Fata din Curcubeu: în chestiunea teatrului-poem
https://www.ziarulmetropolis.ro/fata-din-curcubeu-in-chestiunea-teatrului-poem/

Se întâmplă pe prima scenă a teatrului nostru independent, la Godot, un spectacol pe care l-am văzut cu inima şi nu îl pot trece sub tăcere. Acest spectacol este „Fata din Curcubeu”, de Lia Bugnar.

Un articol de Andrei Crăciun|14 martie 2016

Pe scenă există o singură actriţă, iar actriţa aceea este Ilona Brezoianu, o tânără atât de talentată încât îmi voi îngădui, în continuare, şi de la înălţimea diferenţei de etate dintre noi, să îi spun pe numele său mic. Ilona, aşadar. Păstrez încrederea că ea aşa va fi cunoscută, mai departe, în teatrul românesc, şi nu numai: Ilona. E un prenume care o va cuprinde, fără să o rezume, veţi vedea. Sunt gata să ţin acest pariu cu viitorul.

Ce este cu fata aceasta? Curcubeul ce este? Curcubeul este un cinematograf, dar nu vă voi spune, acum, în detalii, ce caută această fată în cinematograf, ce face ea acolo, de unde vine şi cât orizont are. Nu e, însă, deloc greu să vă imaginaţi ce se întâmplă: decade şi se ridică – mult dincolo de această decădere. E un fel de a scrie şi de a trăi teatru de care liagbunariştii dedicaţi sunt deja pe deplin conştienţi.

Vă voi spune, însă, altceva: Lia Bugnar şi-a început textul cu o idee la care nu prezint nicio obiecţie. Acea idee este: dacă fiecare dintre noi, cei pentru care un leu nu înseamnă nimic, am da câte un leu acelora pentru care un leu este totul, atunci…

Această idee m-a alarmat. Pentru că ea este o poezie, iar eu, ca liabugnarist devotat, nu ştiam până acum că, deşi nu ştie nici măcar ea însăşi asta, Lia Bugnar este – iată, la bază – poetă, dacă nu poezie.

Lia Bugnar scrie piese pe jumătate comedii, pe jumătate tragedii, la fel cum ne este, în medie, şi viaţa. Cunoşteam aspectul. Dar poezie? Teatru ca poem? Era firesc să mă alarmez. Nici nu ştiam ce va urma.

Am privit-o în continuare, bine vrăjit, pe domnişoara Ilona, o fată nesfârşită în realitate, în plan vertical, dar şi în puterea de a transforma emoţiile în lovituri în cord. Am îndrăzneala de a crede că Ilona nici măcar nu înţelege, până la concluzii, la ce nivel al acestei alchimii se situează.

Mi-am definitivat, destul de repede, convingerea că „Fata din Curcubeu” este un poem, ba încă unul cumplit cu ocazia unei enumerări. Enumerarea este procedeul meu preferat în literatură. Dramaturgia, înainte de a fi despre scenă, deci despre viaţă, este totuşi despre literatură. Iar Lia Bugnar a putut pune unul lângă altul, în biografia fetei din Curcubeu, exact aceste cuvinte:

„Uneori sinuciderea mi se pare singura formă de respect care mi se permite. Sinuciderea ca formă de respect faţă de viaţă. Probabil că nu respect viaţa destul din moment ce continui să trăiesc în felul în care o fac. Eu care înţeleg atât de bine totul. Înţeleg dispreţul din ochii clienţilor mei… înţeleg ruşinea lor că nu se pot lipsi de serviciile mele… înţeleg murdăria şi înţeleg bogăţia… înţeleg foamea… înţeleg iubirea… înţeleg singurătatea… înţeleg filmele… înţeleg cruzimea… îl înţeleg pe Charlie Chaplin… l-am înţeles până şi pe Hitler pe care îl urăsc… numai pe Dumnezeu nu-l înţeleg. Pe care îl iubesc.”

Aţi reţinut? Conceptul de sinucidere ca formă de respect faţă de viaţă mi se pare, deloc patetic, splendid-cioranian! Teatru-poem.

Apoi, enumerarea celor ce pot fi înţelese într-o viaţă: dispreţul, ruşinea, murdăria, bogăţia, foamea, iubirea, singurătatea, cinematografia, cruzimea. Apoi, această trecere de la Chaplin la Hitler şi de la Hitler la Dumnezeu. Nu mă feresc să scriu că, aici, Lia Bugnar a primit vizita unei muze foarte generoase. Nu are decât să mă combată.

Ilona joacă toate acestea, şi multe altele (ce splendide eseuri despre cinema s-au strecurat în corpul piesei, cât Fellini e aici!), cu o privire care continuă să rămână ireal de albastră. Cred că rădăcina talentului său se poate, lesne, observa în privirea ei. Nu e o privire oarecare, de actor. Nu e. În privirea aceea se putea vedea o transfigurare completă.

Cât am fost în Godot, în acea duminică la prânz, în ultimele săptămâni ale iernii, Ilona nu o juca pe fata din Curcubeu. Ilona devenea fata din Curcubeu, ceea ce este, dacă îmi daţi voie, cu totul altceva, şi mult mai mult.

Foto: Facebook

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.