„Fata necunoscută” & „(M)ucenicul”. Două de Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/fata-necunoscuta-mucenicul-doua-de-cannes/

CRONICĂ DE FILM Despre „Fata necunoscută”, noul film – o dramă socială şi morală – al fraţilor belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Și despre „(M)ucenicul” (al rusului Kirill Serebrennikov), cu un tânăr care, cu Biblia în mână, se tranformă într-un fanatic religios. Două filme de Cannes, acum în cinematografe.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 martie 2017

Inclus în 2016 în Competiția Festivalului de la Cannes, de unde cunoscuții frați belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne sunt nelipsiți, „Fata necunoscută” („La fille inconnue”) urmărește tulburarea unei tinere doctorițe (jucată convingător Adèle Haenel), afectată de tragedia unei femei de culoare la care consideră că, prin nepăsare, a fost indirect părtașă.

Și asta din cauză că a ignorat intenționat soneria cabinetului, la o oră după încheierea programului, din dorința de a-i arăta unui stagiar timorat și cam nesigur pe el că, pentru o carieră respectabilă, e bine să ții la principii, indiferent ce ar fi.

Ceea ce urmează devine ușor previzibil și dezvăluie schematismul unui scenariu lipsit de strălucire sau, cel puțin, de strălucirea arătată altădată de cei doi mari cineaști: apăsată de mustrări de conștiință, tânăra pornește (în paralel cu ancheta poliției) într-o căutare frenetică a oricărui indiciu care ar ajuta-o să afle identitatea imigrantei africane. În același timp, renunță la a se mai muta într-un cabinet de prestigiu, pentru a se dedica în schimb cu maxim devotament îngrijirii pacienților nevoiași din cartierul din Liège unde lucrează și unde îi ține locul unui experimentat medic în prag de retragere.

Este remarcabilă și lăudabilă stăruința fraților Dardenne de a investiga în fiecare film mediul oamenilor simpli, în cronici sociale realiste în care personajele sunt dominate de dileme morale profunde și sunt nevoite să ia decizii dintre cele mai importante sub presiunea timpului. De aici și dinamismul din cinemaul lor, regăsibil și în „Fata necunoscută”, întărit, ca de obicei, de celebra folosire a camerei din mână, mereu în alertă și pe urmele protagonistei care duce în spate întregul film, și de un decupaj de o eficiență exemplară – tăieturile de montaj vin la momentul potrivit, înainte ca tensiunea acumulată în fiecare secvență să fie prea apăsătoare și să își piardă, astfel, efectul.

Deși are toate premisele narative și formale ale unui nou mare film al fraților Dardenne (inclusiv prin captarea atmosferei cenușii-neprietenoase dată de clima din Belgia), „Fata necunoscută” suferă din cauza unui scenariu ca o demonstrație. Un scenariu care nu permite filmului să fie mai liber, să evite pistele cunoscute și să decoleze spre o adevărată dramă cu o puternică încărcătură morală, în care răspunsurile la provocările lansate să nu poată fi anticipate, ci să se joace în fiecare moment și cu fiecare decizie a protagonistei. Transformarea doctoriței pare astfel neconvingătoare, insuficient pregătită și destul de puțin ofertant dramatizată.

„Fata necunoscută” este distribuit de Independența Film și a intrat de vineri în cinematografe.

Tot o demonstrație, însă una care se ia mai puțin în serios și care se duce în alegorie politică, propune și rusul Kirill Serebrennikov, în „(M)ucenicul”, prezent anul trecut în secțiunea „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes.

În Rusia contemporană, în care portretul lui Vladimir Putin este nelipsit din instituțiile publice, un licean (Piotr Skvortsov) are o criză mistică, astfel că ajunge nedezlipit de Biblie și, convins că lumea din jurul său este pe o cale greșită, încearcă să-și impună ideile radicale, în special la școală, dar și în relație cu mama și cu un coleg pe a cărui problemă la un picior crede că o poate vindeca prin credința specială cu care se consideră binecuvântat.

Cu un scenariu bazat pe scriere dramaturgică, „(M)ucenicul” nu are ca miză atât transformarea tânărului într-un fanatic ortodox (arătată de altfel încă din debutul filmului, fără a fi oferite explicații), cât efectele asupra celorlalți ale schimbării protagonistului Veniamin.

Tânărul este deranjat, de pildă, de costumele de baie ale colegelor sale la lecțiile de înot și perturbă prin gesturi extravagante cursurile de educație sexuală și de teoria evoluției susținute de o tânără profesoară. Fiecare din aceste momente este urmat de o dezbatere (nu foarte subtilă) în care se confruntă opiniile tranșante ale protagonistului – exemplificate prin citate din Biblie (puse de Serebrennikov inclusiv pe ecran) și sprjinite de directoara liceului și de secretara ei, ca reprezentante ale autorității și puterii – și viziunile liberale și progresiste ale profesoarei, singura care are îndrăzneala de a se opune zelului tânărului.

„(M)ucenicul” este un film dialectic, pe care Serebrennikov îl împinge, printr-un stil de filmare „nervos” și prin cadre puternice, într-o zonă a absurdului și chiar a farsei, cu țintă spre societatea rusă în care rolul Bisericii Ortodoxe este unul major: este ceva inevitabil caraghios în comportamentul fără dileme și, de fapt, tot mai periculos al lui Veniamin (și a cărui cauză parțială se sugerează a fi chiar frustrarea sexuală).

Într-o astfel de convenție, este greu ca personajele să fie altceva decât simple tipologii, fantoșe caricaturizate și, de aceea, foarte puțin interesante. Nu e loc de finețuri și nuanțe în această denunțare destul de schematică a extremismului de orice fel, salvată totuși de la irelevanță prin tușele satirice, prin infiltrarea unor momente de delir suprarealist și printr-o anumită forță a regiei.

 

„(M)ucenicul” este distribuit de Transilvania Film și va intra în cinematografe la 31 martie. Filmul va putea fi însă văzut, în avanpremieră, marți, 28 martie, de la ora 19.30, la Cinema Elvira Popescu din București.  

 

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.