Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 16 martie 2019, începând cu ora 18:30 „Faust” de Charles Gounod, spectacol in memoriam Pompeiu Hărăşteanu. Prin opera „Faust”, Charles Gounod reuşeşte să impună şi un nou gen de operă, practicat mai ales în Franţa, numit „Grand opera”.
Un articol de Petre Ivan|12 martie 2019
Regia poartă semnătura lui Alexandru Tocilescu, scenografia a fost creată de Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia de către Alexa Mezincescu, iar mișcarea scenic de către Roxana Colceag. Maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare.
Director general al Operei Naționale București între anii 1994 și 1997, Pompeiu Hărășteanu s-a născut la 14 septembrie 1935.
Hărășteanu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București în 1958, formându-se sub îndrumarea unor nume legendare ale teatrului liric românesc, precum Petre Ștefănescu Goangă, Elena Sachin, George Ionescu și Constantin Stroescu.
Încă din timpul studenției a câștigat mai multe concursuri internaționale de canto și s-a făcut remarcat cântând pe scena Conservatorului sau pe cea a Ateneului Român. Debutul la Opera Națională București a avut loc în 1966 cu rolul Ferrando din „Trubadurul” de Giuseppe Verdi.
Palmaresul artistului cuprinde aproape 3.000 de spectacole de operă și 2.000 de concerte și recitaluri. În repertoriul său se regăsesc toate lucrările genului liric și vocal-simfonic.
Din 1982, timp de opt ani, a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, din 1990 a fost profesor la Universitatea de Muzică din București, iar din anul 1997 — profesor la Universitatea „Ovidiu” din Constanța.
(Video: Opera Națională București)
Legenda lui Faust, apărută în Evul Mediu, este germană prin atmosefră și spirit. Ea tratează tema păcătosului care, pentru un scop pământean, face un pact cu diavolul.
De la prima scriere devenită celebră pe acest subiect eroul este un încurcă-lume vulgar. Apoi, o dată cu reforma lui
Martin Luther, legenda capătă și unele influențe anticatolice.
Temperamentul sentimental al compozitorului Charles Gounod a luat din capodopera lui Goethe subiectul, dar i-a imprimat caracteristici noi, îndepărtându-se astfel de semnificația poemului german. Persoanjele compozitorului simt mai mult decât gândesc, sunt personificări ale sentimentelor, nu ale ideilor sau aspirațiilor.
Faust este un sărman bătrân, chinuit de dorința de a obține dragostea. El recurge la pactul cu diavolul pentru a se bucura din nou, prin tinerețe, de plăcere. Pe de altă parte, Faust nu este nici măcar protagonistul principal, cid oar o cauză a desfășurării dramei, a cărei eroină este Margareta.
Libretiștii, Jules Barbier și Michel Carre au înțeles să adune toate sau aproape toate scenele poemului lui Goethe care se referă la iubirea Margaretei într-o sinteză. La aceste scene, ei au adăugat un personaj nou, cu caracter liric, Siebel.
Prin opera „Faust”, Charles Gounod reușește să impună și un nou gen de operă, practicat mai ales în Franța, numit „Grand opera”.
El introduce în operă și un divertisment, fragment de balet introdus în operă, „Noaptea Valpurgiei”, devenit un pretext pentru sinteza tematică a unei fantastice călătorii în lumea tenebrelor, a iluziilor și simbolurilor. Includerea tabloului coregrafic nu a făcut decât să sporească faima acestei opera, deoarece adaugă un plus de spectaculozitate și înlesnește, totodată, accesul publicului la o problematică ermetică în viziunea lui Goethe.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online.
Foto: Faust – Sebastian Bucur
