„Faust”, la cea mai mare întâlnire a sașilor din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/faust-la-cea-mai-mare-intalnire-a-sasilor-din-romania/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, la Fabrica de Cultură, în zilele de 4 şi 5 august, de la orele 19:00, două reprezentaţii ale spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, cu ocazia întâlnirii anuale a saşilor, estimată, de către organizatori, a fi cea mai mare de după 1989.

Un articol de Petre Ivan|28 iulie 2017

„Acasă în lume, cu inima în Transilvania” este motto-ul acestei întâlniri, aflată la cea de a 27-a ediție, la care organizatorii – Forumul Democrat al Germanilor din România, împreună cu asociații ale sașilor din Germania și Austria – estimează o participare de peste 20.000 de persoane.

Evenimentul include și o serie de manifestări culturale – lansări de carte, vernisaje și concerte, și este anunțată și prezența președintelui României, domnul Klaus Iohannis.

Venim în întâmpinarea acestei sărbători de tradiție cu un spectacol de patrimoniu, cel mai cunoscut și solicitat din repertoriul nostru, o celebrare a genialității lui J.W. Goethe. Vom avea două reprezentații, pe 4 și 5 august, și suntem mândri că avem ocazia de a arăta aici, la Sibiu, celor plecați departe de casă, un spectacol care s-a bucurat și se bucură de aprecieri din toată lumea. – Constantin Chiriac, directorul TNRS.

Un reper important al teatrul românesc de după ’89, această producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naţionale. Acest lucru a fost confirmat atât prin premiile obţinute, cât şi prin turneele întreprinse.

Foto: Faust – Sebastian Marcovici

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.