„Faust” și focuri de artificii, în avanpremiera FITS 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/faust-si-focuri-de-artificii-in-avanpremiera-fits-2021/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” a organizat, în weekend, primul mare eveniment cu public la Sibiu: „Faust” şi focuri de artificii, în avanpremiera FITS 2021.

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2021

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a organizat sâmbătă, 12 iunie 2021, primul eveniment cultural amplu cu public din acest an, odată cu reprezentația spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul a fost urmat de un moment de artificii, ca un preambul al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care în acest an se va desfășura în perioada 20 – 29 august.

„Ne bucurăm că am putut, din nou, să aducem în fața publicului nostru Faust. Le mulțumesc invitaților care ne-au fost alături la acest eveniment, publicului și distinșilor noștri prieteni și colaboratori, Silviu Purcărete, Vasile Șirli și Lia Manțoc, pentru că au pus în scenă spectacolul alături de cei peste 120 de actori. Le mulțumesc actorilor, studenților, Margaretelor și echipei tehnice pentru prestația excepțională pe care au avut-o. Faust a câștigat deja aprecierea largă a specialiștilor și a publicului, iar de această dată ne-am asigurat că îl filmăm și pentru Scena Digitală. Evenimentul de sâmbătă a fost modul nostru de a face încă un pas către Construirea speranței împreună!, tema sub care se va derula ediția din 2021 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Vicepremierul României, Dan Barna, a onorat cu prezența sa evenimentul la care iubitorii de teatru s-au bucurat, după mai bine de un an de așteptare, de unul dintre cele mai apreciate și cunoscute spectacole românești în întreaga lume.

Evenimentul s-a încheiat cu un foc de artificii lansat de pe Dealul Gușteriței. Teatrul Național „Radu Stanca” a realizat astfel un experiment pentru a testa vizibilitatea momentului pirotehnic din acest nou amplasament. Organizatorii FITS le oferă sibienilor posibilitatea de a opta pentru organizarea focurilor de artificii din deschiderea și închiderea ediției din acest an a Festivalului de pe Dealul Gușteriței, cu scopul de a fi vizibil din cât mai multe locuri ale orașului. În acest sens, TNRS așteaptă cu interes reacțiile sibienilor pe adresa de e-mail [email protected], prin care să-și motiveze alegerea pentru organizarea focurilor de artificii fie de pe Dealul Gușteriței, fie din locația obișnuită, Piața Teatrului.

Reprezentația spectacolului „Faust” de la Fabrica de Cultură IACM Construcții din Sibiu a fost organizată cu respectarea normelor legale în vigoare, impuse pentru prevenirea pandemiei de coronavirus. Triajul epidemiologic a fost realizat cu sprijinul voluntarilor SMURD, fiind asigurate măsurarea temperaturii, distanțarea, dezinfectarea mâinilor și purtarea măștilor de protecție de către public, pe toată durata reprezentației.

Echipa Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu transmite mulțumiri tuturor partenerilor și autorităților care au susținut și au contribuit la reușita acestui eveniment: Artificii Group, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, Primăria Sibiu (Comisia de Avizare a Adunărilor Publice), Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” din Sibiu, voluntarii SMURD, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, Direcția Silvică Sibiu, Aeroportul Internațional Sibiu.

„Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, a avut premiera în 12 septembrie 2007, an în care Sibiul, alături de Luxemburg, a fost Capitală Culturală Europeană. De atunci și până în prezent, spectacolul a fost confirmat drept un reper important al teatrului românesc de după 1989, care a reușit să contribuie în mod real la promovarea valorilor culturale naționale și la susținerea unui dialog productiv între artiștii români și cei europeni. „Faust” a fost distins cu numeroase premii: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și premiul pentru cea mai bună scenografie – Gala Premiilor UNITER 2008, participare la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelență – Gala Premiilor UNITER 2010.

Emoționant, violent și visceral, „Faust“ oferă publicului o experiență intensă despre cunoaștere, credință, durere și iubire, o experiență extrasenzorială la granița dintre Pământ și Iad, un peisaj amplificat prin proiecții, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori și dansatori și o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust“ modern stă improvizația, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziție teatrală complexă, în care cuvântul și imaginea își dau mâna. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esențiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei și ridicarea lui Faust la Cer. Producția se remarcă prin decor și light design de o impresionantă forță evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burlești, muzică antrenantă sau copleșitoare cu efecte sonore adecvate ambianței funambulești, proiecții video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori într-o hală industrială dezafectată.

FAUST:

SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete
TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş
DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer
COSTUMELE: Lia Manţoc
MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli
ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei
VIDEO: Andu Dumitrescu
ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă
ÎN DISTRIBUŢIE:
Mephisto: Ofelia Popii
Faust: Miklós Bács
Margarete: Ioana Antal, Andreea Preda, Eveline Buta, Cezara Crețu, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop, Andrada Oltean, Oana Elena Brânzan, Patricia Buraga
Cu: Cristian Stanca, Johanna Adam, Veronica Arizancu, Emöke Boldizsár, Ioana Cosma, Diana Fufezan, Ioana Blaga Frunzescu, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, Mariana Mihu Plier, Serenela Mureşan, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Yannick Becker, alături de studenții și absolvenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și colaboratorii TNRS
Orchestra: Dorin Pitariu, Lucian Fabro, Călin Filip, Ciprian Oancea

Foto: Sebastian Marcovici / Faust, TNRS

 

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.