FE, expoziţie de fotografie semnată Iulian Ignat, la TNB Parateatral
https://www.ziarulmetropolis.ro/fe-expozitie-de-fotografie-semnata-iulian-ignat-la-tnb-parateatral/

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti vă invită la cea de-a 12-a expoziţie de fotografie semnată Iulian Ignat, care va fi găzduită de foaierul Sălii Studio, în cadrul programului „TNB Parateatral”- arte vizuale.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2014

Vernisajul expoziţiei „FE” va avea loc joi, 27 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la parterul Sălii Studio. În continuare, până în data de 14 decembrie 2014, expoziţia va putea fi vizitată, de marţi până duminică, între orele 10.00-18.00.

„De la efervescenţa străzii din timpul carnavalului de la Veneţia la viaţa monahală de la Oaşa, de la instantanee din lumea rurală la spectacolele lui Dan Puric sau Răzvan Mazilu, toate fotografiile din expoziţiile mele precedente au fost realizate pe principiul: stai cât mai puţin vizibil şi surprinde momente în desfăşurare!”, spune autorul.

Modelele portretizate provin în cea mai mare parte din lumea artelor – teatru, muzică, dans, modă.

„FE” este una din rarele expoziţii realizate exclusiv prin mijloace clasice: film…developare…printuri unicat, scoase la lumină de un entuziast al camerei obscure.

Îl percep pe Iulian Ignat ca pe un alter ego artistic al meu. El mi-a fotografiat gândurile, vulnerabilităţile, acel pasaj, acea trecere fragilă între certitudine şi incertitudine. Iulian Ignat m-a surprins în zona aceea inefabilă, cea a poeziei. (…) El m-a făcut să simt că, din spate, mai vine spre mine un val de sensibilitate ca un vânt de primăvară… – Dan PuricFE

Născut în iulie 1972 la Bucureşti, Iulian Ignat colaborează din 1994 cu diverse ziare, reviste şi posturi de radio. Din 1998 este redactor şi fotograf al revistei „Formula AS”. Este unul dintre cei cinci autori ai albumului de fotografie „Răzvan Mazilu – Oglinzi”. Între albumele muzicale ilustrate cu fotografiile sale se numără „Grigore Leşe şi aromânii fârşeroţi” şi Trei Parale „Bazar II”.

În 2011 participă la expoziţiile de grup: „Roşia Montană”, Clubul Ţăranului şi sediul Uniunii Arhitecţilor, Bucureşti, „Oaşa”, împreună cu Părintele Pantelimon, la Muzeul Franz Binder din Sibiu şi, în ianuarie 2012, la Muzeul „Ţăranului Român, şi „Lungul drum…”, Ateneul Român şi TIFF 2012.

Foto: FE, expoziţie de fotografie semnată Iulian Ignat – iulianigant.ro

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.