Feerie in coregrafia si scenografia baletului ‘Spargatorul de Nuci’ in premiera
https://www.ziarulmetropolis.ro/feerie-in-coregrafia-si-scenografia-baletului-spargatorul-de-nuci-in-premiera/

Opera Română din Cluj-Napoca va prezenta publicului, duminică, celebrul balet “Spărgătorul de Nuci” de Ceaikovski, pe libretul inspirat de povestirea scriitorului, compozitorului şi pictorului romantic german Ernst Theodor Amadeus Hoffmann. Spectacolul a mai fost jucat pe scena Operei Române în urmă cu 30 de ani, în 1982, în regia semnată de coregraful Vasile Solomon, care […]

Un articol de Andrada Văsii|13 decembrie 2012

Opera Română din Cluj-Napoca va prezenta publicului, duminică, celebrul balet “Spărgătorul de Nuci” de Ceaikovski, pe libretul inspirat de povestirea scriitorului, compozitorului şi pictorului romantic german Ernst Theodor Amadeus Hoffmann.

Spectacolul a mai fost jucat pe scena Operei Române în urmă cu 30 de ani, în 1982, în regia semnată de coregraful Vasile Solomon, care îl readuce acum, într-o viziune feerică, “pentru copii şi părinţi”, dar deopotrivă pentru publicul avizat, mereu interesat de evoluţiile şcolii de balet clujene. Vasile Solomon a evidenţiat, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută alături de balerinii Andreea Jura şi Dan Haga, că premiera se va juca, aşa precum era de aşteptat, cu casa închisă.

“În ajunul Sărbătorilor de Iarnă, ‘Spărgătorul de Nuci’ este un spectacol cerut de public şi, de regulă, prezentat pe toate marile scene ale lumii”, a arătat coregraful, amintind că pentru a realiza mişcările scenice perfecte ale balerinilor a lucrat o lună şi jumătate. Scenografia este semnată de Valentin Codoiu, iar la pupitrul dirijoral al Orchestrei Operei Române se va afla maestrul Jozsef Horvath.

În luna ianuarie 2013, peste 50 de balerini patinatori ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Saint Petersburg (Rusia) vor prezenta, la Cluj-Napoca, pe scena Operei Române, în premieră în Europa de Est, spectacolul cu “Spărgătorul de nuci”. Ansamblul a fost înfiinţat în 1967, iar artiştii săi – majoritatea laureaţi la campionatele europene şi mondiale de patinaj artistic şi la olimpiadele de iarnă – evoluează pe patinoare instalate pe scene de teatru şi de operă.

Pe de altă parte, joi este ultima zi în care la Cinematograful “Florin Piersic” din Cluj-Napoca rulează filmul “Spărgătorul de Nuci”, în 3D, realizat cu stelele Ansamblului de balet “Mariinsky Teatr” din Saint Petersburg, în regia artistului german Andreas Morell. Producţia marchează aniversarea a 120 de ani de la premiera mondială a acestui spectacol de balet. Biletul costă 30 de lei.

Sursa: Agerpres

13
/09
/21

Maratonul „25 de ore de teatru non-stop”, evenimentul de tradiție al companiei independente de teatru sibiene „BIS Teatru”, va aduce anul acesta 25 de spectacole de teatru, recitaluri de poezie și proiecții de filme, produse de scena independentă de teatru din România, cu desfășurare în prezența publicului, dar și online.

13
/09
/21

„OrfEU şi EUridice”, spectacol din proiectul Trei Apropouri pe Bulevard, creat de Obor Productions şi finanţat de ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021, vă așteaptă joi, 16 septembrie, de la ora 18.00, la Sala George Constantin a Teatrului Nottara.

12
/09
/21

Creația contemporană europeană revine în centrul atenției la cea de-a 16-a ediție a festivalului Cafékultour. În perioada 20-26 septembrie, cafenelele, barurile, spațiile culturale alternative din Timișoara vor deveni scene pentru creatorii tineri.

12
/09
/21

Joi, 16 septembrie, și vineri, 17 septembrie, la ora 19.30, la Sala Pictura a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București este programată premiera oficială a spectacolului „Stupid Fucking Bird” de Aaron Posner, în regia lui Răzvan Oprea. Producția face parte din programul TNB „Uși deschise pentru toți”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.