Feerie muzicala in lumea basmelor pe scena Operei Nationale Romane din Timisoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/feerie-muzicala-in-lumea-basmelor-pe-scena-operei-nationale-romane-din-timisoara/

O feerie muzicală în lumea basmelor îi aşteaptă pe cei mici pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara care le-a pregătit o premieră absolută, ‘Steaua de sticlă’, ce va avea loc vineri, de la ora 18,00. Spectacolul este semnat de Dumitru Ardelean, iar libretul îi aparţine Silviei Kerim. Pe scenă se vor întâlni Albă ca […]

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2012

O feerie muzicală în lumea basmelor îi aşteaptă pe cei mici pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara care le-a pregătit o premieră absolută, ‘Steaua de sticlă’, ce va avea loc vineri, de la ora 18,00.

Spectacolul este semnat de Dumitru Ardelean, iar libretul îi aparţine Silviei Kerim.

Pe scenă se vor întâlni Albă ca Zăpada, Piticii, Fram Ursul Polar, Zâna Zăpezilor şi Fetiţa cu chibrituri, Balaurul cu şapte capete, Motanul Încălţat, Regina Neagră, Micul Prinţ, dar şi alte personaje de poveste.

‘Acest proiect constituie o mare provocare deoarece pe lângă colectivul Operei cu care am mai lucrat până acum, de data aceasta voi lucra şi cu personajele principale care sunt copii; copii între 5 ani (cel mai mic) şi 10 ani (cea mai mare), care pe parcursul desfăşurării spectacolului vor dansa, vor juca diverse roluri şi vor învăţa să se integreze alături de actorii adulţi într-un spectacol pe Scena Mare a Operei. Împreună cu scenografa Geta Medinschi şi cu Hellen Ganser, care semnează coregrafia, am gândit un spectacol alert, plin de culoare, de veselie şi de poezie şi, mai ales, ….de tandreţe. Am apelat la modul de gândire al copiilor şi am lăsat copiii actori să completeze cu fantezia lor, fantezia noastră. Va fi un experiment unic, atât pentru copii, cât şi pentru noi, cei mari’, a declarat regizorul spectacolului, Marina Emandi Tiron.

Silvia Kerim, absolventă a Facultăţii de Filologie, Secţia Limba şi Literatura Franceză, este autoarea a peste 24 de volume: memorialistică, literatură pentru copii, traduceri din literatura universală.

Împreună cu compozitorul Marius Ţeicu este autoarea unor musical-uri de mare succes: ‘Mary Poppins’, ‘Micuţa Dorothy’, ‘Gulliver’, ‘Frumoasa din pădurea adormită’, jucate atât în ţară, cât şi în străinătate, în Franţa şi Spania.

În 1996 a creat serialul TV ‘Căsuţa cu poveşti’, difuzat de televiziunea naţională.

Silvia Kerim deţine numeroase şi importante premii literare naţionale şi internaţionale. Recent, juriul IBBY a nominalizat-o pentru Premiul Andersen.

Sursa: Agerpres

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.