„Femei obișnuite”, avanpremieră la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/femei-obisnuite-avanpremiera-la-tiff/

„Femei obişnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon şi cu actriţa americană de origine română Elina Löwensohn în distribuţie, va avea avanpremiera naţională în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2020

Lungmetrajul, produs de Vivo Film și Rai Cinema Italia în co-producție cu microFILM și Televiziunea Română în colaborare cu nomada.solo, va fi proiectat în cadrul secțiunii Focus Italia, sâmbătă 8 august, de la ora 21:30, la Apáczai Cluj-Napoca.

Pelicula, care a avut premiera mondială în toamna anului trecut la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, are ca personaj principal o tânără și entuziastă regizoare. Federica hotărăște să facă un film despre și cu actrița care o fascinează din copilărie – Elina Löwensohn. Lucrurile însă nu decurg chiar atât de simplu precum și-ar dori ele.

Din distribuție fac parte Jasmine Trinca, Elina Löwensohn, Francesco Acquaroli, Anna Malvica, Mirella Mazzeranghi, Betti Pedrazzi, Thomas Bradley, Michael Rodgers, Cosmina Olariu, Ozana Oancea.

„Ani de zile am fost convinsă că Elina Löwensohn e o actriță din America. O văzusem în filmele lui Hal Hartley. Nu eram o fană, dar știam cine e: Elina Löwensohn, actriță americană. Într-o bună zi ne-am cunoscut. Mi-a spus imediat că e româncă. Ce mi-a spus ea a răsunat în capul meu ca un refren obsedant: “Nu sunt o actriță americană, nu sunt cine crezi tu că sunt.” Filmul „Simple Women” a început în acel moment. Am construit filmul în jurul întrebării: “Ce se află în spatele unei imagini?”, declară regizoarea Chiara Malta.

Scenariul este scris de Chiara Malta, Sébastien Laudenbach și Marco Pettenello, imaginea poartă semnătura lui Tudor Vladimir Panduru. Sunetul a fost realizat de Gianluca Scarlata, scenografia Massimiliano Nocente, de costume s-a ocupat Loredana Buscemi iar Ioachim Stroe și Giogiò Franchini a semnat montajul. Producători sunt Marta Donzelli și Gregorio Paonessa iar coproducător, Ada Solomon.

„Femei obișnuite/ Simple Women” este o producție realizată cu sprijinul Guvernului României și finanțat de Dr. Oetker, United Romanian Breweries Bereprod, Bilka Steel, Unicredit Romania, Avon Cosmetics Romania, MediaCom, Publicis Media Groupe Bucharest.

Chiara Malta s-a născut la Roma, iar din 2002 locuiește la Paris. A absolvit studii de film, teatru și media și a participat la Ateliers Varan. Documentarul ei „Armando e la politica” (2008) a avut premiera în deschiderea festivalului de film de la Torino și a fost difuzat de ZDF și de Arte. A scris și regizat numeroase scurtmetraje, în care combină ficțiunea, animația și documentarul. „Femei obișnuite/ Simple Women”, dezvoltat în cadrul unei rezidențe artistice Villa Medici, Roma, este primul ei lungmetraj.

Elina Löwensohn e o cosmopolită actriță americană, de origine română, și care locuiește în prezent în Franța. Și-a început cariera la începutul anilor ‘90, remarcându-se în faimoasele filme ale lui Hal Hartley „Simple Men” și „Amateur”, în „Basquiat”- ul lui Julian Schnabel, în „Nadja” a lui Michael Almereyda sau în „Lista lui Schindler” de Steven Spielberg. „Femei obișnuite/ Simple Women” este cea de-a doua ei colaborare cu Chiara Malta, după scurtmetrajul din 2015, „L’existence selon Gabriel”.

„Femei obișnuite/ Simple Women”, distribuit de Hi Film Productions, ar fi trebuit să fie lansat pe marile ecrane din România la sfârșitul lunii iunie 2020, premiera fiind reprogramată pentru 2021.

Foto: Silvia Bavetta

04
/08
/21

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.

04
/08
/21

Pentru al 15-lea an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu între 5 și 8 august. Timp de patru zile, la Sibiu vor fi proiectate câteva dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, cu invitați speciali: programul include peste 30 de producții, unele proaspăt premiate la TIFF 2021, precum și premiere românești în prezența echipelor.

03
/08
/21

Patru prieteni - trei băieți și-o fată - ne poartă din Italia anilor ‘80 până în prezent, într-un carusel al emoțiilor pe care le poate trăi oricare dintre noi. „Anii noștri de glorie”/ „Gli anni più belli”, un film de Gabriele Muccino despre prietenie, generozitate și bucuriile tinereții, vine din 6 august în cinematografe, distribuit de Independența Film.

02
/08
/21

Cea de a 7-a ediție KineDok aduce în atenția spectatorilor 14 documentare de autor din Europa Centrală și de Est, dintre care patru sunt prezentate în premieră națională. Luna aceasta tot mai multe locații KineDok din țară își deschid porțile.

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

28
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian "Priveşte către cer" ("What Do We See When We Look at the Sky?", 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.