„Femei obișnuite”, avanpremieră la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/femei-obisnuite-avanpremiera-la-tiff/

„Femei obişnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon şi cu actriţa americană de origine română Elina Löwensohn în distribuţie, va avea avanpremiera naţională în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2020

Lungmetrajul, produs de Vivo Film și Rai Cinema Italia în co-producție cu microFILM și Televiziunea Română în colaborare cu nomada.solo, va fi proiectat în cadrul secțiunii Focus Italia, sâmbătă 8 august, de la ora 21:30, la Apáczai Cluj-Napoca.

Pelicula, care a avut premiera mondială în toamna anului trecut la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, are ca personaj principal o tânără și entuziastă regizoare. Federica hotărăște să facă un film despre și cu actrița care o fascinează din copilărie – Elina Löwensohn. Lucrurile însă nu decurg chiar atât de simplu precum și-ar dori ele.

Din distribuție fac parte Jasmine Trinca, Elina Löwensohn, Francesco Acquaroli, Anna Malvica, Mirella Mazzeranghi, Betti Pedrazzi, Thomas Bradley, Michael Rodgers, Cosmina Olariu, Ozana Oancea.

„Ani de zile am fost convinsă că Elina Löwensohn e o actriță din America. O văzusem în filmele lui Hal Hartley. Nu eram o fană, dar știam cine e: Elina Löwensohn, actriță americană. Într-o bună zi ne-am cunoscut. Mi-a spus imediat că e româncă. Ce mi-a spus ea a răsunat în capul meu ca un refren obsedant: “Nu sunt o actriță americană, nu sunt cine crezi tu că sunt.” Filmul „Simple Women” a început în acel moment. Am construit filmul în jurul întrebării: “Ce se află în spatele unei imagini?”, declară regizoarea Chiara Malta.

Scenariul este scris de Chiara Malta, Sébastien Laudenbach și Marco Pettenello, imaginea poartă semnătura lui Tudor Vladimir Panduru. Sunetul a fost realizat de Gianluca Scarlata, scenografia Massimiliano Nocente, de costume s-a ocupat Loredana Buscemi iar Ioachim Stroe și Giogiò Franchini a semnat montajul. Producători sunt Marta Donzelli și Gregorio Paonessa iar coproducător, Ada Solomon.

„Femei obișnuite/ Simple Women” este o producție realizată cu sprijinul Guvernului României și finanțat de Dr. Oetker, United Romanian Breweries Bereprod, Bilka Steel, Unicredit Romania, Avon Cosmetics Romania, MediaCom, Publicis Media Groupe Bucharest.

Chiara Malta s-a născut la Roma, iar din 2002 locuiește la Paris. A absolvit studii de film, teatru și media și a participat la Ateliers Varan. Documentarul ei „Armando e la politica” (2008) a avut premiera în deschiderea festivalului de film de la Torino și a fost difuzat de ZDF și de Arte. A scris și regizat numeroase scurtmetraje, în care combină ficțiunea, animația și documentarul. „Femei obișnuite/ Simple Women”, dezvoltat în cadrul unei rezidențe artistice Villa Medici, Roma, este primul ei lungmetraj.

Elina Löwensohn e o cosmopolită actriță americană, de origine română, și care locuiește în prezent în Franța. Și-a început cariera la începutul anilor ‘90, remarcându-se în faimoasele filme ale lui Hal Hartley „Simple Men” și „Amateur”, în „Basquiat”- ul lui Julian Schnabel, în „Nadja” a lui Michael Almereyda sau în „Lista lui Schindler” de Steven Spielberg. „Femei obișnuite/ Simple Women” este cea de-a doua ei colaborare cu Chiara Malta, după scurtmetrajul din 2015, „L’existence selon Gabriel”.

„Femei obișnuite/ Simple Women”, distribuit de Hi Film Productions, ar fi trebuit să fie lansat pe marile ecrane din România la sfârșitul lunii iunie 2020, premiera fiind reprogramată pentru 2021.

Foto: Silvia Bavetta

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.