“Femeie în război”, din 12 octombrie la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/femeie-in-razboi-din-12-octombrie-la-cinema/

Inclus anul acesta în selecţia Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producţie a regizorului Benedikt Erlingsson, va rula în cinematografele din ţară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Petre Ivan|2 octombrie 2018

Femeie în război” se va putea vedea în avanpremieră marți, 9 octombrie, de la ora 19:30 la Cinema Elvire Popesco.

Un arc cu săgeți, rețele electrice, sălbăticia Islandei în fundal, o comunitate care doarme la neregulile din jur și o femeie care luptă cu hotărârea unei eroine din miturile scandinave: un mix cinematografic intens în filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producție a regizorului Benedikt Erlingsson, unde și muzica devine personaj

Halla sau “Femeia Munților”, cum o cunosc unii, s-a săturat de impactul distructiv pe care industria locală de aluminiu îl are asupra mediului așa că le declară război celor din spatele afacerii. E gata să riște totul pentru a proteja zonele sălbatice ale Islandei pe care le iubește atât de mult. Când află că un copil își va face loc în viața ei, Halla începe să-și pună întrebări serioase vizavi de manifestul pe care l-a pus în mișcare.

“Erlingsson a reușit să facă un film superb, care-ți taie respirația, te împământează, în care e perfect normal ca o oaie să se intersecteze cu o dronă în aventura Hallei, care-și urmărește idealul cu o hotărâre de admirat” scrie Fabien Lemercier pentru Cineuropa, în timp ce în The Hollywood Reporter,  “Femeie în război” e văzut ca “un film excentric, intens, impecabil ca imagine”.

 Reușita regizorului de a spune cinematografic povestea unei femei islandeze care își dorește să normalizeze respectul pentru natură este admirată și în Variety, unde criticul de film Jay Weissberg se întreabă: “Există oare ceva mai rar decât un film inteligent care nu doar că-ți dă o stare de bine, dar se și pricepe să abordeze din problemele urgente la nivel global cu mult umor și sentimentul satisfăcător că se poate face dreptate?”.

Cunoscut deja ca și un regizor de film care pune un mare egal între drepturile naturii și drepturile omului, islandezul Benedikt Erlingsson este și un autor și actor extrem de apreciat: prestațiile lui solo în teatrul islandez sunt printre cele mai de succes piese din istoria teatrului din Islanda. Debutul său în lungmetraj: “Despre oameni și cai” (2013) a fost propunerea Islandei la Premiile Oscar și i-a adus “Premiul pentru debutul regizoral în cinematografie” / “Best New Director” la Festivalul de Film de la San Sebastian.

“Femeie în război” va fi distribuit în cinematografele din toată țara din 12 octombrie de Transilvania Film.

Foto: Femeie în război – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.