Femeile din România în Primul Război Mondial
https://www.ziarulmetropolis.ro/femeile-din-romania-in-primul-razboi-mondial/

Marţi, 14 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc lansarea volumului „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, apărut recent la Editura Polirom. Invitaţi alături de autor vor fi Laura Grünberg şi Zoltán Rostás, iar moderatorul evenimentului va fi Valentin Protopopescu.

Un articol de Liliana Matei|12 martie 2017

Pe 6 decembrie 1916, trupele Puterilor Centrale intrau victorioase în Bucureşti, marcând practic eşecul campaniei militare române începute la 27 august. Capitala fusese părăsită de autorităţi încă de la sfârşitul lunii noiembrie, valul de refugiaţi în Moldova fiind întâmpinat de o populaţie locală îngrijorată.

Cartea lui Alin Ciupală prezintă implicarea României în desfăşurarea Marelui Război din perspectiva rolului pe care l-au jucat femeile în susţinerea efortului de război al ţării. Sunt trecute în revistă acţiunile desfăşurate de numeroase personalităţi feminine ale vremii – cum ar fi Olga Sturdza, Sabina Cantacuzino, Nadeja Ştirbei sau Martha Bibescu – ca fondatoare şi conducătoare ale unor societăţi implicate în organizarea spitalelor de campanie şi a trenurilor sanitare, înfiinţarea de grădiniţe de copii, orfelinate, cantine sau în găsirea unor soluţii pentru uşurarea vieţii prizonierilor români din lagărele din străinătate şi a răniţilor din spitale.

Un loc aparte îi este rezervat reginei Maria, care încă din perioada neutralităţii României a iniţiat pregătirea unei baze de sprijinire a efortului de război din punct de vedere medical şi logistic, fiind unul dintre cei mai activi susţinători (prin acţiuni publice sau în cadrul familiei regale) ai intrării ţării în război alături de puterile Antantei. Autorul prezintă şi aspecte legate de viaţa socială a femeilor din perioada respectivă, arătând cum activitatea desfăşurată de ele în timpul Primului Război Mondial a determinat modificarea statutului lor în societatea epocii.

„În lung alai, femei şi copii ne cară sus proiectile şi focoase lucitoare, întorcându-se la vale cu tuburile trase şi înnegrite […]. Nici nu-şi dau seama că îndeplinesc vreun lucru deosebit, vreo faptă vitejească. Cum se duceau seara la fântână, cu doniţele pe umeri, tot astfel ne aduc şi acum hrana gurilor flămânde de oţel […]. Ca o nouă friză a Panateneelor, şirul lor ridică, deasupra slăbiciunilor trecătoare şi a şovăielilor omeneşti, întruchiparea Patriei veşnice, săpată în trupuri şi în suflete, în ţărână şi în văzduh, mai trainic decât chiar în stânca slăvită a Acropolei”, scrie Gh.I. Brătianu.

Și o imagine cu Regina Maria, a lui Dan Dimăncescu: „Într-o zi în spital s-a produs o mare vînzoleală. Venise în vizită Regina Maria. A mers din salon în salon iar al nostru a fost ultimul. Trecea pe la fiecare pat, vorbind cu fiecare rănit în parte. După un sistem al ei, avea în mâna stîngă o hârtie cât o carte poştală pe care notase detalii despre fiecare – dacă era căsătorit, dacă soţia sa era în Moldova sau în Muntenia sau dacă avea copii. Rămîneau toţi uimiţi că le ştia numele şi uneori avea şi veşti de la familiile lor.”

Alin Ciupală este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi secretar ştiinţific al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei RomânePrintre lucrările publicate până acum se numără „Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea. Între public şi privat” (2003); „Studii moderne” (2009). De asemenea, a coordonat volumele: „Ipostaze ale modernităţii în Vechiul Regat”, vol. I-VI (1998, 2005-2008, 2010; împreună cu Ion Bulei), „Despre femei şi istoria lor în România” (2004), „Orizonturi şi direcţii în cunoaşterea istorică” (2009; împreună cu Laurenţiu Constantiniu).

25
/01
/17

În perioada 26 februarie – 9 aprilie, Club Revdepov organizează la București un atelier de poezie sub îndrumarea Simonei Popescu. Prima ediție a atelierului de poezie a avut loc în toamna lui 2014 și s-a finalizat cu o lectură publică a celor mai bune poeme.

25
/01
/17

Iubitorii de carte sunt așteptați în această seară, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Noaptea de foc al celebrului scriitor şi dramaturg francez Eric-Emmanuel Schmitt. La eveniment vor participa Chris Simion, Mihaela Dedeoglu, Marieva Ionescu şi Marius Constantinescu. Cristian Iacob va oferi publicului un scurt spectacol lectură din roman în dramatizarea şi regia lui Chris Simion.

24
/01
/17

Editura Nemira publică o selecție deosebită, dedicată iubitorilor de scrisori redescoperite în sertare și arhive, ca mărturii intime, scoase la lumină în epoca e-mailului și a SMS-ului: 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile, în selecția lui David H. Lowenherz. Lansarea are loc miercuri, 1 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

19
/01
/17

Romanul „Cinci colțuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârșitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.