,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc
https://www.ziarulmetropolis.ro/ferma-animalelor-de-george-orwell-in-lectura-lui-victor-rebengiuc/

Humanitas Multimedia vă invită marţi, 4 august, la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu să descoperiţi audiobookul verii: ,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc. Discuţia la care vor participa Victor Rebengiuc, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea va fi urmată de lectura câtorva fragmente din nuvela lui Orwell. 

Un articol de Liliana Matei|1 august 2015

Ferma animalelor a fost publicată în 1945, cu patru ani înainte de cealaltă distopie celebră a lui George Orwell, 1984. Este considerată și acum una dintre cele mai importante și mai influente opere literare, o dezvăluire a mecanicii stalinismului, în care se regăsesc reprezentări ale tuturor personajelor cheie: Marx, Stalin, Troțki, Molotov, Zinoviev, țarul Nicolae al II-lea, Hitler, poate chiar Orwell însuși, în pielea măgarului Benjamin.

Animalismul, noua doctrină a Fermei animalelor, pornește de la șapte precepte: oricine merge pe două picioare e dușman, oricine merge pe patru picioare sau are aripi e prieten, niciun animal nu va purta haine, niciun animal nu va dormi într-un pat, niciun animal nu va bea alcool, niciun animal nu va ucide un alt animal, toate animalele sunt egale.

În timp însă, se instalează o nomenclatură sprijinită de un aparat represiv, dominată de dorința de putere, lăcomie și de viciile care aparținuseră altădată vechii ordini a oamenilor. Bazându-se pe încrederea și neștiința celorlalte animale, porcii aflați la putere, și în special Napoleon, corespondentul alegoric al lui Stalin, vor reduce cele șapte precepte la unul singur: egalitatea în care unii sunt mai egali decât ceilalți.

Ferma animalelor a inspirat două adaptări, celebra animație din 1954 și filmul din 1999 în care vocile personajelor sunt interpretate de Patrick Stewart, Peter Ustinov, Julia Louis-Dreyfus sau Ian Holm.

Audiobook-urile Humanitas Multimedia se găsesc în format audio CD în librăriile din București și din țară și mp3 download pe www.libhumanitas.ro.

FOTO: Simion Buia

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.