Ferrari-ul lui Alain Delon, vândut pentru 14,2 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/ferrari-ul-lui-alain-delon-vandut-pentru-142-milioane-de-euro/

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2015

Automobilul este unul dintre cele mai căutate şi apreciate modele din istoria mărcii italiene, iar maşina vândută vineri la Paris i-a aparţinut pentru scurt timp, între 1963 şi 1965, actorului francez Alain Delon, în perioada în care acesta a jucat în filmul “Ghepardul/ Il gattopardo”, informează lepoint.fr, citat de Mediafax.

De asemenea, acest automobil a fost deţinut de Alain Delon în perioada în care acesta avea o relaţia cu actriţa Jane Fonda.

Maşina sport, produsă în anul 1961, a fost descoperită într-un garaj din California. Cu puţin timp înainte de licitaţie, Alain Delon s-a arătat nemulţumit de faptul că numele său a fost folosit “pentru a face să crească preţul maşinii”.

Modelul 250 SWB California face parte din seria 250, cea mai apreciată gamă din perioada de început a mărcii italiene Ferrari, produsă în perioada 1953 -1964.

Ferrari-ul lui Alain Delon

Ferrari-ul lui Alain Delon

În cadrul aceleiaşi licitaţii organizate la Paris au mai fost vândute alte câteva maşini, printre care un rar Maserati A6G 2000 Frua Gran Sport, evaluat la 800.000 de euro, descoperit în acelaşi garaj cu maşina lui Alain Delon, şi care a fost cumpărat pentru 1,72 de milioane de euro.

Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule – “Rocco şi fraţii săi”, “Ghepardul”, “Laleaua neagră”, “Clanul sicilienilor” – sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

Foto: Alain Delon, Ferrari – cinemagia, facebook

08
/06
/20

Cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în spațiul online și oferă acces gratuit de pe 8 până pe 21 iunie pe două platforme: în perioada 8-16 iunie pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie pe platforma TIFF Unlimited.

06
/06
/20

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfășurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit și momentul în care actorii și echipa Naționalului își reiau activitatea și pun primii pași pe scenă, respectând toate măsurile de siguranță impuse de actualele condiții de funcționare a instituțiilor de spectacol.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.