Ferrari-ul lui Alain Delon, vândut pentru 14,2 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/ferrari-ul-lui-alain-delon-vandut-pentru-142-milioane-de-euro/

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2015

Automobilul este unul dintre cele mai căutate şi apreciate modele din istoria mărcii italiene, iar maşina vândută vineri la Paris i-a aparţinut pentru scurt timp, între 1963 şi 1965, actorului francez Alain Delon, în perioada în care acesta a jucat în filmul „Ghepardul/ Il gattopardo”, informează lepoint.fr, citat de Mediafax.

De asemenea, acest automobil a fost deţinut de Alain Delon în perioada în care acesta avea o relaţia cu actriţa Jane Fonda.

Maşina sport, produsă în anul 1961, a fost descoperită într-un garaj din California. Cu puţin timp înainte de licitaţie, Alain Delon s-a arătat nemulţumit de faptul că numele său a fost folosit „pentru a face să crească preţul maşinii”.

Modelul 250 SWB California face parte din seria 250, cea mai apreciată gamă din perioada de început a mărcii italiene Ferrari, produsă în perioada 1953 -1964.

Ferrari-ul lui Alain Delon

Ferrari-ul lui Alain Delon

În cadrul aceleiaşi licitaţii organizate la Paris au mai fost vândute alte câteva maşini, printre care un rar Maserati A6G 2000 Frua Gran Sport, evaluat la 800.000 de euro, descoperit în acelaşi garaj cu maşina lui Alain Delon, şi care a fost cumpărat pentru 1,72 de milioane de euro.

Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule – „Rocco şi fraţii săi”, „Ghepardul”, „Laleaua neagră”, „Clanul sicilienilor” – sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

Foto: Alain Delon, Ferrari – cinemagia, facebook

05
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Pița, în pofida insistenței sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu și departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspirație.

05
/09
/14

Debut în forţă, la cea de-a cincea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (24 și 30 octombrie), care programează în deschidere unul dintre cele mai puternice filme lansate anul acesta la Cannes, Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghințev.

04
/09
/14

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiță, va avea premiera de gală din București vineri, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, în prezența regizorului și a echipei filmului.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.