FEST-FDR – S.O.S.2020 continuă, la Timișoara!
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr-s-o-s-2020-continua-la-timisoara/

FEST-FDR – S.O.S. 2020 merge mai departe, cu un final de săptămână dedicat teatrului românesc contemporan.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2020

Vineri, 25 septembrie, de la ora 20.00, compania unteatru prezintă Domeniul luptei, spectacol ale cărui text și regie artistică sunt semnate de Catinca Drăgănescu. Distribuția reunește câteva dintre numele eclatante ale noii generații de actori, ca și ale generației emergente – Nicoleta Lefter, Cezar Antal, Alex Popa, Alex Ștefănescu și Valentina Zaharia. Într-un echilibru fragil între tragic și comic, Domeniul luptei urmărește povestea unui tânăr asiatic aflat ȋn căutarea soluției pentru o viață mai bună în Europa. În viziunea Catincăi Drăgănescu, descoperim un basm urban, o invitaţie extrem de umană la reflecţie şi la empatie.

Sâmbătă, 26 septembrie, de la aceeași oră, FEST-FDR propune o întâlnire extraordinară cu trei artiști de excepție, reuniți de compania unteeatru. Regizorul Alexa Visarion și actorii Marian Râlea și Richard Bovnoczki își unesc forțele și deschid culisele teatrului, arătând spectatorilor lumea nevăzută a scenei în spectacolul Noaptea bufonilor (foto sus), un scenariu de Alexa Visarion pe texte de Shakespeare și Cehov.

Duminică, 27 septembrie, cu începere de la ora 20.00, FEST-FDR va găzdui spectacolul Iona, o coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. În universul poetic al lui Gábor Tompa și interpretarea lui Gabriel Răuță, în spațiul sonor al Adei Milea, Iona lui Sorescu devine o superbă meditație asupra vieții și a morții. Iona vorbește, în ultimă instanță, despre libertate, despre creație și despre condiția artistului și, în același timp, este o discuție despre omul secolului 21 și „închisorile” lui.

Iona

Ultima săptămână a FEST-FDR începe cu un spectacol provocator. Astfel, luni, 28 septembrie, Teatrul ACT prezintă spectacolul Nu regret nimic de Csaba Székely, traducerea Izabela Varro, în regia lui Eugen Gyemant. Așa cum ne-a obșinuit, această voce importantă a dramaturgiei românești contemporane aduce în discuție o temă despre care pare că știm astăzi totul, dar, de fapt, știm foarte puțin. Povestea lui Székely Csaba, în interpretarea tinerilor actori Irina Antonie, Lucian Iftime și Dan Rădulescu, ne poartă – cu umor și cu luciditate – în subteranele unei epoci care a trecut peste noi și peste care ar trebui să trecem și noi. Spectacolul este recomandat spectatorilor peste 16 ani.

Pentru că vremea are și ea un cuvânt de spus, organizatorii anunță publicul că, în cazul în care va ploua în următoarele zile, spectacolele programate în ultima parte a festivalului se vor juca în Sala 2. Desigur, Teatrul Național respectă toate măsurile de precauție stabilite prin Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Culturii, astfel încât, înainte și după fiecare spectacol, în Sala 2 se va face dezinfectarea și nebulizarea spațiului, iar accesul și amplasarea publicului se vor face cu asigurarea distanțării dintre spectatori, conform reglementărilor în vigoare.

FEST-FDR – S.O.S.2020 este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara și susținut de Primăria Municipiului și Consiliul local Timișoara. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.tntimisoara.com.

Bilete se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com sau de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), al căror orar de funcționare este, pe întreaga perioadă a festivalului, zilnic, între orele 11.00 și 19.00.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]