FEST-FDR2017 la final. Câteva concluzii
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr2017-la-final-cateva-concluzii/

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 şi 25 mai, Teatrul Naţional din Timişoara a fost liantul care a adus împreună artişti şi spectatori, poveşti şi întâmplări, zile şi nopţi de teatru, de dans, de muzică.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2017

FEST-FDR2017 a stat sub semnul unui singur concept, cu nenumăratele sale implicații: Identitatea. O temă generoasă, acută în societatea și în istoria noastră de zi cu zi, o temă care a făcut ca festivalul să-și transcendă valențele pur culturale și estetice și să devină un eveniment cu reale implicații etice, sociale și civice. De asemenea, festivalul a contextualizat în cel mai practic mod spectacolul de teatru pe text românesc în direcțiile artelor europene ale spectacolului, ca un punct major de convergență al acestora.

Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara a însumat 31 de spectacole, în cele trei săli ale teatrului, dar și în Piața Victoriei sau în Parcul Civic – spații urbane transformate în scene de spectacol. Acestora li se adaugă cinci ateliere în cadrul Concursului Național de Dramaturgie, precum și trei lansări de carte. Nu în ultimul rând, tema festivalul a dat Teatrului Național din Timișoara prilejul de a alătura festivalului o serie de spectacole din repertoriul său, subsumate aceluiași concept.

FEST-FDR2017 a oferit celor aproape 300 de artiști un spațiu generos de dialog și de întâlnire. În acest fel, Teatrul Național din Timișoara, împreună cu cei aproximativ 10.000 de spectatori care i-au umplut sălile și spațiile în aer liber, a demonstrat felul în care, prin tot ceea ce face, participă la construirea Timișoarei ca inimă a teatrului românesc și ca oraș reprezentativ pentru  cultura europeană.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm (imagine din spectacolul „Hamlet”)

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.