Festivalul ARTmania se apropie de start!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-artmania-se-apropie-de-start/

A început la Sibiu conferinţa muzicală East European Music Conference. În curând va începe şi ARTmania Festival!

Un articol de Liliana Matei|27 iulie 2018

Romanian Music Export, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel European, s-a lansat aseară în prezența delegaților internaționali East European Music Conference, ai invitaților trupelor și ai prietenilor festivalului ARTmania.

Evenimentul a fost marcat printr-un spectacol susținut de cinci trupe românești și anume: Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Gramofone, JazzyBIT, NEXT EX și White Walls. Aceștia au susținut concerte de excepție, iar în pauze au răspuns întrebărilor și curiozităților presei și ale agenților de booking de la festivaluri mari ale Europei.

Azi, 27 iulie, la ora 10:00, a început și prima zi a conferinței East European Music Conference, cu discuții despre industria muzicală într-o lume în criză, la care au participat Ivan Milivojev (Exit Festival), Nick Hobbs (Charmenko), Albert Juncosa (Mad Cool Festival), Guido Janssens (Emagic/AROC), Jan Quiel (Seaside Touring / Wacken Open Air), moderați de Holger Jan Schmidt (Yourope /Take a stand/ Co-founder, Go GrouP – Green operations Europe, Germany). EEMC continuă și mâine cu subiecte de interes atât pentru zona muzicală, cât și pentru ceea ce înseamnă managementul cultural la nivel European.

Tot azi începe ARTmania Festival, cea de-a 13-a ediție, care îi va aduce pe scena din Piața Mare a cetății medievale a Sibiului pe unii dintre cei mai cunoscuți artiști ai momentului. Mogwai, Steven Wilson (foto sus), Leprous, HAKEN, Zeal&Ardor, Rome, Arcane Roots și Distorted Harmony formează line-up-ul acestei ediții.

Biletele pentru fiecare zi din festival, se pot găsi la info point-ul situat în Piața Mare din Sibiu, la prețul de 150 lei. Programul festivalului poate fi vizitat pe site-ul: www.artmaniafestival.ro.

ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componentă de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei – cetatea Sibiului.

East European Music Conference reunește reprezentanți ai festivalurilor europene de mare anvergură, producători și manageri din industria muzicală europeană, într-un eveniment unic ca amploare în spațiul românesc. EEMC e locul în care artiștii, managerii, producătorii și operatorii culturali din România vor avea ocazia de a întâlni și iniția colaborări cu invitații speciali ai conferinței.

După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export. Programul conferinței poate fi vizitat pe site-ul: www.eemusic.ro.

 

ARTmania Festival este membru fondator AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well sau Twin Arts, printre alții.

22
/11
/22

Proiectul „15 colecții private de artă românească”, produs de PostModernism Museum în anul 2022 propune o cercetare integrată: o documentare asupra colecționismului de artă autohton, o colecție de profiluri de colecționari de artă românească și o selecție de materiale video de investigare a unor colecții închegate de artă și artefacte românești.

22
/11
/22

AntrepreMAME – o comunitate de business și Art&craft, dedicată segmentului feminin, pentru a încuraja și sprijini inițiativele antreprenoriale, vă învită la Conferințele AntrepreMAME – ediția I. „Evele” învață din greșeli, un eveniment dedicat femeilor antreprenor, care fac sau doresc să facă primii pași în antreprenoriatul românesc. Evenimentul va avea loc la Opera Comică pentru Copii, București, pe 14 decembrie 2022.

21
/11
/22

Până pe 3 decembrie este disponibilă colecția de 100 de lucrări originale, în ediție limitată, „Mimi’s Tea Party” a artistei Mimi Pleșoianu (Mimificator) la Art Machine, proiect inițiat de gruparea artistică Pastila Roz. Acestea pot fi achiziționate de la automatul de tip vending machine amplasat în București, în Cărturești Parklake.

11
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022, de la ora 16:30, la Opera Naţională Bucureşti, în Foaierul Galben, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Învingătorii Sclerozei Multiple - Călător printre forme şi culori”, semnată de Simona Carolina Tănase, ea însăşi diagnosticată cu scleroză multiplă şi Preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple.

04
/11
/22

Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC) şi BD Historia aduc o nouă expoziție temporară în luna noiembrie, intitulată „Reconstituire istorică în benzi desenate - Revolta anticomunistă Braşov 15 Noiembrie 1987”.

04
/11
/22

Începând din 4 noiembrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni se deschide „Secvenţe expoziţionale din Bucureşti”, expoziţie ce prezintă istoria spaţiilor expoziţionale din Capitală printr-o selecţie de fotografii din Colecţia de imagini a istoricului de artă şi fotografului Mihai Oroveanu.