Festivalul ARTmania se apropie de start!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-artmania-se-apropie-de-start/

A început la Sibiu conferinţa muzicală East European Music Conference. În curând va începe şi ARTmania Festival!

Un articol de Liliana Matei|27 iulie 2018

Romanian Music Export, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel European, s-a lansat aseară în prezența delegaților internaționali East European Music Conference, ai invitaților trupelor și ai prietenilor festivalului ARTmania.

Evenimentul a fost marcat printr-un spectacol susținut de cinci trupe românești și anume: Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Gramofone, JazzyBIT, NEXT EX și White Walls. Aceștia au susținut concerte de excepție, iar în pauze au răspuns întrebărilor și curiozităților presei și ale agenților de booking de la festivaluri mari ale Europei.

Azi, 27 iulie, la ora 10:00, a început și prima zi a conferinței East European Music Conference, cu discuții despre industria muzicală într-o lume în criză, la care au participat Ivan Milivojev (Exit Festival), Nick Hobbs (Charmenko), Albert Juncosa (Mad Cool Festival), Guido Janssens (Emagic/AROC), Jan Quiel (Seaside Touring / Wacken Open Air), moderați de Holger Jan Schmidt (Yourope /Take a stand/ Co-founder, Go GrouP – Green operations Europe, Germany). EEMC continuă și mâine cu subiecte de interes atât pentru zona muzicală, cât și pentru ceea ce înseamnă managementul cultural la nivel European.

Tot azi începe ARTmania Festival, cea de-a 13-a ediție, care îi va aduce pe scena din Piața Mare a cetății medievale a Sibiului pe unii dintre cei mai cunoscuți artiști ai momentului. Mogwai, Steven Wilson (foto sus), Leprous, HAKEN, Zeal&Ardor, Rome, Arcane Roots și Distorted Harmony formează line-up-ul acestei ediții.

Biletele pentru fiecare zi din festival, se pot găsi la info point-ul situat în Piața Mare din Sibiu, la prețul de 150 lei. Programul festivalului poate fi vizitat pe site-ul: www.artmaniafestival.ro.

ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componentă de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei – cetatea Sibiului.

East European Music Conference reunește reprezentanți ai festivalurilor europene de mare anvergură, producători și manageri din industria muzicală europeană, într-un eveniment unic ca amploare în spațiul românesc. EEMC e locul în care artiștii, managerii, producătorii și operatorii culturali din România vor avea ocazia de a întâlni și iniția colaborări cu invitații speciali ai conferinței.

După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export. Programul conferinței poate fi vizitat pe site-ul: www.eemusic.ro.

 

ARTmania Festival este membru fondator AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well sau Twin Arts, printre alții.

04
/12
/20

Pe 8 decembrie 2020, începând cu ora 13:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, va avea loc primul eveniment de promovare din cadrul Proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

27
/11
/20

Galeria Estopia București deschide astăzi expoziția „Not Natural”, de Andrada Feșnic. La aproape doi ani de la prima expoziție solo a artistei la Estopia – care a coincis atunci chiar cu deschiderea galeriei – Andrada Feșnic revine la București cu o nouă serie de lucrări realizate integral pe durata ultimului an.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]