Festivalul Ceaiului și al Cafelei schimbă aroma Bucureștiului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-ceaiului-si-al-cafelei-schimba-aroma-bucurestiului/

Festivalul Ceaiului şi al Cafelei (Tea&Coffee Festival) se va desfăşura în Bucureşti, în săptămâna 24-30 octombrie şi va găzdui şapte evenimente în şapte cafenele, ceainării şi cluburi bucureştene şi o expoziţie de ceai, cafea, accesorii şi aparatură de specialitate.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2016

Evenimentul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, cuprinde deja consacratele seri tematice inspirate de țări cu tradiție în cultura ceaiului și a cafelei și o expoziție dedicată atât amatorilor, cât și profesioniștilor din domeniu, care va avea loc în perioada 29-30 octombrie, între orele 10:00-20:00,  la Hanul Gabroveni.

Printre manifestările din perioada 24-30 octombrie se numără: concerte, spectacole de teatru, demonstrații culinare, expoziții, proiecții de film, workshopuri, precum și degustări de ceai, cafea și băuturi tradiționale. Biletele pentru serile tematice se pot achiziționa de pe www.bilete.ro.

Intrarea la expoziția de ceai și cafea de la Hanul Gabroveni este liberă!

În cadrul festivalului este programată și o Seară Armenească cu tur pietonal ghidat, degustare de cafea și coniac, demonstrație culinară și proiecție de film.

Șirul serilor tematice se deschide cu această Seară Armenească, o premieră a acestei ediții, programatp pentru luni, 24 octombrie, la Lente Cafe Arcului (Strada Arcului nr. 8). Programul începe în fața magazinului „Delicatese Florescu”, la orele 17:30, unde vizitatorii vor fi întâmpinați cu o cafea tradițională armenească, pregătită la nisip și coniac Ararat. Se va porni apoi, într-un tur ghidat pietonal organizat de Asociația Cultour pe străzile cartierului armenesc, invitații putând descoperi istoria Casei Melik și a Bisericii Armenești. Finalul turului va fi la Lente Cafe, unde Uniunea Armenilor din România va prezenta o expoziție de fotografie și un atelier de caligrafie, iar Paul Agopian va face o demonstrație culinară. Pentru ca atmosfera să fie și mai autentică, în zona de Photo Corner se pot proba costume și accesorii tradiționale armenești, fotografiate pe magnet de Doityourselfie, iar seara se va încheia cu o proiecție de film armenesc și o discuție liberă cu regizorul Florin Kervorkian.

Seara Braziliană va avea loc pe 25 octombrie, începând cu orele 19:00, la Expirat (strada Constantin Istrati, nr.1) și propune o petrecere de la care nu vor lipsi muzică bună asigurată de DJ Set VRT și degustările de băuturi tradiționale braziliene realizate cu Pitu (cachaca sau rachiu, bautura naționala a Braziliei). În cadrul acestei seri publicul se va bucura de un show inedit de Capoeira cu Alemar România, Photo Corner și de un colț de designer,  unde vor expune accesorii inspirate din cultura braziliană CHC handmade, Copper Flux și Crafted M.

Seara Africană este programată miercuri, 26 octombrie. Evenimentul va avea loc La Tucano Caffe El Salvador (Str. Lipscani, nr. 79), începând cu orele 19:00. Cei interesați  vor putea gusta câte puțin din tradiționalul colorat specific acestui continent. Inashan va face împletituri afro, iar la workshop-ul susținut de AiSo Bijoux cei mai talentați vor putea să-și realizeze propriile bijuterii tribale. Atmosfera de petrecere este asigurată de  concertul celor de la Ikhaya Band și, bineînțeles, de băutura tradițională a Africii de Sud – Amarula, băutură care în combinație cu cafeaua de origini Tucano creează cocktailuri senzaționale. Nici de la această seară nu lipsesc Photo Corner-ul unde vă puteți imortaliza atmosfera pe un magnet de luat acasă și colțul designerilor.

La Seara Rusească de pe 27 octombrie cei interesați vor descoperi teatru, împletituri rusești și obiecte de designer. Evenimentul va avea loc la Unteatru pe strada Sfinții Apostoli, nr. 44. Așadar, cei interesați vor putea vedea adaptarea pe scenă a cărții Moscova-Petușki, vor putea aprecia delicatețea bijuteriilor rusești și a vestimentației bogate în detalii aduse de La Bernadette, Molcush și Thezora Art Bijoux la colțul designerilor și își vor putea face fotografii la photo-corner-ul special amenajat. Totodată, fetele își vor putea împleti părul în cosițe rusești și își pot afla viitorul într-o ceașcă de ceai.

Seara Turcească se va desfășura în data de 28 octombrie la Clubul Țăranului (strada Monetăriei, nr. 3) și va fi una plină de arome tradiționale alături de Balkan Taksim. Pe ritmuri de rock anatolian, publicul este invitat să ia parte la un atelier inedit de ebru (pictură pe apă) susținut de Centrul Cultural Yunus Emre, să admire accesoriile de sultană de la Colțul Designerilor și să le și pozeze la Photo Corner  și să-și afle viitorul în ceașca de cafea, bineînțeles, după ce a servit cea mai bună cafea la ibric realizată de gazdelele de la Clubul Țăranului.

Seara Mexicană este una a premierelor și se va desfășura la Cafe Verona (strada Pictor Arthur Verona, nr. 13-15) în data de 29 octombrie, începând cu orele 19:00, propunând o atmosferă de Halloween mexican (Ziua Morților) cu make-up specific, împletituri stil Frida Kahlo și muzică live mexicană cu trupa Habanegra. Pentru ca petrecerea să fie și mai autentică, pe lângă cafeaua mexicană pregătită de gazde, publicul se va putea bucura de multe cocktailuri și băuturi pe bază de Sierra Tequila, concursuri cu premii și un Photo Corner amenajat tematic de Doityourselfie, cu accesorii de inspirație sud-americană de la In a State. CHC handmade și Marmotescu.

Seara Indoneziană de pe 30 octombrie, se va desfășura la ceainăria La un Ceai (strada Luigi Cazzavillan, nr. 25) unde veți putea călători prin expoziții, ateliere și film în arhipelagul indonezian. Vizitatorii se vor putea delecta cu cafeaua specific indoneziană, pot pleca acasă cu o amintire de la workshop-ul cu mărgele de Bali, susținut de AiSo Bijoux, de la Colțul Designerilor sau cu o poză pe magnet de la Photo Corner.

În ultimele două zile Tea&Coffee Festival (29 și 30 octombrie), la Hanul Gabroveni (Strada Lipscani, nr. 86-88),  între orele 10:00-20:00, va  avea loc expoziția de ceai, cafea și accesorii.

Tea & Coffee Festival și expoziția se adresează atât amatorilor de ceai şi cafea, cât şi profesioniştilor care activează, în calitate fie de producători, fie de importatori.

La expoziție, vizitatorii vor putea degusta cele mai noi cafele de specialitate și cele mai bune ceaiuri, vor întâni specialiștii barista care le vor putea explica diferențele dintre cafeaua de specialitate și cafeaua de masă sau le vor putea desena în spuma de lapte și se vor putea delecta cu cele mai gustoase delicatese. Accesoriile pentru prepararea și servirea ceaiului și a cafelei nu vor lipsi nici anul acesta.

26
/11
/15

Bălţăţeanu, spunea actriţa Maria Filotti, „era un partener ideal, mai ales în sensul de a şti să se adapteze la jocul celuilalt, cu atâta supleţe, încât îi facilita jocul”. În 40 de ani de teatru, a avut noroc şi a jucat toate genurile, mergând din victorie în victorie. S-a născut pe 26 noiembrie 1893, la Drobeta-Turnu Severin.

26
/11
/15

Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAŞ – COUTURE, soprană stabilită în Franţa unde susţine o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet.

26
/11
/15

La un secol şi jumătate de la lansare, "Alice în țara minunilor" este transformată într-un spectaculos music-hall plasat sub semnul digitalului, cu ajutorul rockerului Damon Albarn. Inspirat din capodopera lui Lewis Carroll, spectacolul de aproape două ore și jumătate, intitulat "wonder.land", în stilul unui e-mail, se joacă de la începutul săptămânii la National Theatre din Londra, urmând să fie prezentat și pe scena Theatre du Chatelet din Paris, în iunie 2016

25
/11
/15

Sâmbătă 28 noiembrie, Mariana Nicolesco va împlini 67 de ani, prilej pentru marea noastră soprană să prezinte, pentru prima oară în Bucureşti, un florilegiu extraordinar de lieduri enesciene.

25
/11
/15

Teatrul Metropolis prezintă duminică, 29 noiembrie, de la ora 11.00 şi de la ora 16.00, comedia „Dator vândut“, după Eugène Labiche, în regia lui Dan Tudor. Şapte actori au vorbit pentru Ziarul Metropolis despre momentele în care au fost datori vânduţi sau despre tacticile prin care s-au ţinut departe de datorii.

25
/11
/15

Joi, 10 decembrie, de la ora 19:30, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București deschide anotimpul bucuriei cu un nou concert extraordinar din seria DA CAPO ARCUB CHAMBER MUSIC. În atmosfera selectă a istoricului Han Gabroveni (Strada Lipscani nr. 84-90), sre vor cânta piese celebre, în interpretarea unuia dintre cele mai apreciate ansambluri de muzică de cameră din Europa, Trio Enescu

25
/11
/15

În 2 decembrie se împlinesc 65 ani de la trecerea în eternitate a pianistului-simbol pentru arta interpretativă românească, Dinu Lipatti, prilej pentru Radio România Muzical de a-i dedica acestei mari personalități o serie de evenimente: o emisiune-maraton, un recital și un simpozion de muzicologie.

24
/11
/15

Teatrul Foarte Mic își întrerupe activitatea de spectacole începând de astăzi, 24 noiembrie. La rândul său, Teatrul Nottara și-a suspendat toate spectacolele de la sediul din bulevardul Magheru. Ambele decizii au venit ca urmare a legii promulgate recent prin care este interzisă orice activitate în clădiri cu risc seismic ridicat.

24
/11
/15

Ţi-ai imaginat vreodată că poţi să faci revelionul în teatru? Pe 31 decembrie de la ora 19:00, actorii În Culise te invită să petreci o noapte pe care ţi-o vei aminti tot restul vieţii. Cu program de spectacol şi comedie românească, bucate alese şi licori delicioase, cea de-a cincea ediţie a Revelionului ca Altădată transformă mansarda din La Scena (Calea Călăraşilor nr. 55) într-un loc ideal pentru a sărbători trecerea dintre ani.

24
/11
/15

Sâmbătă, 28 noiembrie, de la 11:00 la 17:00, la Grădina Verona are loc #Colectiv Delivery, un târg creativ în urma căruia încasările sunt donate integral în beneficiul răniților din Colectiv.