Festivalul Ceaiului și al Cafelei schimbă aroma Bucureștiului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-ceaiului-si-al-cafelei-schimba-aroma-bucurestiului/

Festivalul Ceaiului şi al Cafelei (Tea&Coffee Festival) se va desfăşura în Bucureşti, în săptămâna 24-30 octombrie şi va găzdui şapte evenimente în şapte cafenele, ceainării şi cluburi bucureştene şi o expoziţie de ceai, cafea, accesorii şi aparatură de specialitate.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2016

Evenimentul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, cuprinde deja consacratele seri tematice inspirate de țări cu tradiție în cultura ceaiului și a cafelei și o expoziție dedicată atât amatorilor, cât și profesioniștilor din domeniu, care va avea loc în perioada 29-30 octombrie, între orele 10:00-20:00,  la Hanul Gabroveni.

Printre manifestările din perioada 24-30 octombrie se numără: concerte, spectacole de teatru, demonstrații culinare, expoziții, proiecții de film, workshopuri, precum și degustări de ceai, cafea și băuturi tradiționale. Biletele pentru serile tematice se pot achiziționa de pe www.bilete.ro.

Intrarea la expoziția de ceai și cafea de la Hanul Gabroveni este liberă!

În cadrul festivalului este programată și o Seară Armenească cu tur pietonal ghidat, degustare de cafea și coniac, demonstrație culinară și proiecție de film.

Șirul serilor tematice se deschide cu această Seară Armenească, o premieră a acestei ediții, programatp pentru luni, 24 octombrie, la Lente Cafe Arcului (Strada Arcului nr. 8). Programul începe în fața magazinului „Delicatese Florescu”, la orele 17:30, unde vizitatorii vor fi întâmpinați cu o cafea tradițională armenească, pregătită la nisip și coniac Ararat. Se va porni apoi, într-un tur ghidat pietonal organizat de Asociația Cultour pe străzile cartierului armenesc, invitații putând descoperi istoria Casei Melik și a Bisericii Armenești. Finalul turului va fi la Lente Cafe, unde Uniunea Armenilor din România va prezenta o expoziție de fotografie și un atelier de caligrafie, iar Paul Agopian va face o demonstrație culinară. Pentru ca atmosfera să fie și mai autentică, în zona de Photo Corner se pot proba costume și accesorii tradiționale armenești, fotografiate pe magnet de Doityourselfie, iar seara se va încheia cu o proiecție de film armenesc și o discuție liberă cu regizorul Florin Kervorkian.

Seara Braziliană va avea loc pe 25 octombrie, începând cu orele 19:00, la Expirat (strada Constantin Istrati, nr.1) și propune o petrecere de la care nu vor lipsi muzică bună asigurată de DJ Set VRT și degustările de băuturi tradiționale braziliene realizate cu Pitu (cachaca sau rachiu, bautura naționala a Braziliei). În cadrul acestei seri publicul se va bucura de un show inedit de Capoeira cu Alemar România, Photo Corner și de un colț de designer,  unde vor expune accesorii inspirate din cultura braziliană CHC handmade, Copper Flux și Crafted M.

Seara Africană este programată miercuri, 26 octombrie. Evenimentul va avea loc La Tucano Caffe El Salvador (Str. Lipscani, nr. 79), începând cu orele 19:00. Cei interesați  vor putea gusta câte puțin din tradiționalul colorat specific acestui continent. Inashan va face împletituri afro, iar la workshop-ul susținut de AiSo Bijoux cei mai talentați vor putea să-și realizeze propriile bijuterii tribale. Atmosfera de petrecere este asigurată de  concertul celor de la Ikhaya Band și, bineînțeles, de băutura tradițională a Africii de Sud – Amarula, băutură care în combinație cu cafeaua de origini Tucano creează cocktailuri senzaționale. Nici de la această seară nu lipsesc Photo Corner-ul unde vă puteți imortaliza atmosfera pe un magnet de luat acasă și colțul designerilor.

La Seara Rusească de pe 27 octombrie cei interesați vor descoperi teatru, împletituri rusești și obiecte de designer. Evenimentul va avea loc la Unteatru pe strada Sfinții Apostoli, nr. 44. Așadar, cei interesați vor putea vedea adaptarea pe scenă a cărții Moscova-Petușki, vor putea aprecia delicatețea bijuteriilor rusești și a vestimentației bogate în detalii aduse de La Bernadette, Molcush și Thezora Art Bijoux la colțul designerilor și își vor putea face fotografii la photo-corner-ul special amenajat. Totodată, fetele își vor putea împleti părul în cosițe rusești și își pot afla viitorul într-o ceașcă de ceai.

Seara Turcească se va desfășura în data de 28 octombrie la Clubul Țăranului (strada Monetăriei, nr. 3) și va fi una plină de arome tradiționale alături de Balkan Taksim. Pe ritmuri de rock anatolian, publicul este invitat să ia parte la un atelier inedit de ebru (pictură pe apă) susținut de Centrul Cultural Yunus Emre, să admire accesoriile de sultană de la Colțul Designerilor și să le și pozeze la Photo Corner  și să-și afle viitorul în ceașca de cafea, bineînțeles, după ce a servit cea mai bună cafea la ibric realizată de gazdelele de la Clubul Țăranului.

Seara Mexicană este una a premierelor și se va desfășura la Cafe Verona (strada Pictor Arthur Verona, nr. 13-15) în data de 29 octombrie, începând cu orele 19:00, propunând o atmosferă de Halloween mexican (Ziua Morților) cu make-up specific, împletituri stil Frida Kahlo și muzică live mexicană cu trupa Habanegra. Pentru ca petrecerea să fie și mai autentică, pe lângă cafeaua mexicană pregătită de gazde, publicul se va putea bucura de multe cocktailuri și băuturi pe bază de Sierra Tequila, concursuri cu premii și un Photo Corner amenajat tematic de Doityourselfie, cu accesorii de inspirație sud-americană de la In a State. CHC handmade și Marmotescu.

Seara Indoneziană de pe 30 octombrie, se va desfășura la ceainăria La un Ceai (strada Luigi Cazzavillan, nr. 25) unde veți putea călători prin expoziții, ateliere și film în arhipelagul indonezian. Vizitatorii se vor putea delecta cu cafeaua specific indoneziană, pot pleca acasă cu o amintire de la workshop-ul cu mărgele de Bali, susținut de AiSo Bijoux, de la Colțul Designerilor sau cu o poză pe magnet de la Photo Corner.

În ultimele două zile Tea&Coffee Festival (29 și 30 octombrie), la Hanul Gabroveni (Strada Lipscani, nr. 86-88),  între orele 10:00-20:00, va  avea loc expoziția de ceai, cafea și accesorii.

Tea & Coffee Festival și expoziția se adresează atât amatorilor de ceai şi cafea, cât şi profesioniştilor care activează, în calitate fie de producători, fie de importatori.

La expoziție, vizitatorii vor putea degusta cele mai noi cafele de specialitate și cele mai bune ceaiuri, vor întâni specialiștii barista care le vor putea explica diferențele dintre cafeaua de specialitate și cafeaua de masă sau le vor putea desena în spuma de lapte și se vor putea delecta cu cele mai gustoase delicatese. Accesoriile pentru prepararea și servirea ceaiului și a cafelei nu vor lipsi nici anul acesta.

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]

21
/09
/12

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, “Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia “Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea “Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

21
/09
/12

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) anunţă premiera spectacolului “Scrisoarea”, după “O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, într-o citire personală, marca Horaţiu Mălăele, informează un comunicat transmis, vineri, de TNB. Această montare este prima premieră a stagiunii 2012-2013 şi face parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care Teatrul Naţional o susţine în cadrul Anului […]

21
/09
/12

Adrian Popovici, Dinu Lazăr şi Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul internaţional al celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie în Bucureşti. Festivalul, care se va desfăşura la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi […]

21
/09
/12

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a […]

21
/09
/12

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy. Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de […]

21
/09
/12

Seara de film de la Institutul Cultural Român (ICR) propune joi, 27 septembrie, de la ora 18,00, o retrospectivă cu toate filmele premiate la recenta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT. Potrivit Biroului de Presă al ICR, vor fi proiectate filmele: “Hello Kitty”, regia: Millo Simulov (Premiul publicului pentru film românesc), “De azi înainte”, […]

21
/09
/12

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum şi pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei româneşti în Marea Britanie.   “În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august – 9 […]

21
/09
/12

Filmul regizorului român Radu Muntean, “Marţi, după Crăciun”, are vineri premiera în cinematografele spaniole, după ce la Festivalul de Film de la Gijon din 2010 a obţinut cele mai importante premii, pentru cel mai bun film şi pentru cei mai buni actori – Mimi Brănescu, Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor – şi a fost proiectat […]

21
/09
/12

România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, a afirmat vineri directorul Arhivelor Naţionale, dr. Ioan Drăgan, în deschiderea, la Biblioteca Naţională a României, a unei conferinţe internaţionale dedicate arhivelor, istoriei şi politicii României secolelor XIX-XXI. “România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, impunându-se de urgenţă […]

21
/09
/12

Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR. Muzician de jazz complet pianist, compozitor, aranjor), afirmat rapid în ultimii ani pe scenele […]

21
/09
/12

La data de 21 septembrie 1391 a încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun. 1832    – A încetat din viaţă Walter Scott, poet şi scriitor, creator al romanului istoric englez (“Ivanhoe”, “Rob Roy”)  (n. […]

21
/09
/12

Cea de-a doua ediţie a “Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică. Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George […]

20
/09
/12

România a confirmat prezenţa în calitate de invitat de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Paris (Salon du Livre), care se va desfăşura în perioada 22-25 martie 2013. Participarea României la cea de-a 33-a ediţie a Salon du Livre de la Paris, în 2013, care a fost pusă până acum sub semnul întrebării […]

20
/09
/12

Opt dintre cele mai cumpărate 10 titluri din România sunt cărţi care privesc transformarea personală, motivaţia şi resorturile psihologice, potrivit unei analize a datelor generate de librăria www.elefant.ro pentru primele opt luni ale acestui an. Printre titlurile preferate de cei care au achiziţionat cărţi de la librăria Elefant.ro se numără “Cele 50 de vicii ale […]

20
/09
/12

Publicistul şi editorul Alexandru Dobrescu a fost numit, joi, în funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) de la Paris, înlocuind-o astfel din funcţie pe Katia Dănilă. “În vederea consolidării reţelei de institute din sfera Institutului Cultural Român, conducerea ICR l-a desemnat în funcţia de director al Institutului Cultural Român de la Paris pe […]