Festivalul Ceaiului și al Cafelei schimbă aroma Bucureștiului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-ceaiului-si-al-cafelei-schimba-aroma-bucurestiului/

Festivalul Ceaiului şi al Cafelei (Tea&Coffee Festival) se va desfăşura în Bucureşti, în săptămâna 24-30 octombrie şi va găzdui şapte evenimente în şapte cafenele, ceainării şi cluburi bucureştene şi o expoziţie de ceai, cafea, accesorii şi aparatură de specialitate.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2016

Evenimentul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, cuprinde deja consacratele seri tematice inspirate de țări cu tradiție în cultura ceaiului și a cafelei și o expoziție dedicată atât amatorilor, cât și profesioniștilor din domeniu, care va avea loc în perioada 29-30 octombrie, între orele 10:00-20:00,  la Hanul Gabroveni.

Printre manifestările din perioada 24-30 octombrie se numără: concerte, spectacole de teatru, demonstrații culinare, expoziții, proiecții de film, workshopuri, precum și degustări de ceai, cafea și băuturi tradiționale. Biletele pentru serile tematice se pot achiziționa de pe www.bilete.ro.

Intrarea la expoziția de ceai și cafea de la Hanul Gabroveni este liberă!

În cadrul festivalului este programată și o Seară Armenească cu tur pietonal ghidat, degustare de cafea și coniac, demonstrație culinară și proiecție de film.

Șirul serilor tematice se deschide cu această Seară Armenească, o premieră a acestei ediții, programatp pentru luni, 24 octombrie, la Lente Cafe Arcului (Strada Arcului nr. 8). Programul începe în fața magazinului „Delicatese Florescu”, la orele 17:30, unde vizitatorii vor fi întâmpinați cu o cafea tradițională armenească, pregătită la nisip și coniac Ararat. Se va porni apoi, într-un tur ghidat pietonal organizat de Asociația Cultour pe străzile cartierului armenesc, invitații putând descoperi istoria Casei Melik și a Bisericii Armenești. Finalul turului va fi la Lente Cafe, unde Uniunea Armenilor din România va prezenta o expoziție de fotografie și un atelier de caligrafie, iar Paul Agopian va face o demonstrație culinară. Pentru ca atmosfera să fie și mai autentică, în zona de Photo Corner se pot proba costume și accesorii tradiționale armenești, fotografiate pe magnet de Doityourselfie, iar seara se va încheia cu o proiecție de film armenesc și o discuție liberă cu regizorul Florin Kervorkian.

Seara Braziliană va avea loc pe 25 octombrie, începând cu orele 19:00, la Expirat (strada Constantin Istrati, nr.1) și propune o petrecere de la care nu vor lipsi muzică bună asigurată de DJ Set VRT și degustările de băuturi tradiționale braziliene realizate cu Pitu (cachaca sau rachiu, bautura naționala a Braziliei). În cadrul acestei seri publicul se va bucura de un show inedit de Capoeira cu Alemar România, Photo Corner și de un colț de designer,  unde vor expune accesorii inspirate din cultura braziliană CHC handmade, Copper Flux și Crafted M.

Seara Africană este programată miercuri, 26 octombrie. Evenimentul va avea loc La Tucano Caffe El Salvador (Str. Lipscani, nr. 79), începând cu orele 19:00. Cei interesați  vor putea gusta câte puțin din tradiționalul colorat specific acestui continent. Inashan va face împletituri afro, iar la workshop-ul susținut de AiSo Bijoux cei mai talentați vor putea să-și realizeze propriile bijuterii tribale. Atmosfera de petrecere este asigurată de  concertul celor de la Ikhaya Band și, bineînțeles, de băutura tradițională a Africii de Sud – Amarula, băutură care în combinație cu cafeaua de origini Tucano creează cocktailuri senzaționale. Nici de la această seară nu lipsesc Photo Corner-ul unde vă puteți imortaliza atmosfera pe un magnet de luat acasă și colțul designerilor.

La Seara Rusească de pe 27 octombrie cei interesați vor descoperi teatru, împletituri rusești și obiecte de designer. Evenimentul va avea loc la Unteatru pe strada Sfinții Apostoli, nr. 44. Așadar, cei interesați vor putea vedea adaptarea pe scenă a cărții Moscova-Petușki, vor putea aprecia delicatețea bijuteriilor rusești și a vestimentației bogate în detalii aduse de La Bernadette, Molcush și Thezora Art Bijoux la colțul designerilor și își vor putea face fotografii la photo-corner-ul special amenajat. Totodată, fetele își vor putea împleti părul în cosițe rusești și își pot afla viitorul într-o ceașcă de ceai.

Seara Turcească se va desfășura în data de 28 octombrie la Clubul Țăranului (strada Monetăriei, nr. 3) și va fi una plină de arome tradiționale alături de Balkan Taksim. Pe ritmuri de rock anatolian, publicul este invitat să ia parte la un atelier inedit de ebru (pictură pe apă) susținut de Centrul Cultural Yunus Emre, să admire accesoriile de sultană de la Colțul Designerilor și să le și pozeze la Photo Corner  și să-și afle viitorul în ceașca de cafea, bineînțeles, după ce a servit cea mai bună cafea la ibric realizată de gazdelele de la Clubul Țăranului.

Seara Mexicană este una a premierelor și se va desfășura la Cafe Verona (strada Pictor Arthur Verona, nr. 13-15) în data de 29 octombrie, începând cu orele 19:00, propunând o atmosferă de Halloween mexican (Ziua Morților) cu make-up specific, împletituri stil Frida Kahlo și muzică live mexicană cu trupa Habanegra. Pentru ca petrecerea să fie și mai autentică, pe lângă cafeaua mexicană pregătită de gazde, publicul se va putea bucura de multe cocktailuri și băuturi pe bază de Sierra Tequila, concursuri cu premii și un Photo Corner amenajat tematic de Doityourselfie, cu accesorii de inspirație sud-americană de la In a State. CHC handmade și Marmotescu.

Seara Indoneziană de pe 30 octombrie, se va desfășura la ceainăria La un Ceai (strada Luigi Cazzavillan, nr. 25) unde veți putea călători prin expoziții, ateliere și film în arhipelagul indonezian. Vizitatorii se vor putea delecta cu cafeaua specific indoneziană, pot pleca acasă cu o amintire de la workshop-ul cu mărgele de Bali, susținut de AiSo Bijoux, de la Colțul Designerilor sau cu o poză pe magnet de la Photo Corner.

În ultimele două zile Tea&Coffee Festival (29 și 30 octombrie), la Hanul Gabroveni (Strada Lipscani, nr. 86-88),  între orele 10:00-20:00, va  avea loc expoziția de ceai, cafea și accesorii.

Tea & Coffee Festival și expoziția se adresează atât amatorilor de ceai şi cafea, cât şi profesioniştilor care activează, în calitate fie de producători, fie de importatori.

La expoziție, vizitatorii vor putea degusta cele mai noi cafele de specialitate și cele mai bune ceaiuri, vor întâni specialiștii barista care le vor putea explica diferențele dintre cafeaua de specialitate și cafeaua de masă sau le vor putea desena în spuma de lapte și se vor putea delecta cu cele mai gustoase delicatese. Accesoriile pentru prepararea și servirea ceaiului și a cafelei nu vor lipsi nici anul acesta.

04
/06
/14

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu - succese extraordinare.

04
/06
/14

Cinema-Edu împreună cu echipa de film a liceului Lazăr invită liceenii să călătorească în lumea filmelor ALTFEL. Cinema-Edu este cel mai extins proiect de educație cinematografică și socială din țară, care a ajuns la ediția a IV-a.

04
/06
/14

Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja și infesta curățenia și seninătatea intimității. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanță, cere credință, curaj, caracter, putere… Este o virtute…

03
/06
/14

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iași - d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

03
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema in aer liber debuteaza vara aceasta, in premiera, la Teatrul de Vara din Targu-Mures (Piata Trandafirilor nr. 42), in perioada 5 - 8 iunie. De joi pana duminica, de la ora 21.30, muresenii sunt primii norocosi care vor putea viziona cele mai aclamate filme europene si de autor din ultimul an, unele proiectate in premiera nationala.

03
/06
/14

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă (AOLN) a organizat la ceainăria La un Ceai evenimentul umanitar „Ghiozdănelul de vacanță”, dedicat strângerii de rechizite. Darurile primite din partea voluntarilor generoși au ajuns la copiii de la Școala Sărățeni, din județul Vaslui. 

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

03
/06
/14

Tablourile "Tătăroaică în cerdac", de Nicolae Tonitza, şi "În grădină la Beaucaire", de Samuel Mützner, evaluate fiecare la 40.000-60.000 de euro, se numără printre lucrările care vor fi scoase la vânzare la Licitaţia de vară a casei Artmark, pe 10 iunie, la Bucureşti şi Cluj-Napoca.

03
/06
/14

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) are un buget de aproape opt milioane de euro, anunţă directorul festivalului, Constantin Chiriac. Totodată, la ediţia din acest an, şapte personalităţi vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.

02
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber poposeşte vara aceasta, pentru al treilea an la rând, în Piaţa Sfatului din Braşov, în perioada 10 - 15 iunie. De marţi până duminică, începând cu ora 21.30, braşovenii vor putea viziona o selecţie de excepţie de filme europene şi de autor, sub cerul liber.

02
/06
/14

Prima și cea mai amplă campanie menită să responsabilizeze publicul și autoritățile și să găsească soluții pentru refacerea rețelei de cinematografe din România, „Salvați Marele Ecran!”, lansează un apel de strângere de fonduri pentru Depozitul de Filme.

02
/06
/14

Folia, Shakespeare & Co, Lecţia de violoncel, Scrisoarea, Şefele, Seuls/ Singuri, Funcţionarul destinului, Primăvara d-nei Stone la Roma, Avarul îndrăgostit şi multe alte spectacole, în această săptămână pe scenele teatrelor din Bucureşti