Festivalul Cinemascop s-a încheiat! Cum a fost?
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-cinemascop-s-a-incheiat-cum-a-fost/

Grădina de vară din Eforie Sud, redeschisă anul trecut cu ocazia primei ediţii a festivalului Cinemascop, a găzduit a doua ediţie a festivalului între 1-7 august.

Un articol de Liliana Matei|10 august 2019

În fiecare seară, publicul a avut ocazia de a viziona un film european, pe când în timpul zilei, cei mici au luat parte la ateliere de creaţie pentru copii, expoziţia foto cu imagini vechi şi noi din Eforie Sud a fost apreciată de turişti şi localnici, cei doi artişti care au realizat picturi murale au fost priviţi de curioşi şi trecători, iar zona de food truck-uri le-a oferit tuturor pofticioşilor motiv să se oprească înainte sau după film.

Cinemascop este mai mult decât un festival de film, aceasta fiind şi deviza evenimentului în 2019. Unul dintre scopurile organizării unui astfel de festival este reprezentat de atragerea atenţiei asupra cinematografelor în aer liber din România, care au dispărut de pe scena culturală treptat, în ultimii 20 de ani. Grădina de vară din Eforie Sud este un spaţiu ce a fost mereu îndrăgit de localnici şi de turiştii fideli ai staţiunii, mulţi dintre aceştia împărtăşind, în timpul festivalului, amintirile lor legate de grădină.

Cinemascop a adus odată cu a doua ediţie mai multe motive pentru care grădina să fie vizitată, începând să contureze variantele de valorificare a spaţiului în viitor. Doi dintre pereţii exteriori ai grădinii au fost acoperiţi cu două picturi murale realizate de artiştii români Robert Obert şi Lucian Hrisav. În interior, vizitatorii au putut admira o expoziţie foto din care au avut de învăţat lucruri noi, aceasta prezentând istoria staţiunii din ultimii 100 de ani, prin imagini vechi suprapuse cu fotografii din prezent ale aceloraşi obiective.

Grădina a prins viaţă în fiecare zi, începând cu ora 16:00. Cei mici s-au bucurat de ateliere pentru copii la care au participat, unii dintre ei cu rigurozitate, neratând nicio după-amiază petrecută la Cinemascop, unde au învăţat prin artă şi s-au distrat cu materialele puse la dispoziţie de brandul ceh Koh-i-Noor. Aceştia, dar şi ceilalţi vizitatori, s-au bucurat de bomboane M&M’s cadou pe toată durata festivalului, dar şi de zona în care food truck-urile de la Fedo’s Burger Bar şi Mnom Mnom i-au încântat cu preparetele specifice – burgeri şi bubble waffles – dar şi cu un pahar de vin Jidvei. Pe deasupra, copiii şi adulţi au rămas şi cu alt fel de amintiri după festival, ei primind tricouri oferite de către partenerii Electrica Furnizare şi Electrica Serv.

Înaintea începerii proiecţiei, 200 dintre spectatori au primit cadou câte o bere cehă Budweiser Budvar, aşa cum se obişnuieşte la evenimentele organizate de Centrul Ceh Bucureşti. Iar apoi, filmul! Sau mai bine zis, filmele, deoarece în fiecare seară, înaintea lungmetrajului din program, a fost proiectat un scurtmetraj din campania EUandME, din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România, urmat de o animaţie scurtă de la festivalul de animaţie ceh Anifilm. Seară de seară, de la ora 21:00, cele 500 de locuri au fost ocupate de cei dornici să vadă un film la mare, într-o grădina de vară.

Filmele proiectate au venit din partea membrilor EUNIC România – Institutul Italian, Institutul Camões, Institutul Balassi, Ambasada Suediei şi Centrul Ceh, organizatorul festivalului – dar şi din partea Freealize şi 42 KM FILM. Diversitatea acestora i-a atras pe spectatori, ce au putut vedea o animaţie (Aventuri fără pereche), un film documentar (Fotbal Infinit), un film consacrat al Noului val cehoslovac (Balul Pompierilor), dar şi un film de aventură plin de suspans (Kincsem –Pariul Secolului), cât şi filme de comedie, pline de sensibilitate şi potrivite pentru toate vârstele („Tsatsiki, tata şi războiul măslinilor”, „Mama ştie cel mai bine” şi „Femeile din viaţa mea”). În plus, două scurtmetraje speciale au fost proiectate pe 4 august – „Eforie” şi „Mamaia”, realizate de Slavomir Popovici în 1972, cu scopul promovării litoralului românesc în străinătate.

Ziua de sâmbătă, 3 august, a adus, din păcate, ploaie şi vânt, iar activităţile au fost anulate, însă echipa Cinemascop s-a mobilizat şi a revenit cu programul obişnuit, continuând să întreţină atmosfera caldă şi primitoare în zilele ce au urmat.

După încă o ediţie terminată cu succes, am plecat din Eforie Sud cu multe idei pentru viitoarele ediţii, dar şi cu mulţi prieteni noi ai festivalului. Sponsorii şi partenerii noştri ne-au ajutat să facem experienţa Cinemascop completă, iar voluntarii noştri locali ne-au arătat că sunt mulţi doritori de schimbare în acest oraş, pregătiţi să muncească alături de noi pentru ca Grădina de vară să-şi păstreze specificul, dar şi să evolueze în avantajul tinerilor din zonă şi al turiştilor ce au nevoie de alternative pentru petrecerea timpului liber.spune Sorina Neaga, directoarea Centrului Ceh Bucureşti.

Cinemascop revine anul viitor cu a treia ediţie, iar până atunci, puteţi urmări pagina de Facebook a festivalului pentru detalii despre ce a fost până acum şi ce va urma.

Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România

Co-organizatori: Primăria Oraşului Eforie, Radef RomâniaFilm, Forumul Artelor Vizuale

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.