Festivalul de Film Horror și Fantastic Lună Plină se amână pentru 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-film-horror-si-fantastic-luna-plina-se-amana-pentru-2021/

Festivalul de film horror şi fantastic Lună Plină, care ar fi trebuit să aibă loc între 20-23 august, în comuna Biertan din judeţul Sibiu, se amână pentru anul viitor.

Un articol de Liliana Matei|6 august 2020

„Din păcate, am fost nevoiți să amânăm acest festival, întrucât în zona Biertan există un posibil focar epidemiologic și atât noi, organizatorii, cât și autoritățile, ne-am gândit să nu riscăm în niciun fel sănătatea participanților sau a comunității locale. Am sperat până în ultimul moment că vom putea găsi o soluție pentru a organiza acest eveniment la care ținem foarte mult – însă am hotărât să nu sacrificăm experiența completă a festivalului care include pe lângă proiecțiile de film și o zonă de camping special amenajată, ghost-hunts, cine-concerte și tururi cu bicicleta prin împrejurimi”, declară Oana Giurgiu, directorul festivalului.

Participanții care au achiziționat deja bilete pentru ediția ce ar fi trebuit să aibă loc la Biertan vor primi banii înapoi, pe baza unui mail trimis pe adresa [email protected].

Echipa festivalului este dedicată să găsească în continuare cele mai bune soluții pentru a organiza festivalul Lună Plină – primul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic.

Organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, Lună Plină intenționează să ofere publicului cele mai bune producții horror și fantastice, deopotrivă clasice și moderne, filme care fie au devenit repere ale cinema-ului de gen, fie sunt pe cale să devină.

Mai multe detalii pe pagina festivalului, cât și pe Facebook și pe Instagram.

 

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.