Festivalul de la Veneţia: Un documentar a câştigat Leul de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-la-venetia-un-documentar-a-castigat-leul-de-aur/

Festivalul de la Veneţia a înregistrat o premieră: Documentarul “Sacro GRA”, al italianului Gianfranco Rosi, care prezintă viaţa oamenilor care trăiesc la periferia Romei, lângă şoseaua de centură, a câştigat Leul de Aur.

Un articol de Andrada Văsii|9 Septembrie 2013

Festivalul de la Veneţia a înregistrat o premieră: Documentarul ,,Sacro GRA”, al italianului Gianfranco Rosi, care prezintă viaţa oamenilor care trăiesc la periferia Romei, lângă şoseaua de centură, a câştigat Leul de Aur.

Gala de premiere a ediţiei din acest an de la Festivalul de la Veneţia (28 august – 7 septembrie) s-a desfăşurat sâmbătă seară, fiind pentru prima dată când un documentar a fost desemnat câştigător al festivalului.

De altfel, la ediţia din acest an a Festivalului de Film a fost pentru prima dată când două documentare au intrat în competiţie: ,,The Unknown Known”, de americanul Errol Morris, conceput sub forma unui lung interviu cu fostul ministru al Apărării american Donald Rumsfeld, şi ,,Sacro GRA”, de italianul Gianfranco Rosi.

Festivalul de la Veneţia – locul bucuriilor pentru Italia

Totodată, ,,Sacro GRA” este prima peliculă italiană care câştigă în ultimii 15 ani cea mai înaltă distincţie la Festivalul de la Veneţia, cel mai vechi festival de film din lume, potrivit Reuters.

Italia nu a mai câştigat un Leu de Aur la Veneţia din 1998, când trofeul i-a revenit lui Gianni Amelio, pentru pelicula ,,The Way We Laughed”.

Juriul ediţiei din acest an a evenimentului a fost prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci, în vârstă de 73 de ani, secondat mai ales de regizoarea şi scriitoarea britanică Andrea Arnold, actriţa franceză Virginie Ledoyen, regizorul de imagine franco-elveţian Renato Berta şi actriţa germană Martina Gedeck.

Festivalul de la Venetia

Regizorul italian Bernardo Bertolucci a prezidat Festivalul de Film de la Venetia.

În ciuda marilor diferenţe între opiniile criticilor şi ale publicului cu privire la cele 20 de filme aflate în competiţia pentru Leul de Aur, Bernardo Bertolucci a spus că niciunul dintre membrii juriului nu s-a opus ca trofeul să fie acordat documentarului ,,Sacro GRA”, în regia lui Gianfranco Rosi.

,,Cred că toţi membrii juriului au simţit forţa poetică a filmului lui Rosi”, a mai spus Bertolucci. Anul trecut, Leul de Aur a fost câştigat de filmul sud-coreean ,,Pieta” de Kim ki-Duk.

Momentul premiilor

Pe de altă parte, potrivit Variety, printre câştigătorii ediţiei din acest an a festivalului, s-a numărat şi drama ,,Miss Violence”, a regizorului grec Alexandros Avranas, care a primit Leul de Argint pentru cel mai bun regizor. Themis Panou, protagonistul filmului ,,Miss Violence”, a primit distincţia pentru cel mai bun actor.

Marele premiu al juriului a fost acordat regizorului Tsai Ming-liang pentru filmul său experimental ,,Stray Dogs”, în timp ce premiul special al juriului a mers la ,,The Police Officer’s Wife”, regizat de germanul Philip Groening.

Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului ,,Philomena” de Steven Frears, fiind împărţit de scenariştii peliculei, Steve Coogan şi Jeff Pope.

Premiul pentru cea mai bună actriţă a mers la Elena Cotta, pentru rolul său din pelicula italiană ,,A Street in Palermo”, în timp ce premiul Marcello Mastoianni, acordat unui tânăr actor, i-a revenit lui Tye Sheridan (,,Joe”, de David Gordon Green, SUA), notează Mediafax.

Printre peliculele care au plecat cu mâna goală de la festival s-au numărat ,,Under the Skin”, de Jonathan Glazer, un film în care Scarlett Johansson interpretează o extraterestră sexy, ,,Parkland”, un opus despre asasinarea preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy, dar şi filmul lui James Franco – ,,Child of God”, adaptarea cinematografică a romanului omonim scris de Cormac McCarty.

Foto credit: Cinemagia

17
/09
/18

„Banii sunt bani” / „Money’s money”, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenței, relația oamenilor cu banii și capcanele pe care unii și le pot construi, dacă se lasă ghidați de lăcomie.

15
/09
/18

Am recuperat abia acum, cu nepermisă întârziere, asta și pentru că am vrut să îl văd pe ecran mare, odată cu lansarea în cinematografe, „O creatură delicată” (2017), de Serghei Loznița. Este pur și simplu un film mare!

14
/09
/18

Patrick Swayze și soția sa dansând în 1994, la "World Music Awards", pe piesa  lui  Whitney Houston "All the man that I need".  Cei doi s-au cunoscut în 1970, Houston Ballet Dance Company, pe când Lisa Niemi avea 14 ani. Patrick, fiul proprietarului și directorului companiei de dans, avea 18 ani.

13
/09
/18

Unul dintre cele mai anticipate lungmetraje de animație ale anului, „Isle of dogs", în regia îndrăgitului regizor și scenarist american Wes Anderson, va fi proiectat la Anim’est, toamna aceasta, în prezența key animator-ului Marjolaine Parot. Aflați care sunt animațiile-hit și programele speciale din afara competiției la Anim’est 2018!

12
/09
/18

CRONICĂ DE FILM A doua parte a unei preconizate trilogii (prima, „Dragoste 1. Câine”, a avut premiera la Sarajevo”), „Dragoste 2. America”, de Florin Șerban, urmărește o posibilă ultimă întâlnire între doi iubiți, într-o casă dintr-o pădure. Un film cu dialoguri artificiale, dar cu o imagine (Oleg Mutu) impunătoare.

11
/09
/18

Robert Redford, 82 de ani, a fost ovaţionat, aseară, la Toronto, la premiera filmului "The Old Man and the Gun", despre care actorul a spus că este ultimul în care a jucat. Criticii nu exclud ca rolul să îi aducă lui Redford o nominalizare la Oscar.

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

Page 20 of 234« First...10...1819202122...304050...Last »