Festivalul de orgă „Cantus Ecclesiae”, o premieră la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-orga-cantus-ecclesiae-o-premiera-la-bucuresti/

Festivalul de orgă „Cantus Ecclesiae” se va desfăşura în perioada 23-30 mai 2021 la Bucureşti, la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif”, invitând publicul să experimenteze pe viu emoţia reală a reîntâlnirii dintre artist şi spectatori.

Un articol de Liliana Matei|14 mai 2021

Evenimentul are în centru repertoriul organistic inspirat din muzica gregoriană și va cuprinde cinci concerte și trei conferințe. Soliştii concertelor vor fi studenți ai claselor de orgă din instituțiile muzicale de învățământ superior din țară: Universitatea Națională de Muzică din București, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și Universitatea Transilvania din Brașov, iar conferențiarii vor fi profesori specializaţi în interpretare muzicală și muzică sacră.

Cu unele excepţii, numele celor care au scris pentru orgă sunt mai puţin cunoscute, ceea ce nu face ca muzica lor să fie mai puţin impresionantă. În România, orga clasică cu tuburi este în general prea puţin cunoscută, iar în contextul unei culturi muzicale organistice destul de fragile, o astfel de iniţiativă, deschisă unui public potenţial numeros îşi propune tocmai popularizarea muzicii pentru acest instrument.

Pentru conformitate, în cele cinci concerte ale Festivalului de orgă „Cantus Ecclesiae”, va putea fi ascultată muzică de Nicolas de Grigny (1672-1703),  Johann Sebastian Bach (1685-1750), Dieterich Buxtehude (1637-1680), Matthias Weckmann (1616-1674), Louis Marchand (1669-1732), Daniel Croner (1656-1740), Jean Langlais (1907-1991), Thierry Escaich (1965), Edward Elgar (1857-1934), Max Reger (1873-1916), Louis Vierne (1870-1937), Gabriel Pierné (1863-1937), Marcel Dupré (1886-1971), Jeanne Denisseux (1921-1968), Charles Tournemire (1870-1939), Jehan Alein (1911-1940),  Maurice Duruflé (1902-1986), Olivier Messiaen (1908-1992), Hans Peter Türk (1940*).

Festivalul de orgă „Cantus Ecclesiae” va prezenta publicului larg frumusețea muzicii de orgă izvorâtă din imaginația diverșilor compozitori ce au avut ca sursă de inspirație teme ale muzicii gregoriene, având ca scop şi ideea de a motiva tinerii organiști, studenți ai instituțiilor de profil din țară, să-și însușească în repertoriul propriu lucrări de inspirație gregoriană și de a-i încuraja să promoveze această muzică și în alte concerte.

Manifestarea este organizată de Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice și patrimoniu din cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București, împreună cu Asociația Culturală Enarmonia, în colaborare cu Asociaţia culturală Pro Contempania,  gazda concertelor va fi Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București, iar conferințele vor fi susținute și transmise online pe site-ul festivalului și pe rețelele de socializare, suportul tehnic fiind asigurat de Signis România.

Toate concertele vor avea loc în Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din București și vor începe la ora 20.00. Accesul publicului este permis doar în limita locurilor disponibile, iar în conformitate cu regulile în vigoare vor fi respecatate cu strictețe toate normele sanitare.

FESTIVALUL  DE  ORGĂ CANTUS ECCLESIAE

– Programul concertelor –

23 mai 2021

Concert de orgă Veni, Creator Spiritus, susținut de Eduard Antal

 

25 mai 2021

Concert de orgă susținut de clasa conf. univ. dr. Erich Türk, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca

Vor interpreta: lect.univ.dr. Amalia Erdős, conf.univ.dr. Erich Türk, Szintia Kulcsár – anul I, Cosmina Barna – anul II, Sámuel Sógor – anul II, Róland Réman – anul IV, Szilvia Szabo – master I.

 

27 mai 2021

Concert de orgă susținut de clasa prof. dr. Steffen Schlandt, Universitatea Transilvania din Brașov

Vor interpreta: Steffen Schalndt (profesor), Iulia Reitu (anul IV), Geanina Sălăgean (master II), Török Orsolya (mezzo-soprană)

 

29 mai 2021

Concert de orgă susținut de clasa conf. univ. dr. Dan Racoveanu, Universitatea Națională de Muzică din București

Vor interpreta: lect. univ. dr. Dan Racoveanu (profesor), Maria Luisa Andrici (anul III), Daniel Ciobanu (anul I)

 

30 mai 2021

Concert de orgă Hommage à Marcel Dupré – 50 de ani de la moarte, susținut de Alexandru Catău – Paris

 

Organizatori: Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, Asociația Culturală EnarmoniaParteneri:

Universitatea Națională de Muzică București, Asociația culturală Pro Contemporania, Signis România, Kultur Banat

Sponsori: Centrul Sfinții Petru și Andrei

Detalii pe www.festivalorgace.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Foto: Virgil Oprina

 

09
/06
/14

Ce poate fi mai potrivit în primele zile de vară decât o imaginară călătorie muzicală către ,,Visul unei nopţi de vară”? La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn  a conceput o uvertură inspirată de celebra piesă de teatru a lui Shakespeare, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puţini ani înainte de dispariţia sa. Lucrarea a devenit foarte cunoscută mai ales graţie celebrului Marş Nupţial, după ce, în 1858, marşul a fost interpretat la căsătoria Prinţesei "Vicky" (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei.

09
/06
/14

În perioada 8 iunie - 2 iulie, Corul Naţional de Cameră Madrigal va susţine 4 concerte extraordinare în oraşele Baia Mare, Oradea, Târgovişte şi Iaşi. Evenimentele fac parte din programul turneului naţional de vară.

06
/06
/14

Abonamentele pentru cel mai important eveniment muzical al acestei toamne, RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a, organizat de Radio România, pot fi achiziţionate începând cu data de 5 iunie, online, în reţeaua bilete.ro, sau în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

05
/06
/14

Pentru a marca la Bucureşti Ziua Naţională a Portugaliei (10 iunie), Ambasada Portugaliei la Bucureşti şi Orchestrele şi Corurile Radio propun publicului joi, 12 iunie, la Sala Radio, de la 19.00, un concert extraordinar de fado.

04
/06
/14

Miercuri, 4 iunie 2014, începând cu ora 19, publicul meloman va avea ocazia de a-i reîntâlni pe Gabriel și Simina Croitoru nu numai interpretând, ca soliști, Mozart pe scena Studioului „Mihail Jora“, ci şi în calitate de invitați la evenimentul prilejuit de lansarea albumului W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU; GABRIEL CROITORU, produs de Editura Casa Radio. Lansarea va avea loc în pauză concertului, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

04
/06
/14

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu - succese extraordinare.

30
/05
/14

Ce au în comun pianiștii Radu Lupu și Valentin Gheorghiu, violoniștii Silvia Marcovici și Alexandru Tomescu, cântărețele Ileana Cotrubaș și Viorica Cortez, pe lângă faptul că sunt artiști cu o carieră internațională? Cu toții au debutat ca laureați ai Concursului Internațional „George Enescu”. Anul acesta, evenimentul se află la a XIV-a ediție.

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.