Festivalul de Psihanaliza şi Film va avea loc la Cinema Studio
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-psihanaliza-si-film-va-avea-loc-la-cinema-studio/

Iniţiat în 2012 de către criticul de film Irina-Margareta Nistor, Festivalul de Psihanaliza şi Film este replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi condus de psihanalistul Andrea Sabbadini.

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2013

Iniţiat în 2012 de către criticul de film Irina-Margareta Nistor, Festivalul de Psihanaliza şi Film este replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival, prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi condus de psihanalistul Andrea Sabbadini.

Andrea Sabbadini, invitatul special al acestei ediţii, se va alătura criticului de film şi Directorului Festivalului, Irina-Margareta Nistor, în prezentarea şi analizarea titlurilor „Love Building“, regia Iulia Rugină şi „Seduced and Abandoned“ (foto sus), regia James Toback, în prima zi a Festivalului.

Festivalul de Psihanaliza şi Film va debuta astfel vineri, 22 noiembrie, cu proiecţia în premieră în România a filmului „Seduced and Abandoned“. O poveste despre cinema, glamour, bani şi moarte, filmul include intervenţii remarcabile ale regizorilor Bertolucci, Coppola, Polanski sau Scorsese, dar şi ale actorilor Ryan Gosling, Jessica Chastain, Berenice Bejo sau Diane Kruger.

Prezentat în proiecţie specială la Cannes 2013, „Seduced and Abandoned“ este regizat de James Toback, nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului „Bugsy“, în 1992 şi produs de Alec Baldwin.

Filme bune la Festivalul de Psihanaliza

Alt titlu confirmat în acest an la Festivalul de Psihanaliza şi Film este „Fruitvale Station“, în regia lui Ryan Coogler, film recompensat cu Marele Premiu al Juriului și Premiul Publicului la Sundance şi câştigător al Prix de l’Avenir Un Certain Regard la Cannes 2013. Filmul este distribuit în România de InterComFilm. „Like Father, Like Son“, în regia lui Kore-eda Hirokazu, câştigător al Premiului Juriului la Cannes, va fi proiectat în cadrul Festivalului prin intermediul Independenţa Film.

Festivalul de Psihanaliza şi Film va include de asemenea şi o selecţie de scurtmetraje naţionale şi internaţionale: „Me or the Pill“, regia Mimmi Damnitz, Germania, 2012, „Dialoguri terapeutice“, regia Andrei Georgescu, România, 2012, „Welkom“, regia Pablo Munoz Gomez, Belgia, 2013, „Ela, Panda şi Madame“, regia Andrei Răuţu, România, 2013, „You Freud- Me Jane“, regia Harald Schleicher, Germania, 2013, „Terapia“, regia Beatriu Valles, Spania, 2013.

Festivalul de Psihanaliza

Filmul „Majordomul“ va fi prezentat la Festivalul de Psihanaliza

Toate filmele din cadrul ediţiei vor fi urmate de discuţii la care vor participa regizori, producători, actori, critici de film şi psihanalişti. „Majordomul/ The Butler“, în regia lui Lee Daniels, va fi prezentat în avanpremieră naţională duminică, 24 noiembrie, în închiderea celei de-a doua ediţii a Festivalului.

Cu Forest Whitaker, Oprah Winfrey şi John Cusack în rolurile principale, filmul urmăreşte povestea unui valet care a lucrat la Casa Albă sub mandatele a 7 preşedinţi americani, pe parcursul a mai mult de 30 de ani.

Nominalizat la Oscar pentru „Precious“, în 2010, Lee Daniels semnează regia, iar câştigătorul Premiului Emmy, Danny Strong (Game Change, 2012) semnează scenariul.

Foto credit: Festivalul de Psihanaliza şi Film

05
/08
/15

Cea de-a 4-a ediție Festivalului de Film Fantastic „Lună Plină” va avea loc în perioada 14-16 august la Biertan, în Transilvania. Vreme de un weekend, fanii cinema-ului de gen și nu numai vor avea parte de proiecții în aer liber, petreceri, cântări, plus o nouă ediție a deja consacratelor Jocuri ale groazei, toate acompania de de-acum tradiționalul târg cu produse specific locale.

04
/08
/15

"Aferim!", pelicula lui de Radu Jude, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" a premiilor Oscar 2016. Printre cele 14 filme care s-au luptat să reprezinte România la premiile Academiei de film americane s-au aflat şi: "Cel ales", "Quod Erat demonstrandum", "De ce eu?", "Comoara", "Cuscrii" sau "Alt Love Building".

04
/08
/15

Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la cea de-a 21-a ediţie, se va desfăşura în perioada 14-22 august 2015. Programul competiţional al festivalului este împărţit în secţiunile: lungmetraj, scurtmetraj şi documentar. Regizorul român Călin Peter Netzer prezidează juriul competiţiei de lungmetraje. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al ediţiei 2015 a Festivalului de Film de la Sarajevo, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

02
/08
/15

Caravana Filmelor NexT pornește la drum pentru al doilea sezon și duce o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute în cadrul Festivalului de Film NexT în nouă orașe din țară. După nouă ediții de festival, scoatem filmele la iarbă verde pentru picnic și cinema sub clar de lună, în perioada 8-27 august.

31
/07
/15

Astăzi se dă startul celei de-a VII-a ediții a festivalului FILM 4 FUN care va avea loc în perioada 31 iulie - 2 august la Sinaia, în Casino şi în Parcul Dimitrie Ghica. Timp de 3 zile, Sinaia se transformă într-un centru al culturii românești. Scopul declarat al Festivalului Film 4 Fun este promovarea filmului românesc şi a noilor generaţii de cineaşti, în încercarea de a readuce publicul în sălile de cinema.

30
/07
/15

Duminică, 2 august, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a evenimentului „Cinema în aer liber” în Parcul Titan, scena lac. Evenimentul va începe cu un spectacol inovator și grandios susținut de Zoli TOTH Project, care va prezenta publicului cel mai nou concept de fusion din România, combinând genul clasic cu cel pop, rock sau electro.

29
/07
/15

Pentru al treilea an consecutiv, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” ajunge la Oneşti, în perioada 3 – 9 august. Pe parcursul a şapte zile, vor fi prezentate 25 de titluri, cinefilii fiind invitaţi să urmărească o bogată selecţie de filme, de la producţii clasice la filme contemporane, de la comedie la dramă, de la film istoric la filme pentru copii.

28
/07
/15

Săptămâna trecută a debutat proiectul „Filme pentru Liceeni”. El vizează realizarea unui ghid educativ însoțit de evenimente de proiecții gratuite de filme de artă pentru liceele din 13 orașe din țară, precum București sau Toplița, Târgoviște și Corabia.

26
/07
/15

Filmele "Aferim!", de Radu Jude, "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean, "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, şi "Ramona", de Andrei Creţulescu, au fost selectate la cea de-a 64-a ediţie a Melbourne International Film Festival din Australia (30 iulie - 16 august).

24
/07
/15

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.