Festivalul de Teatru de la Sibiu, buget de 8 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-teatru-de-la-sibiu-buget-de-8-milioane-de-euro/

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) are un buget de aproape opt milioane de euro, anunţă directorul festivalului, Constantin Chiriac. Totodată, la ediţia din acest an, şapte personalităţi vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2014

„Bugetul este ceva mai mare decât cel de anul trecut, se apropie de opt milioane de euro din care ban public este un procent de 17,5 la sută”, a precizat Chiriac, notează Mediafax.

Conform directorului festivalului, pentru anul 2014, Consiliul Local şi Primăria Sibiu au alocat Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, organizatorul principal al FITS, suma de 12,5 milioane de lei, în timp ce Ministerul Culturii a contribuit „în ultimul moment” cu un milion de lei.

7 stele pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu

În cadrul FITS, şapte personalităţi artistice vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu. Aceştia vor fi: regizorul Peter Brook, „un patriarh” al artelor spectacolului care va avea trei piese în festival, dar şi şase filme cu şi despre el, regizorii Lev Dodin, „cel mai important nume din zona rusească”, Krystian Lupa, „răsfăţatul celor mai mari festivaluri din lume”, şi Peter Stein, „legenda teatrului german”.

Constantin Chiriac

Constantin Chiriac, directorul Festivalul de Teatru de la Sibiu

Li se vor mai adaugă coregraful Gigi Căciuleanu, poetul şi dramaturgul Radu Stanca, patronul spiritual al Teatrului Naţional din Sibiu, dar şi Martin Hochmeister, ctitorul primului teatru din România, celebra Sala Thalia din municipiul Sibiu.

Decernarea stelelor se va face în cadrul unei ceremonii care va fi urmată de o gală a personalităţilor şi va avea loc în 14 iunie 2014, la Sala Thalia din Sibiu.

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată la ediţia din 2013 a FITS, când au primit primele şase stele regizorii Ariane Mnouchkine, Eugenio Barba, Silviu Purcărete, Declan Donnellan, criticul de teatru George Banu şi Nakamura Kanzaburo XVII (post mortem), actor Kabuki.

Cea de-a XXI-a ediţie a FITS are loc între 6 şi 15 iunie şi reuneşte peste 2.500 de artişti din 50 de state, în cadrul a 381 de evenimente, care vor fi prezentate în 66 de locaţii din Sibiu şi împrejurimi.

Foto cu Festivalul de Teatru de la Sibiu şi Constantin Chiriac

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.