Festivalul dEvA Magic Summer – voci feminine în concert 20-22 august 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-deva-magic-summer-voci-feminine-in-concert-20-22-august-2021/

Festivalul dEvA Magic Summer – seri de jazz, blues şi crossover va avea în prim plan vocile feminine româneşti de gen, care vor putea fi ascultate timp de trei zile (20-22 august, de la ora 19) în Parcul Cetăţii din Deva.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2021

Generosul și spectaculosul filon muzical dat de combinația dintre jazz, blues și crossover va fi reprezentat de unele dintre cele mai talentate și cunoscute cântăreţe ale momentului din România.

Pentru a convinge publicul românesc că avem şansa de a fi contemporani cu cea mai numeroasă și talentată generație de vocaliste ale acestor stiluri muzicale, Festivalul dEvA Magic Summer – seri de jazz, blues și crossover invită pe scenă în cele trei seri de 20, 21 și 22 august în Parcul Cetății, voci deja consacrate din diverse generații, precum Paula Seling, Luiza Zan, Nadia Trohin, Irina Sârbu, Ana Cristina Leonte, Ana Maria Roşu, Maru. Maria Răducanu, în formulă solo sau cu trupă, alături de care vor evolua reprezentativi muzicieni ai genului, dintre care nu vor lipsi Big Band-ul Radio sau sextetul vocal a cappella Blue Noise, cu programe pline de virtuozitate, fantezie, culoare și exuberanță. Conceptul și distribuția artistică a festivalului sunt realizate de Oltea Șerban-Pârâu. Prezentatorul celor trei seri va fi Cristian Marica.

Festivalul dEvA Magic Summer – seri de jazz, blues și crossover propune, așadar, o întâlnire în premieră în România cu frumusețea, delicatețea, dar și forța și seducătoarea fascinație a jazz-ului și a celor mai noi derivate ale acestuia, în proiecte muzicale inovatoare de cel mai înalt nivel artistic având în centru VOCEA FEMININĂ.

Artistele invitate, mare parte dintre ele deja cu o recunoaștere care depășește granițele țării, vor da cu siguranță acea notă de strălucire, clasă și stil, care va înscrie festivalul din Cetatea Deva pe harta celor mai selecte manifestări de gen din România.

Festivalul dEvA Magic Summer
Seri de jazz, blues şi crossover
voci feminine în concert

Parcul Cetăţii
20 august, ora 19.00

LUIZA ZAN / voce, Barabás Lőrinc / trompetă, samples, keys – Railroad

ANA MARIA ROŞU & GUESTS
Ana Maria Roşu / voce, Sorin Zlat / pian, Florian Nicolau / chitară, Cătălin Milea / saxofon, Iulian Nicolau / tobe,
A-C LEONTE & THE BASH
Ana-Cristina Leonte / voce, Tavi Scurtu / tobe, Albert Tajti / clape, bass synth, Alex Arcuş / saxofon, flaut, bass synth

21 august, ora 19.00

MARÚ

MARIA RĂDUCANU – voce, chitară

PAULA SELING – voce, pian

22 august, ora 19.00

BLUE NOISE – sextet vocal a cappella

IRINA SÂRBU BAND
Irina Sârbu / voce, Puiu Pascu / claviaturi, Ciprian Parghel / contrabas, Tudor Parghel / tobe

BIG BAND RADIO dirijor Ionel Tudor
solistă NADIA TROHIN – voce

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.