Festivalul Enescu 1961 şi Legendele Radioului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-enescu-1961-si-legendele-radioului-romanesc/

Festivalul Enescu prezintă astăzi, ora 17, la Librăria Humanitas Kretzulescu, un eveniment marca editura Casa Radio.

Un articol de Andrada Văsii|18 septembrie 2013

Festivalul Enescu prezintă astăzi, ora 17, la Librăria Humanitas Kretzulescu, un eveniment marca editura Casa Radio.

Editura Casa Radio care şi-a obişnuit deja publicul cu revelaţiile Arhivelor Radio România, pune la dispoziție noua sa apariţie discografică: Festivalul Internaţional ,,George Enescu”, ediţia 1961, o culegere de 10 discuri-cronică, face posibile asemenea mereu surprinzătoare conjuncţii peste vremuri.

Marile concerte ale celei de-a doua ediţii de la Festivalul Enescu sunt reunite într-un CD-box cu 10 discuri, prilejuind (re)descoperirea unor interpreţi legendari, precum Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter sau amintitul Henryk Szeryng, aflaţi în vârful carierei lor internaţionale, a unor mari maeştri ai baghetei ca Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, George Georgescu.

„Magia” serilor de concerte din perioada 9-18 septembrie 1961 va putea fi azi împărtăşită de noile generaţii de ascultători, de toţi iubitorii muzicii, datorită înregistrărilor live realizate de Radio România, acelaşi constant partener al Festivalului.

Festivalul Enescu prezintă radiolegende

Iar în această toamnă bucureşteană, aflată sub semnul sărbătorilor culturale, Editura Casa Radio continuă seria restituirilor discografice esenţiale din Fonoteca Radio, propunând o nouă colecţie: „Radiolegende”– maeştrii muzicii româneşti în înregistrări istorice.

Colecţia „Radiolegende” constituie omagiul pe care Radioul public, la aniversarea a 85 de ani de existenţă, îl aduce „părinţilor fondatori” ai programului şi formaţiilor sale muzicale, prin editarea albumelor: Theodor Rogalski, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri.

Festivalul Enescu

Festivalul Enescu prezintă astăzi, ora 17, la Librăria Humanitas Kretzulescu, un eveniment marca editura Casa Radio.

 

Aceşti mari creatori, cărora şcoala muzicală românească le datorează intrarea în modernitate, s-au investit cu generozitate, de-a lungul întregii lor cariere artistice, şi într-o operă de construcţie instituţională, punând temeiurile Radiodifuziunii naţionale care, iată, ne oferă astăzi, în premieră absolută, discurile-portret de compozitor şi interpret ale maeştrilor.

Tot în „Radiolegende” şi-au găsit locul şi două mult aşteptate albume dedicate artei unor interpreţi neîndoios „legendari”: violoncelistul de renume mondial, Radu Aldulescu, care, de la debutul cu Orchestra Radio, ne-a lăsat, până la plecarea din ţară, un număr însemnat de valoroase înregistrări radiofonice (în mare parte rămase până acum inedite) şi inegalabila pianistă Maria Fotino, solistă şi sunetist la Radio România mai bine de două decenii.

Astfel, regăsirea marilor momente artistice ale Bucureştiului muzical al deceniilor 6 şi 7 din secolul trecut devine posibilă pentru melomanii din toate generaţiile printr-un demers susţinut de valorificare a patrimoniului arhivistic al Radioului public, în mereu înnoite formule editoriale.

Foto credit: Festivalul Enescu

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.