Festivalul Enescu 2019 – parteneriat cu Muzeul Municipiului București
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-enescu-2019-parteneriat-cu-muzeul-municipiului-bucuresti-si-expozitie-dedicata-muzicii-in-avanpremiera-festivalului/

Festivalul Internaţional George Enescu şi Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) anunţă lansarea parteneriatului care are ca principal obiectiv să extindă interacţiunea dintreFestival şioraş şi să diversifice experienţa festivalieră pentru publicul festivalului şi cel bucureştean, deopotrivă.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2019

Ca primă acțiune sub egida acestui parteneriat, MMB anunță proiectul expozițional ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala” –  o istorie ilustrată a muzicii în viața românilor, începând cu secolul al XIX-lea și până în zilele noastre. Expoziția va putea fi văzută la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), începând cu data de 15 iulie și constituie o avanpremieră tematică pentru Festivalul Internațional George Enescu, ediția 2019.

Acest proiect expozițional al MMB se înscrie în seria de inițiative prin care muzee, instituții, galerii și diverse organizații din București dezvoltă proiecte pe tema muzicii în parteneriat cu Festivalul Internațional George Enescu cu scopul de a extinde interacțiunea acestuia cu orașul și de a diversifica experiența festivalieră a publicului.

Muzeul este o proiecție culturală a comunității. Este, prin urmare, firesc să integrăm în proiectele noastre uneveniment muzical intens al orașului cum este Festivalul Internațional George Enescu. În avanpremiera festinului muzical din sălile de concert, expoziția noastră invită publicul să vadă cum a intrat muzica în viața românilor și cum a evoluat ascultarea acesteia până în zilele noastre, de la o experiență inițial rezervată elitei urbane, la accesul pe scară largă asigurat de tehnologie”, punctează Adrian Majuru, Managerul Muzeului Municipiului București.

În cadrul expoziției ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala”, vizitatorii vor vedea exponate care ilustrează modul în care se asculta muzica la români începând cu anul 1830, când întâlnirea cu acest gen de artă avea loc, în special, acasă, în spațiul restrâns al protipendadei urbane.

Urmează o vedere de ansamblu a sfârșitului de secol XIX și a perioadei interbelice, foarte fecunde în relația românilor cu muzica, în care viitori mari muzicieni, cum ar fi Ciprian Porumbescu sau George Enescu, primesc în copilăria lor, drept cadou, un instrument muzical. În orașele românești muzica este la loc de cinste și practicarea ei coagulează elitele în orchestre ale medicilor, ale inginerilor sau avocaților.

După 1947, perioada comunistă stigmatizează practicarea muziciica obicei burghez. Apariția tehnologiei democratizează accesul la muzică, însă polarizează relația în favoarea ascultării față de practicarea ei.

Expoziția va include săli în care vizitatorii vor afla detaliidespre tehnologia pentru ascultarea muzicii și vor vedea expuse aparate, dar și afișe de epocă ale unor concerte în mare vogă. Una dintre săli va fi dedicată secolului XIX, surpriza fiind aceea că, sub supravegherea unui muzeograf, se va putea asculta muzică, de pildă, la patefon. În sala dedicată secolului XX, se vor putea face audiții la pick-up, se va asculta muzică de pe discuri vinil, sau de pe benzi de magnetofon.

Expoziția ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala” va fi accesibilă publicului pe toată durata Festivalului Internațional George Enescu 2019, fiind un prilej de a extinde experiența întâlnirii cu muzica dincolo de concertele din sălile de spectacol.

Festivalul George Enescu este un eveniment muzical major la nivel mondial și cu atât mai mult pentru București, iar noi ne dorim să conectăm cât mai mult orașul, publicul la această experiență minunată a întâlnirii cu marea muzică clasică a lumii. Am găsit deschidere și entuziasm la partenerii noștri și sperăm ca aceste inițiative să fie începutul unei construcții comune pe termen lung de care să beneficieze, în primul rând, publicul”, a spus Mihai Constantinescu, directorul Festivalului Internațional George Enescu.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.  Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Mai multe detalii, aici.

Despre Muzeul Municipiului București (MMB)

Muzeul Municipiului București (MMB) este un muzeu pavilionar, care include 9 muzee și case memoriale deschise publicului în componența sa. MMB s-a afirmat ca centru informațional, cultural și educațional activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale bucureștene, precum și pentru mediul academic și științific. Din MMB fac parte: Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1), Palatul Voievodal Curtea Veche ( Str. Franceză nr. 21-23, momentan închis pentru reconsolidare), Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie, nr. 36-38), Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A), Muzeul Frederic și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr. 16)și Observatorul AstronomicAmiral Vasile Urseanu(Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21).

Mai multe detalii, aici.

Foto: Festivalul Enescu 2019  – facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.