Festivalul European al Spectacolului. Ada şi ardoarea
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-european-al-spectacolului-ada-si-ardoarea/

FEST-FDR se află la a douăzecea ediţie. De fapt, în această formulă este doar la a treia. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) este partea de tradiţie din proiect. Acesteia i s-a adăugat în 2012 partea dedicată artelor spectacolului (FEST). Aşa s-a ajuns la FEST-FDR. Sufletul întregului demers este Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Un articol de Andrei Crăciun|12 iunie 2015

Are patruzeci şi unu de ani, pe care nu ţine să-i arate. Conduce de un deceniu Naţionalul timişorean. Este căsătorită cu regizorul Alexander Hausvater, recent laureat la Gala UNITER cu un premiu pentru întreaga carieră. Oamenii din teatru îi spun directoarei pe numele mic. Ada, aşadar.

Atenţie, urmează un interviu cu  Ada, o femeie care spune că nu i s-a urcat puterea la cap şi nici nu i se va întâmpla asta vreodată, un om din avanposturile încercării Timişoarei de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021.

Bună ziua, Andrei Crăciun, ziarist.

Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional din Timişoara.

Această conversaţie va sfârşi în paginile virtuale ale Ziarului Metropolis. Sunteţi de acord?

Sunt.

Vreau să vorbim despre festival, despre ce faceţi acum la Timişoara. Cum e ediţia din acest an a FEST-FDR?

Cred că merge foarte bine. Suntem în partea a doua a festivalului, care e compus din două etape. Prima, cea din aprilie, FDR, a avut în prim plan “the art of ageing”, proiect organizat de Convenţia Europeană de Teatru, noi fiind membri ai Convenţiei.

Mai sunt şi alte teatre din România?

Teatrul Naţional din Craiova. Sunt membri de mai bine de zece ani, din câte ştiu. Noi suntem din 2010. Am aplicat pe acest proiect – “The Art of Ageing”. Anul 2012 a fost anul european al îmbătrânirii. Atunci am aplicat. Suntem opt teatre. Am făcut coproducţii, au fost cinci spectacole, nu doar patru, deoarece a fost un parteneriat între două teatre care pe aceeaşi piesă au făcut două spectacole diferite. Am prezentat producţiile noastre, plus o serie de dezbateri pe tema îmbătrânirii.

Şi au fost bine primite de public?

Au fost foarte bine primite. Am avut reacţii foarte bune, a fost multă preocupare pentru subiectul îmbătrânirii.

ADA ŞI PUBLICUL CARE ÎNTINEREŞTE

Publicul timişorean de teatru întinereşte sau îmbătrâneşte.

(râde). Întinereşte! Dar îmbătrânim într-un fel. Dar îmbătrânim toţi, într-un fel. Noi am luat ca pretext ipoteza “cu şaizeci de minute mai bătrâni, cu o oră, cu un ceas mai bătrâni” . Şi am arătat cum, de fapt, îmbătrânim împreună petrecând o oră împreună. Şi îmbătrânirea ascunde de fapt întreaga complexitate a vieţii şi întrebarea e cum trăim împreună, cum trăim în această Europă nouă, în această re-globalizare, plină de reguli noi, multe nedesluşite până la capăt.

Cum trăim împreună, cum îmbătrânim împreună, cum vedem un viitor împreună? Spectacolul nostru a avut mult succes în Timişoara. Atrage mulţi oameni, dar publicul teatrului nostru este cu precădere un public tânăr. Noi facem chestionare după fiecare spectacol, primim feed-back, avem o statistică. Sunt oameni bine pregătiţi care vin la teatru, oameni cu venituri peste medie, mulţi familişti – şi asta e grozav. Înseamnă că e ceva care le aduce plus-valoare în viaţă, în condiţiile în care sunt atât de ocupaţi. Festivalul are succes şi are un impact social puternic.

Prima parte – FDR – e destinată teatrului contemporan românesc, care e mult preocupat de tematica socială. Şi anul acesta, Oana Borş, selecţionerul Festivalului, a invitat spectacole cu o astfel de tematică. S-a jucat aici inclusiv spectacolul Gianinăi Cărbunariu, “De vânzare/ For Sale”, care tocmai a primit premiul pentru cel mai bun spectacol din România în 2014, la Gala Premiilor UNITER.

ADA ŞI TIMPUL MARILOR AŞTEPTĂRI

Au fost spectacole concentrate pe contemporan şi pe social, aşadar.

În general, da. Sau, într-un sens mai larg, pe ideea de teatru modern. Şi spectacolul care se va juca în seara aceasta “Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, după “Moromeţii” e parte din FDR, dar n-au putut ajunge atunci, aşa că am găsit această soluţie, să joace în a doua partea Festivalului – FEST.

Am mers pe o paletă largă de spectacole, ideea fiind să vedem efervescenţa creatoare românească actuală, preocupările specifice timpului nostru, angoasele, împlinirile, dar şi neîmplinirile, pentru că sunt şi multe neîmpliniri care ne apasă şi asta se vede foarte bine în dramaturgia contemporană. Ar trebui să analizăm neîmplinirile şi să le împlinim, cred (râde).

Trăim un timp al neîmplinirilor, dacă ne luăm după ce s-a văzut la FDR?

E un timp al aşteptărilor.

Sunt aşteptări pasive sau active?

Nu pot fi pasive, atâta vreme cât se nasc oameni, cât mor oameni, cât există vise. Aşteptările nu pot fi pasive, dar sunt enorm de multe aşteptări care se ciocnesc unele de altele şi ajungem la accidente de aşteptări.

Putem spune că acest peisaj este şi un preludiu al unui timp al revoltelor? Urmează o schimbare majoră?

Nu fac politică.

Din punct de vedere social, întreb. Trăim un timp al unor frământări care vor conduce la mari transformări? – asta e întrebarea mea.

Sunt foarte mulţi ani de frământări şi se vede bine în teatrul românesc lucrul acesta, se vede într-o sumă de oameni care termină facultăţile şi vor să lucreze şi…

… n-au unde.

Corect. Eu cred că trebuie făcută investiţia în tineri, fiindcă e cea mai mare investiţie. Când spun că nu fac politică, spun că nu sunt în niciun partid politic, că nu mă interesează o carieră politică, că nu urmăresc niciun interes politic, că nu vreau aşa ceva. Eu cred doar în puterea societăţii civile, în puterea fiecăruia dintre noi de a schimba lucrurile în bine.

Trebuie să ne facem treaba acolo unde suntem. Dacă sunt regizor, am o mare responsabilitate faţă de piesa pe care o montez, dacă sunt director de teatru am o mare responsabilitate faţă de oamenii cu care lucrez, faţă de proiectul pe care trebuie să îl facem împreună…

O responsabilitate de a administra moştenirea Teatrului Naţional din Timişoara?

Corect. Dar a o administra cu privirea spre viitor, nu spre trecut, că altfel transformăm Teatrul într-un muzeu. Eu cred că fiecare trebuie să îşi facă treaba la nivelul său – figurile politice, figurile din administraţie, toată lumea!

Ce fac tinerii actori care nu-şi găsesc locul în teatru, la Timişoara? Există un curent de teatru independent, se joacă teatru în spaţii alternative?

Există.

E tot mai puternic?

N-am această senzaţie.  Nu cred că e tot mai puternic, şi o ştiu de la unii dintre colaboratorii Teatrului Naţional din Timişoara. Noi lucrăm cu mulţi colaboratori.

Am citit că aveţi până în 80 de angajaţi şi peste două sute de colaboratori. Incluzând aici tot personalul.

Exact. Lucrăm în trei săli, jucăm peste douăzeci de spectacole pe lună, repetăm şi jucăm mult. E normal să dai şanse oamenilor tineri, să poată da şi ei un concurs, să fie angajaţi pe proiecte, pentru o stagiune sau într-un alt fel. E mult de discutat pe tema asta. Şi cred că e o discuţie importantă.

ADA ŞI DECENIUL DIN BANAT

Această mişcare de teatru independent concurează Teatrul Naţional din Timişoara?

Nu.

Această mişcare de teatru independent e orientată spre comercial sau spre experimental? Caută să facă bani sau e un teatru de experiment, underground?

Cred că teatrul independent e mai mult decât bine venit. Şi e nevoie de concurenţa teatrului independent. Dar teatrul independent are nevoie de finanţare. Ar trebui găsită o cale de finanţare, care în momentul acesta nu a fost descoperită.

Ca atare, n-au bani.

Ceea ce ştiţi că se întâmplă peste tot. Ştiţi că aşa e şi în Bucureşti, şi în toată ţara. Cu cât vor apărea mai multe teatre independente, cu atât va fi mai bine. Asta nu va face decât să pună în evidenţă şi mai bine teatrul de stat, teatrele naţionale. Noi suntem finanţaţi de Ministerul Culturii.

De cât timp sunteţi directoarea Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Timişoara?

La anul, în luna iunie, închei al doilea mandat.

ada bulboaca2

Ada Lupu, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la Gala Premiilor UNITER 2015. Foto: Adi Bulboacă

 

Adică zece ani?

Da.

Şi mai puteţi candida? E un număr limitat de mandate, ca la preşedintele de stat? Cum e legea?

Nu, nu e limitat. Mai pot candida. Prin evaluările pe care le-am avut la Bucureşti, mi s-a arătat că Teatrul Naţional din Timişoara merge bine. Avem o trupă extraordinară, avem un public numeros, care s-a întors la teatru. Cred că a meritat acest efort de-al meu din ultimul deceniu. Anul trecut am avut cincizeci de mii de spectatori… Dacă vă spun câţi erau în 2005…

Câţi erau în 2005?

Undeva la opt mii…

De şase ori mai mult după zece ani. Au meritat aceşti zece ani?

A apărut Sala 2. Înainte aveam Sala Mare. Lucrăm şi în Sala Studio, ar fi minunat să putem juca şi în sinagogă, pe care o avem concesionată pentru mai bine de treizeci de ani, nu ştiu dacă ştiţi…

Ştiu ceva din povestea asta. O sinagogă desacralizată care a ajuns în subordinea Primăriei şi, de aici, spaţiu cultural pus la dispoziţia Teatrului Naţional. Dar care trebuie reabilitată şi, probabil, costă foarte mult. Nu e funcţională?

Nu e. Şi nu poate fi folosită deocamdată. Sala 2, când am preluat-o noi, am igienizat-o şi am putut să ne instalăm, să jucăm în ea. În sinagogă nu se poate deocamdată, e într-o situaţie mult mai rea. Am reparat acoperişul, ca să nu mai plouă în ea, era un dezastru.

Exista riscul să se prăbuşească acea clădire?

Să se prăbuşească, nu. Dar sunt stucaturi sau alte elemente deocrative care pot să cadă. Ea a stat douăzeci de ani neîngrijită, a plouat în ea. Aşa am preluat-o.

Despre ce sinagogă vorbim?

Singagoa din Fabric.

Singagoga din cartierul Fabric, deci.

Da. Ne e imposibil să lucrăm deocamdată, în schimb am aplicat pentru nişte fonduri la Ministerul Culturii, am făcut un proiect conform Legii Monumentelor, am făcut un proiect pentru reabilitare şi crearea unui nou spaţiu de joc acolo, Ministerul ne-a finanţat proiectul, e dat spre aprobare, şi vom merge mai departe.

Direcţia e cea bună.

Da, şi cred că va fi foarte bine pentru întregul oraş. Un specific al Timişoarei pe care l-am descoperit de când sunt aici e acesta: sunt foarte multe clădiri vechi, cu o istorie aparte, dar pentru care nu sunt fonduri să fie păstrate, întreţinute, reabilitate, şi trebuie găsite soluţii pentru ele. Păstrăm ce-a fost, dar le folosim în conformitate cu ce facem noi astăzi. Mi se pare splendid că vom putea juca într-o sinagogă, care era o şcoală de învăţătură, dedicată spiritului, şi practic ideea de spirit va rămâne.

ADA ŞI DESTINUL UNEI SINAGOGI

Comunitatea evreiască din Timişoara e foarte redusă numeric în momentul ăsta?

Da. Există o altă sinagogă funcţională. Cea din Fabric e desacralizată de peste douăzeci de ani.

E practic o clădire.

Da. Şi deşi a fost sub apă, a plouat în ea, am făcut tot felul de expertize, şi sub ea e o altă sinagogă, şi de aceea pereţii sunt foarte rezistenţi! Există o soartă, un destin şi al monumentelor, al clădirilor.

În ultimii zece ani, aţi deschis şi Sala 2…

Da, ea nu exista ca spaţiu pentru teatru, era o sală de sport, fusese un manej imperial, pe vremea Împăratului Franz Iosef. Acum o avem concesionată pe patruzeci şi nouă de ani. Am construit, practic, această sală, care nu are nicio legătură cu ce era înainte. Au rămas doar pereţii pe dinafară, dar în rest nu mai e nicio legătură cu ce era înainte.

Dumneavoastră aţi venit în Timişoara atunci, în 2005. Nu eraţi de aici.

Nu. Am venit pe 1 octombrie 2005. Eu sunt din Bucureşti. În mai 2005 făcusem un spectacol aici, pe 19 mai 2005 am avut premiera, mi-a plăcut foarte mult trupa, mi-a plăcut foarte mult oraşul. Şi eu eram revoltată că tot auzeam că nimic nu se poate face, că teatrele de stat, că… Teoria că teatrul moare…

ADA ŞI NEBUNIA DE A CONDUCE UN TEATRU

… e dintotdeauna.

E dintotdeauna. Şi am zis că vreau să văd şi eu dacă într-adevăr nu se poate. Eu sunt de părere că totul e făcut de oameni. Mi s-a părut o nebunie să intru în povestea asta, pentru că eram pentru prima dată departe de casă, într-o lume care îmi era străină, în fond.

Vă era străină, dar vă era şi ostilă?

Lumea din teatru nu mi-a fost ostilă, dar am avut probleme cu câteva persoane care nu mai erau în teatru şi care mi-au făcut o ploaie de plângeri. Era cineva care dăduse concursul cu mine şi îl pierduse şi… na.

Dumneavoastră, înainte să conduceţi acest teatru, aţi mai condus vreo instituţie?

Nu. Am fost doar regizor.

Nu aveaţi niciun fel de experienţă în a administra un teatru.

Nu. Era prima dată.

Eraţi şi foarte tânără atunci, cum sunteţi, de altfel, şi acum.

Aveam treizeci şi unu de ani. Acum am patruzeci şi unu, nu mai sunt aşa de tânără.

Mulţi înainte!

Mulţumesc, la fel.

Nu regretaţi aceşti zece ani?

Nu, deloc. Cred că am învăţat şi eu şi au învăţat şi alţii că depinde doar de noi să facem ca să funcţioneze lucrurile. Şi o spun cu disperarea unui om care când iese din teatru se loveşte pe stradă de lucruri care nu sunt bune. Şi toţi le-am putea îmbunătăţi. Nu poate un om să facă singur tot. Trebuie să înţelegem că trebuie să lucrăm în armonie, fără urlete, înjurături şi ură. Au meritat anii ăştia, cu siguranţă!

Dumneavoastră locuiţi în Timişoara acum.

Da, avem un apartament aici, sunt cu familia mea aici. Dar ştiu că am un mandat de cinci ani şi că la anul mi se termină, nu ştiu ce va fi mai departe.

ADA S-AR ÎNTOARCE ACASĂ, LA BUCUREŞTI

Dacă nu veţi lua şi un al treilea mandat, o să rămâneţi în Timişoara sau veţi pleca de aici?

Cred că voi merge înapoi acasă, la Bucureşti.

Şi rămâneţi regizor?

Da. E o meserie foarte frumoasă. Eu am văzut şi teatrul ca pe o piesă pe care trebuie să o regizez. Eu sunt regizor care lucrează cu oamenii, îmi place să scot din ei tot ce e mai bun. Aşa am lucrat şi cu cei din teatru. Am încercat să scot din ei tot ce e mai bun, şi cred că am şi reuşit. Am lucrat bine cu toţi.

Am rămas în relaţii bune cu oamenii despre care multă lume ar fi spus că n-au nicio şansă să fie prieteni cu mine, oameni care ar fi fost tentaţi să fie în contra mea, dar nu aveau niciun motiv.  E o meserie magică meseria de regizor. E un har minunat. Am încercat măcar să conduc un teatru şi acum ştiu sigur că se poate. Dar trebuie să lucrezi cu drag de oameni şi abia atunci lucrurile se vor schimba…

ADA ŞI EMOŢIILE

Să revenim la Festival. FEST e dedicat mai mult artelor spectacolului. Văd multe spectacole de stradă, partea asta a doua cum a fost primită? E un entuziasm general în oraş? Se vorbeşte despre festival? A reuşit să devină o marcă, o emblemă pentru Timişoara?

FDR era deja, pentru că se face de mai mult de douăzeci de ani.

În forma asta, FEST-FDR, de câţi ani se desfăşoară Festivalul?

Aceasta este a treia ediţie. Dar FEST-FDR e foarte important pentru a pune dramaturgia românească alături de dramaturgia europeană. Ne-am dat nişte repere comune. Acum vorbim despre spectacolul de stradă şi e incredibil câtă nevoie au oamenii să li se dea ocazia să fie împreună, fără scandal, să vadă ceva emoţionant. Spectacolele de stradă sunt o oportunitate de a redescoperi valori comune.

E o apropiere între stradă şi teatru.

Corect. Iar teatrul oferă întotdeauna emoţie. Eu aşa cred. Teatrul e despre emoţie, despre imaginaţie…

Schimbare?

Da, schimbare. Şi multă gândire. Fără imaginaţie, nu ajungem nicăieri.

ADA ŞI SCHIMBĂRILE DE DIRECŢIE

În această perioadă de când conduceţi Naţionalul timişorean aţi mai montat şi în alte teatre din ţară?

Doar în Teatrul Naţional din Cluj. Am fost invitată în multe locuri, dar n-am avut timp. La Cluj am avut şansa tenacităţii domnului Mihai Măniuţiu, care nu m-a lăsat până n-am ajuns şi n-am făcut (râde). Îi sunt recunoscătoare, pentru că renunţasem la ideea de a monta în altă parte. Mă absorbise munca de director.

Am montat mult în Timişoara, pentru că a fost nevoie de mai multe ori să schimb direcţia teatrului. Am montat “Trei surori” de Cehov, pentru că era foarte criticat teatrul de aici fiindcă actorii nu fac text clasic, se spunea că nu pot face text clasic, că nu sunt capabili şi alte prostii. Şi am luat eu asupra mea sarcina să pun Cehov, ca să arăt că nu e aşa, şi în caz că dădeam greş să cadă totul pe regizor, adică pe mine. Dar a ieşit foarte bine! Mi-am asumat schimbările de direcţie.

Acum în ce direcţie mergeţi?

Anul trecut a fost o schimbare bine venită, cu “Maria de Buenos Aires” la Sala 2.

Un musical.

E mult spus. Un musical mai ciudat, nu clasic, oarecum de nişă, textul e destul de criptic, dar îţi lasă şi multe variante, în plus exista şi o tradiţie a unor montări nu neapărat de succes.

Exista un istoric al montărilor lipsite de succes pentru “Maria de Buenos Aires”, spuneţi.

Da. A fost o investiţie, au fost mulţi colaboratori. A fost un mare succes şi am fost foarte bucuroasă. Poate mai mult ca altă dată, spectacolul pe care îl trăim ne schimbă. Când plecăm din sală, după două ore petrecute împreună, trebuie să plecăm cu ceva.  Cu ce pleacă fiecare ţine de structura fiecăruia, dar nu poţi doar să stai şi să te uiţi.

Într-o discuţie cu actorii Sorin Leoveanu şi Victor Rebengiuc, la Gala Premiilor UNITER 2015. Foto: Florin Biolan

Într-o discuţie cu actorii Sorin Leoveanu şi Victor Rebengiuc, la Gala Premiilor UNITER 2015. Foto: Florin Biolan

Nu pot să înţeleg cum e doar să stai şi să vezi un spectacol. Ceva se schimbă pentru mine – undeva, ceva. Nu rămân aceeaşi persoană. Şi spectacolul ăsta ne atacă de pe multe fronturi şi ne modifică. Utilizăm în spectacol mai multe tehnici. E un spectacol-performane pe un text relativ bătut în cuie, lucrăm cu mai multe tipuri de artă şi a luat ceva timp până am reuşit să comunicăm real toţi cu toţi. A trebuit să fim împreună pe bune. Energia cuiva poate să schimbe energia întregului grup. A fost foarte interesant.

ADA ŞI LECŢIILE PE CARE I LE-A DAT TIMIŞOARA

Cum v-au schimbat aceşti zece ani petrecuţi la Timişoara?

Am învăţat să iau de la oameni numai lucrurile bune. Şi am învăţat că dacă nu face cineva ceva nu e neapărat pentru că nu vrea, pentru că are un gând prost, trebuie să îi laşi timp, să îi dai puţin timp.

Eraţi mai grăbită, venind de la Bucureşti?

(râde). Ca structură, eu sunt un om cu foarte multă energie. Dar am multă energie şi ca să am răbdare. Parcă toată societatea românească are nevoie de un timp în plus. Ne trebuie un pic de timp.

Cum e poziţionată în momentul acesta Timişoara pentru candidatura pentru a deveni “Capitală Culturală Europeanăîn 2021?

Din ce ştiu, se lucrează intens la proiect.

Care sunt paşii?

În octombrie se depune un proiect.

Şi când se va şti răspunsul?

Până la sfârşitul anului.

Şi România va da sigur Capitala Culturală Europeană în 2021.

Eu am înţeles că da.

Şi concurenţa Timişoarei care e? Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Arad, Brăila?

Cluj, Iaşi, Craiova, Arad, da. Brăila – nu ştiu, n-am auzit.

Oricum oraşele astea s-a schimbat deja.

Da, aşa e, şi asta e minunat. Noi am iniţiat Asociaţia “Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021”, încă din 2011, şi ce mi se părea minunat era că aveam un scop comun, că aveam un demers, un orizont, ştiam unde mergem, aveam un drum de parcurs împreună, ceea ce ne obliga să ne schimbăm. Şi e bine pentru toată lumea.

Se va schimba infrastructura, oamenii vor învăţa să se asculte, să comunice, e mare lucru în societatea noastră să înveţi să asculţi. Când am înfiinţat asociaţia era nevoie de câţi mai mulţi membri în ideea că Asociaţia are nevoie de bunăvoinţa întregului oraş.

E un proiect al comunităţii, nu doar al unor persoane.

Exact.

Practic, dacă Timişoara nu câştigă această competiţie, tot rămâne ceva în urmă.

Absolut! Dar eu sper că Timişoara va câştiga, cred că are toate datele ca să câştige. Vorbesc ca un om implicat în fenomenul cultural de aici, ca un om care stă multe ore la birou şi care când iese pe stradă nu e mulţumit de ce vede.

Dar şi aşa, eu cred că Timişoara merită! Oamenii sunt foarte drăguţi aici, dar eu nu sunt fanatică, am şi un tip de detaşare, sunt doar un om care lucrează aici. Toată întâlnirea asta de religii, de minorităţi e foarte importantă.

Multiculturalismul, diversitatea – cheile Uniunii Europene, practic.

Aşa este.

ADA ŞI DISTANŢA INTERIOARĂ FAŢĂ DE BUCUREŞTI

Un multiculturalism care s-a dezvoltat paşnic, chiar şi în decursul istoriei, spre deosebire de alte regiuni din România.

Important e ce facem cu moştenirea asta. Important pentru timişoreni e să îşi micşoreze distanţa interioară de Bucureşti. Timişoara are o distanţă interioară accentuată faţă de Bucureşti. Şi trebuie redusă.

E o distanţare dublată de ostilitate?

Cred că e din cauză că la Bucureşti se ajunge greu. Am amici care spun că decât să meargă la Bucureşti mai bine se duc la Viena sau la Budapesta. Incredibil! Dar adevărul e că eu am ajuns cu maşina mai repede la Budapesta decât la Bucureşti. E un fapt. Şi nu e normal. E o problemă de atâţia ani…

Timişoara simte Bucureştiul la distanţă, spuneţi.

Da. Noi, Teatrul Naţional funcţionăm pe banii Ministerului Culturii, banii vin de la Bucureşti. Legile sunt construite acolo, nu putem fi împotriva Bucureştiului, e absurd.

Când se termină Festivalul? Pe 13 iunie? După aceea plecaţi în concediu?

Nu plec. Mai avem două premiere. Una la “Boborul”, după Caragiale, într-un spaţiu neconvenţional, chiar în sala Fabricii de Bere. Şi cealaltă – “Intimitate”, la Sala 2.

După aceea, concediul?

Da, vine vara şi vom pleca.

Când aveţi timp să le faceţi pe toate? Sunteţi măritată, aveţi un copil, sunteţi regizoare, sunteţi directoare de teatru. Când?

Noaptea. Lucrez noaptea. Încep să dorm din ce în ce mai puţin.

ADA ŞI PASIUNEA. ŞI MÂNDRIA

Care e explicaţia – pasiunea?

Pentru mine acest job de director e făcut din pasiune. E un fel de regie, cumva. Vorbesc cu directorul adjunct de multe ori şi îi spun că pentru mine acest job n-a fost unul de decizii, a fost o muncă de creaţie.

Domnul Alexandru Hausvater, soţul dumneavoastră, ce părere are despre jobul dumneavoastră? N-ar vrea să aveţi mai mult timp liber?

Şi el e foarte mult plecat din Timişoara. Dar e foarte mândru de Timişoara, de timişoreni, de fenomenul teatral care s-a creat aici. Cred că poate să vă răspundă şi el, dar sigur e mândru de ce am făcut aici! Eu sunt mândră că în aceşti zece ani nu am devenit alt om. Mă gândesc la asta de multe ori – nu m-am schimbat.

Împreună cu Alexander Hausvater, la Gala Premiilor UNITER 2015. Regizorul a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate. Foto: Florin Biolan

Împreună cu Alexander Hausvater, la Gala Premiilor UNITER 2015. Regizorul a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate. Foto: Florin Biolan

Nu vi s-a urcat puterea la cap.

Eu, din structură, nu aş putea să am o asemenea abordare. Cred că ţine de firea omului. Eu nu am dorinţa de a domina prin putere.

E mai importantă libertatea de a rămâne cine vreţi să fiţi?

Da. Şi libertatea de a crea un organism viu, de a da şansa oamenilor să fie ei înşişi. Eu nu sunt aici într-o funcţie în care să dau cu pumnul în masă. Vreau ca oamenii să lucreze, să se dezvolte.

Să fie o evoluţie organică, evoluţia să plece de jos în sus.

Da, şi timpul petrecut împreună să scoată ce e mai bun în noi… Abia asta ne va face mândri de timpul petrecut împreună.

Anul viitor când va fi Festivalul?

Între 9 şi 20 mai.

Cu pauză între secţiuni?

Nu. Îl facem pe tot deodată. Aş vrea să fie împreună, e greu de corelat programul Teatrului cu programul trupelor outdoor… Mie în iunie îmi expiră mandatul. Vreau să termin ediţia următoare înainte să-mi expire mandatul, să fie o muncă dusă până la capăt. Avem şi o fabrică de decoruri!

Cine?

Noi, Teatrul Naţional din Timişoara! E o fabrică de decoruri care ne deserveşte atât pe noi, cât şi alte teatre din ţară. Am primit de la Primărie un hectar de pământ, nu aveam ateliere, am făcut totul de la zero. Am avut fonduri, dar nu am terminat. E foarte modern, dar nu e încă dotat cu echipamentul necesar, mai durează…

În clădirea în care ne aflăm funcţionează cu succes patru instituţii diferite – Opera Română, Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat şi Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”. Nu sunt tensiuni. Cum reuşiţi? Cum manageriaţi – dumneavoastră, directorii – toate orgoliile care se nasc?

Teatrul Naţional şi Opera împart Sala Mare. Teatrul German şi Teatrul Maghiar împart Sala Mică. Noi suntem finanţaţi de Ministerul Culturii, ei – de Primărie, şi Consiliul Local. Avem relaţii civilizate, au fost perioade cu probleme mai demult, dar au fost depăşite, nu se mai pune problema de aşa ceva.

Dacă mai e ceva de spus, să spuneţi acum! O concluzie!

(râde). Teatrul şi artele spectacolului sunt în prim-plan în ceea ce au nevoie oamenii din Timişoara. O spun cu încredere, o spun cu toată încrederea.

Important pentru timişoreni e să îşi micşoreze distanţa interioară de Bucureşti. Timişoara are o distanţă interioară accentuată faţă de Bucureşti. Şi trebuie redusă.  

ADA LUPU HAUSVATER, DIRECTOAREA
TEATRULUI NAŢIONAL “MIHAI EMINESCU” DIN TIMIŞOARA

Foto: Maria Ştefănescu, Florin Biolan, Adi Bulboacă

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.