Festivalul Filmului European 2019: în premieră în ediție de vară, în premieră dincolo de granițele UE
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-filmului-european-2019-in-premiera-in-editie-de-vara-in-premiera-dincolo-de-granitele-ue/

Ediţia cu numărul 23 a Festivalului Filmului European vine cu noutăţi organizatorice: modificarea perioadei de desfăşurare şi inserarea în program a unui weekend de filme europene la Chişinău.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2019

Astfel, anul acesta, 23.FFE se desfășoară în perioada 11-30 iunie, seria orașelor ce găzduiesc proiecțiile din festival cuprinzând: București (11 – 23 iunie), Chișinău – Republica Moldova (21 – 23 iunie), Râmnicu Vâlcea (21 – 23 iunie), Târgu Mureș (21 – 23 iunie) și Sibiu (28 – 30 iunie).

Filmul este capabil să construiască punți și să consolideze valori comune. Totodată, îl poate arăta pe „celălalt” într-un fel care să ni-l apropie pentru a-l înțelege mai bine, ceea ce reprezintă, de fapt, esența diplomației culturale în slujba căreia ne canalizăm toate eforturile. Festivalul nostru a mizat întotdeauna pe varietate, incluziune și dialog, iar pasul pe care îl facem în afara Uniunii Europene, în chiar anul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, este un jalon de normalitate. Colaborarea excelentă cu partenerii și prietenii de peste Prut ne dă speranțe că legăturile între culturile noastre cu rădăcini comune se vor amplifica, în beneficiul ambelor popoare”, afirmă președintele ICR, Liliana Țuroiu.

Festivalul va debuta în forță, cu alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr al regizoarei Alice Rohrwacher, un film ca un inventar al maladiilor timpurilor noastre, distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes, anul trecut. Spectacolul de gală este programat pentru seara de marți, 11 iunie, la Teatrul Național București – Sala Mare.

„Deși e o ediție de vară – nu e una neapărat una mai light. Anul acesta avem un număr record de locuri de proiecție – de la săli de cinema, la spații neconvenționale. Sigur, avem o selecție spumoasă de comedii vechi și noi, dar am introdus și maratoane, acele veritabile teste de anduranță pentru cinefili, un tribut adus unui mare cineast european cu pelicule restaurate, nemaivăzute, și o secțiune dedicată sinergiei dintre teatru și cinema, de data acesta cu filme care devin piese. La 30 de ani de la căderea zidului, se pot vedea cele mai bune producții făcute vreodată despre Germania de Est. Evident, vor fi nelipsite dezbaterile, omagiile, filmele vechi și noi, capodoperele mute reorchestrate, documentarele și lansările de carte. Programul complet realizat de directorul artistic al actualei ediții 23.FFE, criticul de film Anca Gădinaru, va fi devoalat săptămâna următoare. Anca Hrab, coordonator FFE, ICR

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

Foto: Festivalul Filmului European – facebook

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)