Festivalul Filmului Francez, în marile orașe din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-filmului-francez-in-marile-orase-din-romania/

Festivalul Filmului Francez (FFF) din România celebrează în acest an ediţia cu numărul 25.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2021

Între 1 şi 11 iulie, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, dar și în Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Suceava, cinefilii sunt invitaţi la întâlnirea anuală cu cele mai noi şi remarcabile filme franceze, într-o ediţie aniversară, de vară. Proiecţiile vor avea loc în săli de cinema şi în aer liber, cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranţa spectatorilor, dar şi online, pentru prima dată în istoria festivalului.

5 x 5 = 25. Aceasta este ecuaţia propusă spectatorilor: 5 secţiuni cu câte 5 filme fiecare, pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale. Fidel lungii sale istorii şi secţiunilor devenite clasice, Festivalul aduce totodată o mulţime de noutăţi în această ediţie. Competiţia Tinerelor Talente – Lungmetraj pune în lumină, ca în fiecare an, vocile noi ale cinematografiei franceze, prin cinci titluri de debut remarcabile care vor concura pentru Premiul Publicului, constând în acest an într-o bursă de 1000 euro oferită de Institutul Francez regizoarei sau regizorului filmului câştigător, dar şi un pachet de sprijin financiar acordat de TV5 Monde distribuitorului român care va alege să aducă filmul pe ecranele din cinematografele autohtone. Pentru prima dată, filmele din competiţie vor fi disponibile şi online, pe platforma Elvire Chez Vous, între 5 şi 9 iulie, astfel încât să poată fi vizionate şi votate de un public cât mai numeros. Printre titlurile în premieră naţională confirmate deja în această secţiune se regăsesc Slalom de Charlène Favier şi Seize Printemps de Suzanne Lindon, ambele incluse în selecţia oficială Cannes 2020 şi alte peste 20 de selecţii în festivaluri majore de film din lume, dar şi Au nom de la terre, lungmetrajul de debut al lui Edouard Bergeon, inspirat din povestea familiei sale şi care a atras peste 2 milioane de spectatori în cinematografele franceze în toamna lui 2019.

Competiţiei de lungmetraj i se adaugă în acest an o secţiune nouă, Competiţia Tinerelor Talente – Scurtmetraj, care propune cinci titluri cu un parcurs festivalier deosebit. Un juriu de trei tineri critici de film – Flavia Dima, Georgiana Muşat şi Victor Morozov – va desemna câştigătorul acestei secţiuni, premiul constând într-o rezidență de creație în cadrul programului Résidence de Poche al Institutului Francez din România, care oferă cadrul ideal pentru dezvoltarea unui proiect de lungmetraj.

În Panorama filmelor anului, secţiunea clasică ce regrupează succesele recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, vor predomina comediile. Avem nevoie să ne bucurăm, să ne emoţionăm şi să râdem, împreună! Printre titlurile prezentate în premieră naţională se numără Adieu les cons de Albert Dupontel, marele câştigător la Premiile César ale industriei franceze de film în 2021, cu 7 trofee printre care „Cel mai bun film”, distribuit de Independenţa Film şi Un Triomphe de Emmanuel Courcol, desemnat „Comedia Anului” la European Film Awards 2020 şi distribuit în România de Bad Unicorn.

O altă secţiune nouă este Carte Blanche pentru 5 cineaşti români, în cadrul căreia Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu ne fac onoarea de a ne propune fiecare câte un film francez, de patrimoniu sau mai recent, care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit.

De la primele sale ediţii şi până în prezent, Festivalul Filmului Francez a acordat o atenţie deosebită noilor generații de cineaști francezi, aducând filmele acestora în faţa publicului din România. A cincea şi ultima secţiune, Le Meilleur du FFF, vă propune să (re)vedeţi 5 filme din ediţiile anterioare ale Festivalului, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile.

Aceste filme vor fi disponibile înainte de Festivalul propriu-zis, online, pe platforma Elvire Chez Vous, timp de 24 de ore fiecare, vizibile de pe întreg teritoriul României. Primul este Grand Central de Rebecca Zlotowski, prezentat în premieră în România în 2014, în ediţia cu numărul 18, când a câştigat şi Premiul Publicului.

Vizionarea online va începe pe 30 aprilie, la ora 18.00, iar biletele sunt deja disponibile pe Eventbook: https://eventbook.ro/film/bilete-elvire-chez-vous-grand-central

Detalii suplimentare despre locaţii, date şi alte surprize din program vor fi anunțate în curând. Până atunci puteți descoperi clipul aniversar al celei de-a 25-a ediţii a Festivalului: http://bit.ly/FFFaniversar

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.