Festivalul Filmului Francez: Peste 100 de proiecţii în 11 oraşe
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-filmului-francez-peste-100-de-proiectii-in-11-orase/

PREVIEW Peste 100 de proiecţii de film se vor desfăşura anul acesta în cinematografe, în spaţii culturale alternative, dar şi în aer liber, între 1 şi 12 iunie, în 11 oraşe din ţară, în cadrul Festivalului Filmului Francez.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 mai 2022

Ediţia de anul acesta a Festivalului Filmului Francez (FFF) propune peste 100 de proiecţii în cinematografe, în spaţii culturale alternative, dar şi în aer liber, între 1 și 12 iunie, în 11 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.

FFF, cel mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naționale, îşi dezvăluie noua identitate digitală: www.festivalff.ro, anunţă organizatorii, Institutul Francez.

Pe site-ul proaspăt lansat cinefilii pot consulta detaliile filmelor, secţiunile şi programul complet al festivalului.

În București, proiecțiile vor avea loc pe parcursul celor 12 zile la cinematograful Elvire Popesco și în aer liber, la UnTeatru Open-Air. Biletele pot fi deja achiziţionate prin Eventbook și la casa de bilete a cinematografului.

Cea de-a 26-a ediție a festivalului, organizată de Institutul Francez din România împreună cu partenerii săi, este plasată sub semnul privirii, al explorării şi al empatiei, prin deviza „ochii noștri larg deschiși”.

Pe lângă proiecţiile de film, festivalul propune spectatorilor din Bucureşti şi câteva surprize.

În primul rând, o petrecere inedită de deschidere pe 1 iunie, la Creart – Teatrelli, pentru a celebra bucuria regăsirii. Pe scenă vor urca un DJ de la Nicecream.fm și trupa franceză Labotanique, care va surprinde audienţa cu un gen muzical pe care cei doi membri, laureați al proiectului FAIR 2020, îl descriu ca „pop vegetal”, precizează organizatorii.

Apoi, un cine-concert, sâmbătă, 11 iunie, la UnTeatru Open-Air din București. Filmul Coeur fidèle, regizat acum 100 de ani de Jean Epstein, acompaniat de acordeonistul Virgile Goller, va încânta atât cinefilii, cât și melomanii.

Selecţia filmelor din acest an este alcătuită din 27 de lungmetraje şi scurtmetraje, organizate în patru secţiuni.

Titlul de deschidere al acestei ediții la Bucureşti este Les Passagers de la nuit/Pasagerii nopții de Mikhaël Hers, care o are în rolul principal pe Charlotte Gainsbourg. O odă melancolică a anilor ’80, filmul a fost prezentat la ediția de anul acesta a Festivalului de Film de la Berlin. Distribuit în România de Bad Unicorn, Les Passagers de la nuit face parte din secțiunea emblematică a festivalului, Panorama filmelor anului.

Alte filme aclamate de criticii francezi și prezentate în premieră națională în România completează această secțiune a festivalului: Un autre monde/O altă lume de Stéphane Brizé, în care Vincent Lindon interpretează rolul unui director de companie ce trebuie să se decidă asupra sensului vieții sale, în timp ce ierarhia îl obligă să pună în aplicare un plan social; Enquête sur un scandale d’Etat/Ancheta unui scandal de stat de Thierry de Peretti, distribuit de Independenta Film, urmărește întorsăturile unei anchete palpitante a unui jurnalist de investigație; Oranges Sanguines/Portocale sângerii de Jean-Christophe Meurisse, o comedie corozivă și nemiloasă față de cei aflați la putere.

Anunţate deja în secţiunea Panorama sunt filmele:  Viens je t’emmène/ Eroul nimănui, o comedie absurdă de Alain Guiraudie, povestea unui bărbat care, pe fundalul unor atentate teroriste, se îndrăgostește de o lucrătoare sexuală. Filmul a fost prezentat anul acesta în premieră mondială la Festivalul de Film de la Berlin. Tot aici va fi prezentat în premieră națională și L’événement/ Evenimentul de Audrey Diwan, câștigător al Leului de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, distribuit de Independența Film.

Ca în fiecare an, FFF prezintă creația tinerei generații de cineaști francezi. Filmele din secțiunea Competiția Tinere Talente – Lungmetraj sunt marcate de îndrăzneală. I Comete/Cometele de Pascal Tagnati ne arată viața cotidiană a unui sat corsican, pe parcursul unei veri. Din selecție face parte și Entre les vagues/În bătaia valurilor de Anaïs Volpé, un film deosebit de emoționant despre prietenie.Publicul va putea descoperi de asemenea Ibrahim, o dramă socială emoționantă, debutul regizoral al actorului Samir Guesmi.

Printre premierele naționale din această secțiune se mai numără două filme selecționate la Semaine de la Critique/ Săptămâna criticii de la Cannes: Bruno Reidal de Vincent Le Port, un film îndrăzneț atât din punct de vedere al formei, cât și al subiectului, și Les Amours d’Anaïs/ Iubirile lui Anaïs de Charline Bourgeois-Tacquet, o comedie ușoară și melancolică care urmărește aventurile amoroase ale unei femei de 30 de ani care traversează o perioadă de incertitudine.

Filmele din această secțiune vor concura pentru premiul publicului, în vreme ce câştigătorul secţiunii Competiția Tinere talente – scurtmetraj va fi decis de un juriu compus din trei tineri critici de film români – Dora Leu, Călin Boto şi Andreea Chiper.

În contextul în care Franța deține președinția Consiliului Uniunii Europene, secțiunea Regard vers l’Europe/Privire către Europa reprezintă elementul central al acestei ediții şi celebrează cooperarea în domeniul cinematografiei prin proiecția a 8 coproducţii franco-europene marcante.

Periplul cinematografic începe în anii 1960, cu filmul Rocco şi fraţii săi al marelui regizor Luchino Visconti, trece prin Breaking The Waves/Abisul sufletului (1996), în regia lui Lars Von Trier, şi ajunge până în 2020, cu Olga de Elie Grappe, un film despre o gimnastă în vârstă de 15 ani, ruptă între Ucraina natală zguduită de revoltele din Maidan și Elveția, unde se pregătește pentru Campionatele Europene.

Selecţia include şi cel mai recent exemplu al cooperării cinematografice fructuoase dintre Franța și România, filmul lui Cristian Mungiu, R.M.N., prezentat anul acesta în competiție la Cannes. Proiecţiile sale de la Bucureşti şi Cluj-Napoca vor fi urmate de discuţii cu regizorul şi actorii.

Din aceeaşi secţiune mai fac parte La Grande Bouffe/ Marea crăpelniță de Marco Ferreri, un film din epoca de aur a coproducției franco-italiene, și Possession/ Posesia de Andrzej Żuławski, film purtat de interpretarea extraordinară a lui Isabelle Adjani, în rolul unei femei care suferă din cauza geloziei bolnăvicioase a partenerului său, interpretat de Sam Neill.

Pentru profesioniştii industriei cinematografice din România interesaţi de dezvoltarea coproducţiilor europene, festivalul propune un masterclass cu multi-premiatul producător franco-tunisian Saïd Ben Saïd, dar şi o sesiune de formare de 2 zile pentru obţinerea granturilor de finanţare MEDIA.

Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România – București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara

Co-organizat de: Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanţa, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Asociaţia K’Arte Târgu Mureş

Prezentat de Orange
Partener: Groupama

Parteneri media: TV5Monde, RFI România, Phoenix Media, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Observator cultural, LiterNet, Ziarul Metropolis, IQads, Literomania, Films in Frame, The Shape of Eye, Code Noir Style, Munteanu, This is fruit, Europa FM

Parteneri locali București: Unteatru, Creart

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.