Festivalul „Florian Pittiș” se deschide în această seară
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-florian-pittis-se-deschide-in-aceasta-seara/

Cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni „Florian Pittiş” , care va avea loc la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, se deschide în această seară şi durează până pe 18 mai.

Un articol de Liliana Matei|16 mai 2016

Festivalul se desfășoară sub egida Trupei de teatru AS și a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” București.  Festivalul îşi propune să aducă un omagiu lăzăristului Florian Pittiş, să încurajeze iniţiativele tinerilor şi să îi sprijine pe aceia care doresc o carieră în domeniul scenei.

În 2016 s-au înscris mai bine de 30 trupe de teatru şi muzică din liceele din ţară, iar în urma selecţiei au rămas în concurs cele mai bune spectacole şi piese. Finala festivalului va avea loc la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”. Deschiderea festivalului şi concursul de muzică vor avea loc luni, 16 mai 2016, începând cu ora 19 la sala „Toma Caragiu”. Marţi, 17 mai 2016, de la ora 18 se va desfăşura secţiunea teatru la sala „Liviu Ciulei”. Miercuri, 18 mai 2016 de la ora 19, tot la sala „Liviu Ciulei”, va fi gala şi festivitatea de premiere, urmată de spectacolul „Exercițiu de commedia dell ‘arte” susțiut de masteranzi ai Univeristății Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, București.

Juriul care va evalua prestaţiile concurenţilor este format din: Ionela Neagoe – director adjunct al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, Cristina Juncu, Mihai Constantin, Virgil Ianţu, Adrian Despot. Preşedintele juriului este prof. Victor Ioan Nicolae – director al Colegiului National „Gheorghe Lazãr”, iar preşedintele de onoare este Anda Pittiş.

Trupa câştigătoare a Marelui Trofeu la secţiunea teatru îşi va juca spectacolul şi pe scena Teatrului Excelsior, iar la secțiunea muzică, trupa câștigătoare va susține un recital în cadrul Festivalului „Folk You” din Vama Veche.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Festivalul va fi transmis live de către Radio3net „Florian Pittiş” pe site-ul  www.radio3net.ro.

Prima seară este dedicată secțiunii Muzică și va avea loc la Sala Toma Caragiu, cea de-a doua seară, marți 17 mai, este dedicată secțiunii Teatru. În ultima seară, pe data de 18 mai, începând cu ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei vor avea loc Gala și Festivitatea de premiere, împreună cu un „Exercițiu de commedia dell ‘arte” susținut de studenții de la Master, anul I, Arta actorului, de la UNATC București.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.