Festivalul Geo Saizescu şi-a desemnat câştigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-geo-saizescu-si-a-desemnat-castigatorii/

Festivalul de Film Studenţesc ,,Geo Saizescu” a ajuns la final. Timp de trei zile, la Sala Union a Cinematecii Române, au putut fi vizionate 51 de producţii ale şcolilor de cinema de la UNATC, Hyperion şi Media.

Un articol de Andrada Văsii|17 noiembrie 2013

Festivalul de Film Studenţesc „Geo Saizescu” a ajuns la final. Timp de trei zile, la Sala Union a Cinematecii Române, au putut fi vizionate 51 de producţii ale școlilor de cinema de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), Hyperion şi Media.

Sâmbătă, 16 noiembrie, juriul prezidat de scriitorul, editorialistul și filmologul Cristian Tudor Popescu, alături de criticul de film Cristina Corciovescu, regizorul Constantin Popescu, actorul Bogdan Dumitrache și directorul de imagine Tudor Mircea, a decis că Trofeul Geo Saizescu pentru cel mai bun film din festival revine peliculei Pastila fericirii, în regia Ceciliei Felméri, de la UNATC. De altfel, cele mai multe distincții au revenit Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică.

Astfel, Premiul pentru cea mai bună regie a fost câștigat de mediu-metrajul Rev(b)elion, realizat de Matei-Lucaci Grunberg, Premiul pentru cel mai bun film de ficțiune l-a luat pelicula În acvariu, regia Tudor Jurgiu, care a luat și Premiul pentru cel mai bun scenariu.

Premii de interpretare la Festivalul „Geo Saizescu“

Sânziana Vizinteanu a luat Premiul pentru cel mai bun film documentar – 13 -, cu o mărturie a unui fost deținut din închisorile comuniste. Premiul pentru cel mai bun film experimental a revenit lui Alexandru Petru Bădeliță, pentru Pescuitorul de imagini, o interpretare extrem de interesantă a poemului omonim al lui Sașa Pană.

Universitatea Media a câștigat Premiul pentru cea mai bună imagine prin Şerban Ionescu, pentru filmul Ceasul rău, pisica neagră.

Cele mai așteptate premii au fost ca de obicei, cele de interpretare.  Premiul pentru cel mai bun rol feminin a fost  cucerit de talentata și expresiva Maria Mitu, în filmele Tati și În acvariu și, cel de interpretare masculină, lui Gabriel Costin, pentru jocul din savuroasa comedie Poc, Trosc și-un tort cu frișcă. Mențiunea specială a juriului a revenit Universității Hyperion, respectiv  documentarului Dans, în regia lui Adi Tudorache.

Geo Saizescu

Imagine din filmul „În acvariu“, de Tudor Jurgiu

Înainte de Gala de decernare a Premiilor, s-a proiectat primul mediu-metraj al maestrului Geo Saizescu, Doi vecini, realizat în 1958. Criticul de film Călin Căliman a vorbit despre această bijuterie cinematografică și despre prietenia cu marele regizor.

Din păcate, absența studenților din sala de cinema în cele trei zile de proiecție, lipsa lor de interes față de propria lor meserie, este mai mult decât îngrijorătoare. Şi nu doar studenții au absentat, dar și profesorii lor.

În ciuda acestui aspect, Festivalul Studențesc de Film „Geo Saizescu”, al cărui director a fost regizorul Cătălin Saizescu, a reușit, pe de o parte, să omagieze memoria celui care a creat comedii memorabile, de la Păcală, la Balul de sâmbătă seară, Secretul lui Bachus, Secretul lui Nemesis  sau Astă seară dansăm în familie, iar pe de altă parte,  a radiografiat nivelul școlii de film la ora actuală.

Foto credit: Festivalul Studențesc de Film „Geo Saizescu“

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

17
/02
/20

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

13
/02
/20

Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival este un tribut adus alpinistului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș. Sâmbătă, pe 28 februarie, un eveniment special în memoria celui care a dus numele României pe cele mai înalte culmi va avea loc la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

12
/02
/20

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe lansează cea de-a 2-a ediție a concursului de scenarii: WRITE A SCREENPLAY FOR…/ SCRIE UN SCENARIU PENTRU…, organizat cu ocazia ediției a patra a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 24-30 aprilie 2020.

11
/02
/20

CRONICĂ DE FILM În „Tipografic Majuscul”, unul din cele două filme cu care participă la Berlinale, în secţiunea Forum, Radu Jude îşi continuă interesul pentru trecutul României. Acum o face sub forma unui film-eseu greu de încadrat, prin care duce căutările sale stilistice recente într-o zonă radicală şi extrem de ofertantă.

10
/02
/20

În această noapte, la Los Angeles, s-a desfășurat cea de-a 92-a gală a premiilor Oscar. Marea surpriză a fost că filmul sud-coreean „Parasite” a câștigat atât la categoria cel mai bun film, cât și la categoria cel mai bun film într-o limbă străină.

07
/02
/20

Victor Morozov studiază în prezent teoria de cinema în Franţa şi Irlanda. Recent, alături de colegi din SUA, Franţa, Chile, Nigeria şi Madagascar, a participat la programul dedicat tinerilor critici al Festivalului de Film de la Rotterdam, de unde ne-a trimis o primă relatare, despre trei lungmetraje asiatice.

06
/02
/20

Dacă credeai că mai știi câte ceva despre cinematografia mondială a momentului, o participare la Festivalul de la Rotterdam îți dă peste cap cam toate cunoștințele – un program cu sute de filme neconvenționale, majoritatea realizate de regizori la început de drum, iar o bună parte dintre ele, forme hibrid de limbaj cinematografic.

Page 3 of 25912345...102030...Last »