Festivalul „George Enescu” 2019 – Evenimente asociate, în Germania, Belgia, Italia, Canada şi Republica Moldova
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-2019-evenimente-asociate-in-germania-franta-italia-canada-si-republica-moldova/

Șapte oraşe şi cinci ţări – Germania, Franţa, Italia, Canada şi Moldova – vor găzdui în acest an reprezentaţii asociate Festivalului Internaţional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moştenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august – 22 septembrie. 

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2019

Ediția 2019 devine astfel cea mai extinsă și bogată din istoria de până acum a evenimentului.

Un Festival Enescu „la puterea a doua”: unele dintre cele mai renumite orchestre ale lumii și artiști de talie mondială, străini și români prezintă publicului din Florența (Italia), Berlin și Dresda (Germania), Liège (Belgia),  Toronto și Vaughan (Canada) și Chișinău (Moldova) compoziții esențiale de George Enescu sau concerte dedicate marelui compozitor, simultan cu interpretările ce vor avea loc la București între 31 august și 22 septembrie, și alături de concertele programate în alte zece orașe din țară.

Simfonia a III-a în Do major op.21 de George Enescu, una dintre cele mai importante lucrări ale compozitorului român, mesajul său pentru omenire la finalul tragediei Primului Război Mondial și „una dintre cele mai dificile simfonii pentru orchestră din întreg repertoriul”, cum o numește dirijorul Vasily Petrenko, se va auzi la Florența și la Berlin pe 8 și, respectiv, pe 22 septembrie. Va fi interpretată de două orchestre-reper ale muzicii clasice internaționale: Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino cu Fabio Luisi la pupitru și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski. Ambele interpretări ale simfoniei enesciene vor putea fi ascultate și pe scena Sălii Palatului de la București în datele de 17 septembrie (Orchestra și Corul Maggio Fiorentino) și 5 septembrie (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin).

„Este o onoare să putem duce mai departe muzica și numele lui George Enescu în lume pe unele dintre cele mai importante scene mondiale. Multe dintre orchestrele internaționale au interpretat mai întâi Enescu în cadrul Festivalului, la București și, astăzi, într-un efort deopotrivă meloman și diplomatic reușim să îl readucem pe George Enescu în interpretări de top publicului din întreaga lume, așa cum merită cel mai mare compozitor român și să extindem astfel Festivalul cu o ediție Enescu internațională“ a declarat pentru presă Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu.

La Dresda, cunoscuta violinistă Sarah Chang va interpreta Enescu pe 8 septembrie iar soprana Kristine Opolais va aduce publicului cele Șapte cântece pe versuri de Clement Marot, op.15, de George Enescu, în timp ce la Liège dirijorul Gergely Mandaras conduce pe 2 septembrie Suita pentru orchestră nr.2, op.20 de George Enescu. Pe 20 septembrie la Chișinău va avea loc un concert dedicat Festivalului, în viziunea Orchestrei Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. În cadrul concertului programat la Toronto sunt incluse, în seria intitulata „Tribut lui George Enescu”, Toccata din Suita pentru pian op. 10 și Impromptu concertant. Același Impromptu concertant se va auzi și la Vaughan, pe 15 septembrie. Pe 22 septembrie, violonistul Alexandru Tomescu interpretează, tot la Toronto, în cadrul unui program mai amplu care include și lucrări de Bach, Beethoven, Kriesler sau Piazzolla și „Lăutarul” de George Enescu.

Bilete pentru concertele din cadrul secțiunii Festivalul Enescu Internațional pot fi achiziționate de pe site-urile orchestrelor și sălilor de concert respective.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”.

De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Foto: Enescu – Catalina Filip
21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

28
/06
/20

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 - 31 iulie într-un nou format.