Festivalul George Enescu. Bilete disponibile la concerte susţinute de cea mai aclamată violonistă a momentului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-bilete-disponibile-la-concerte-sustinute-de-cea-mai-aclamata-violonista-a-momentului/

Peste 3.000 de artişti străini şi români, în peste 80 de evenimente la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară, numeroase concerte la care biletele sunt încă disponibile şi 37 de lucrări de George Enescu în interpretări de top, în Festivalul ”George Enescu”, ce va avea loc în perioada 2 – 24 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|31 iulie 2017

Tema celei de-a 23-a ediţie a Festivalului ”George Enescu” este lumina.

Cu un nou directorat – Zubin Mehta, preşedinte onorific, şi Vladimir Jurowski, director artistic – festivalul pune într-o nouă lumină muzica şi creaţia lui George Enescu, muzica clasică şi muzica contemporană.

Ca parte a acestui demers, festivalul va valorifica noi moduri de expresie a muzicii şi a creativităţii artistice, prin tehnologie, prezentând lucrări cunoscute într-o nouă abordare, şi va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări semnate de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră în festival.

Concertele care vor fi susţinute de Anne-Sophie Mutter, cea mai aclamată violonistă a momentului, Nikolai Lugansky, un pianist rus multi-premiat, şi orchestre de top ale lumii, se numără printre evenimentele la care biletele sunt încă disponibile.
Anne-Sophie Mutter revine pe scena Festivalului ”Enescu” şi va concerta la Sala Palatului, pe 8 septembrie, alături de Pittsburgh Symphony Orchestra.

Considerată o vedetă a muzicii clasice, violonista şi-a făcut debutul în lumea muzicală în anul 1976, sub bagheta legendarului Herbert von Karajan. La ediţia 2017 a festivalului, Anne-Sophie Mutter va interpreta ”Concertul în la minor pentru vioară” de Dvorak.

Pianistul rus Nikolai Lugansky, laureat al celebrei competiţii Ceaikovski, vine în premieră la Festivalul ”Enescu” alături de Orchestra Naţională a Rusiei. Concertul va avea loc pe 4 septembrie, la Sala Palatului. În deschiderea serii va fi interpretată şi o lucrare de George Enescu: poemul simfonic Isis.

Dirijorul italian Antonio Pappano va aduce în festival o nouă interpretare a ”Simfoniei Nr.3 cu Cor”, de George Enescu. Considerată o rugă pentru pace compusă de Enescu după cel de-Al Doilea Război Mondial, simfonia va fi interpretată de Orchestra E Coro dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia pe 21 septembrie, la Sala Palatului. Pappano s-a hotărât să abordeze această lucrare enesciană după ce a ascultat-o la Londra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski.

Zubin Mehta şi Israel Philharmonic Orchestra vor susţine două concerte la ediţia din acest an a festivalului. Mai sunt bilete disponibile doar pentru concertul din data de 17 septembrie, de la Sala Palatului, când solist va fi violonistul Leonidas Kavakos.
În ceea ce a devenit deja o tradiţie, celebra Royal Concertgebouw Amsterdam Orchestra va încheia Festivalul ”George Enescu” 2017 cu două concerte, care vor fi susţinute pe 23 şi pe 24 septembrie.

În seara de 24 septembrie, concertul susţinut de Royal Concertgebouw Amsterdam îl va avea ca solist pe unul dintre cei mai aclamaţi violonişti români în plan internaţional – Liviu Prunaru – care este şi concert-maestru al Royal Concertgebouw Amsterdam. El va interpreta pe scena Sălii Palatului inclusiv ”Capriciul Român pentru vioară şi orchestră” de George Enescu.

Foto: Anne-Sophie Mutter, Festivalul George Enescu – facebook

01
/07
/15

Peste două zile începe cea de-a treia editie a festivalului JAZZ™ (3-5 iulie), care aduce in piata Victoriei din Timisoara nume importante din jazzul mondial si artisti romani de referinta. 

30
/06
/15

Nume sonore din 7 țãri: Bruno Canino și Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu și Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel și Nicolas Bourdoncle (Franța), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licareț, Ana-Maria Marian și Marian Movileanu (România) vor participa, în perioada 9-12 iulie 2015, la Teatrul Odeon, la prima ediție a Festivalului Internațional "Marile serate muzicale ale Bucureștiului".

29
/06
/15

În această seară, de la ora 18.00, la Sala Radio, sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, va avea loc un concertul special. Repertoriul inedit va cuprinde ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA. Accesul pentru elevi şi studenţi la acest eveniment este gratuit.

29
/06
/15

În vârstă de 74 de ani, tenorul spaniol Placido Domingo va oferi, în încheierea stagiunii de la Teatro Real din Madrid, un mic concert în locul reprezentației prevăzute cu opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini. Domingo a mărturisit că este extrem de marcat de moartea surorii sale şi nu este în stare că joace în acest spectacol.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.

25
/06
/15

"Nu sunt niciodată mulţumit de ceva. Sunt un perfecţionist; este o parte din mine." - Michael Jackson. În urmă cu 6 ani, pe 25 iunie 2009, cu mai puţin de o lună înaintea mult-aşteptatului turneu de revenire, se stingea din viaţă "Regele muzicii pop", considerat cel mai de succes artist din toate timpurile.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.