Festivalul „George Enescu“ se vede LIVE online la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-se-vede-live-online-la-tvr/

Fii webspectator pe enescu.tvr.ro! Toate concertele de la Ateneul Român şi de la Sala Mare a Palatului vor fi disponibile în direct, online, pe noul site TVR dedicat festivalului.

Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013

Fii webspectator pe enescu.tvr.ro! Toate concertele de la Ateneul Român şi de la Sala Mare a Palatului vor fi disponibile în direct, online, pe noul site TVR dedicat festivalului. TVR lansează site-ul propriu dedicat actualei ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu” – enescu.tvr.ro.

Site-ul reprezintă atât o platformă video pentru transmiterea în direct a tuturor concertelor susţinute la Ateneul Român şi la Sala Mare a Palatului şi care vor fi preluate de TVR, cât şi o colecţie de informaţii – articole, materiale video, fotografii de arhivă – selecţionate special pentru iubitorii acestui fenomen muzical unic.

Site-ul TVR dedicat festivalului le oferă internauţilor, pentru ediţia din acest an, posibilitatea de urmări în direct toate concertele pe care Televiziunea Română le va prelua la ediţia a XXI-a. Astfel, atât concertele transmise în direct de TVR 1, TVR 2 şi TVD HD, cât şi concertele care vor fi înregistrate şi care vor fi incluse ulterior în grilele de programe ale TVR, vor fi transmise ÎN DIRECT de la festival pe site-ul enescu.tvr.ro.

Interviuri și concerte

Site-ul cuprinde informaţii despre istoria festivalul şi despre viaţa şi muzica lui George Enescu, interviuri cu personalităţi cunoscute ale lumii muzicale care au urcat pe scena festivalului la ediţiile anterioare, dar şi materiale video de actualitate realizate sub genericul „Agenda Festivalului”. Jurnaliştii TVR Marius Constantinescu, Aimee D’Albon şi Cătălin Sava vor deveni bloggeri pe perioada festivalului, pe enescu.tvr.ro şi vor aduce cele mai noi relatări de la festival.

Primul concert care va putea fi urmărit în direct, online, pe enescu.tvr.ro este concertul care deschide ediţia a XXI-a a festivalului – Concertul Staatskapelle Berlin, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim (duminică, 1 septembrie, de la ora 19.30). În program: G. Enescu – Rapsodia română nr. 2 în Re Major op. 11 şi Sir E. Elgar – Simfonia nr. 2 în Mi bemol Major op. 63.

Cei interesaţi vor găsi programul transmisiunilor online disponibile pe site-ul enescu.tvr.ro, precum şi programul complet al transmisiunilor în direct asigurate de posturile TVR 1, TVR 2, TVR HD şi de platforma video a Televiziunii Române – TVR+.

Info:

Televiziunea Română, coproducător al Festivalului „George Enescu”, a lansat la ediţia precedentă a festivalului (ediţia a XX-a, 2011), prima invitaţie adresată publicului meloman de a deveni webspectator şi de a trăi experienţa Enescu în versiune online: atunci, TVR a transmis pentru prima oară şi pe platformă online concerte din cadrul festivalului.

Foto credit: Site TVR

16
/09
/19

Dirijorul Emerit Mariss Janson a fost nevoit să își anuleze concertele alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam în datele de 18 și 19 septembrie și pe 21 septembrie la București, din motive de sănătate. Orchestra este recunoscătoare dirijorului român Cristian Măcelaru, care a fost de acord să preia programul neschimbat în timp atât de scurt.

16
/09
/19

Pe scurt, în cifre, a doua treime a Festivalului Internațional „George Enescu” a însemnat 25 de spectacole, 68 de lucrări, apartinând unui număr de 38 de compozitori, de la contemporani, chiar patru prime audiții, la Beethoven, Rahmaninov, Wagner, Sostacovich, Britten, Richard Strauss, Poulenc, Grieg, Ravel, Brahms, Lutoslavki, Simanowski, Lipatti, Ligeti și, în fiecare zi, cel puțin o lucrare semnată George Enescu.

10
/09
/19

În peisajul cultural al orașelor din România, Sfântu Gheorghe se detașează prin multitudinea de festivaluri și evenimente pe care le desfășoară cu regularitate. Între acestea, Festivalul de Arte Contemporane pulzArt este cel care, de șapte ani, continua să își surprindă publicul prin promovarea unor noi moduri de gândire în ceea ce priveşte arta, oferindu-i prilejul de a veni în contact cu o varietate de forme de exprimare artistică din lumea întreagă, reunite prin originalitate, inovație și neconvențional.

09
/09
/19

Dirijorul Ion Marin a anunțat o nouă colaborare extraordinară cu binecunoscutul pianist Lang Lang și Orchestra Simfonică din San Francisco, în data de 21 octombrie 2019. Acesta este doar primul dintr-o serie de evenimente în colaborare cu Lang Lang, următorul având loc în 2020, la Praga, pe O2 Arena, una dintre cele mai mari săli din lume, cu aproape 20.000 de locuri.

06
/09
/19

TVR vă invită să vă bucuraţi de magia concertelor transmise în direct. Pe 5 septembrie, de la ora 19.30, a fost difuzat concertul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin. Marţi, 10 septembrie , de la ora 20.00 – transmisiune TVR 3 în simulcast cu TRINITAS TV, în direct de la Sala Palatului: concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret.

06
/09
/19

Soprana VERONICA CANGEMI și-a anunțat indisponibilitatea pentru concertul din data 8 septembrie, din motive de sănătate. Concertul programat se va desfășura normal, la aceeași oră (22.30), la Ateneul Român. ANNA MARIA LABIN va prelua rolul Leocastei în spectacolul programat de Academia Bizantină pe data de 8 septembrie, cu opera Giustino a lui Vivaldi.