Festivalul George Enescu și BRD Groupe Société Générale creează împreună muzica unei noi generații
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-si-brd-groupe-societe-generale-creeaza-impreuna-muzica-unei-noi-generatii/

BRD Groupe Société Générale se alătură celui mai important eveniment cultural internaţional organizat în România, Festivalul Internaţional George Enescu, marcând astfel debutul unei noi etape în dezvoltarea festivalului.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2023

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, sub sloganul „Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii. Bilete și detalii disponibile online.

Acest parteneriat vizează democratizarea accesului la muzica clasică și deschiderea ei către tânăra generație. Cunoscut deja ca mecena pe scena culturii din România, BRD își propune să aducă experiențe noi publicului în următorii patru ani, parteneriatul acoperind edițiile 2023, 2025 și 2027.

“«Muzica exprimă ceea ce nu poate fi spus și ceea ce nu poate fi trecut sub tăcere». A spus-o Victor Hugo, care, cred eu, surprinde perfect esența muzicii clasice. Însă, cu ocazia acestui anunț «melodios», va trebui să recurg la cuvinte: din acest an, avem onoarea de a fi partenerii principali ai Festivalului George Enescu, un adevărat fenomen cultural ce desfide granițele datorită puterii muzicii clasice, ecourilor măiestriei marelui compozitor și miilor de muzicieni care participă. În calitate de mecena, BRD și Société Générale au o tradiție de trei decenii, Festivalul Enescu, una de șase decenii, avem experiența necesară pentru a reuși ce ne-am propus – nu doar ca muzica clasică să ajungă la cât mai mulți, ci și să convingem tinerii să intre în universul ei”, a declarat François Bloch, Director General BRD Groupe Société Générale.

“Una dintre valorile fundamentale în care credea George Enescu este generozitatea. Am construit ediția 2023 a Festivalului Enescu în jurul acestei teme, a generozității prin muzică, așa că parteneriatul cu BRD Groupe Société Générale vine în completarea misiunii noastre. Esența lumii văzută din perspectiva unui copil cred că e cea mai pură. Astfel, cred că e important rolul nostru de a dărui creația artistică publicului larg și mai ales copiilor, motiv pentru care am inițiat o serie de concerte dedicate familiilor şi copiilor. Alături de BRD vom putea să mergem mai departe, să ajungem și către oameni care nu au mai intrat în contact cu Festivalul Enescu până acum”, a afirmat Maestrul Cristian Măcelaru, Director Artistic al Festivalului George Enescu și Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

“Anul acesta avem o ediție marcată de o serie de noutăți pentru Festivalul Enescu. Intrăm într-o nouă etapă sub conducerea Maestrului Măcelaru în calitate de Director Artistic, avem o nouă echipă de management la Artexim, organizatorul Festivalului de peste 30 de ani, și ne bucurăm să anunțăm astăzi un nou partener principal. Am descoperit o mare deschidere către cultură din partea BRD și privim cu entuziasm către proiectele pe care le pregătim împreună. Este extrem de important să avem alături pentru următoarele ediții ale Festivalului Enescu un partener cu care împărtășim aceleași valori”, a subliniat Cristina Uruc, manager interimar Artexim.

Parteneriatul a fost anunțat în cadrul unui eveniment care a inclus și un dialog între Maestrul Cristian Măcelaru, François Bloch și Cristina Uruc. Cei trei au detaliat obiectivele pe care și le setează începând cu ediția de anul acesta a festivalului, desfășurată între 27 august și 24 septembrie.

25
/07
/24

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix Festival s-a încheiat pe 26 februarie cu un concert la București, după opt zile de concerte și evenimente sold out la Iași. Vara anului 2024 aduce un nou proiect semnat de organizatori: Classix Lab - desfășurat între 26 iulie și 1 august la Iași, Suceava și Vatra Dornei.

15
/07
/24

Evenimentul pe care mii de participanți îl așteaptă un an întreg este pregătit de start. Campingul a fost, deja, deschis pentru a-i primi pe cei 18.000 de locuitori ce vor popula EC Village pentru următoarea săptămână, iar organizatorii au pregătit soluții pentru acces rapid, simplificat și în siguranță.

20
/06
/24

În data care marchează 66 de ani de la debutul primei ediții a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, celebrul violoncelist lituanian David Geringas, președintele juriului secțiunii de violoncel, va susține miercuri, 4 septembrie 2024, ora 19:00, un recital de excepție pe scena Ateneului Român, fiind acompaniat la pian de către Mikhail Mordvinov.

14
/06
/24

Organizatorii Concursului Internațional George Enescu anunță rezultatele preselecției secțiunilor instrumentale, pentru ediția a XIX-a: din 555 de muzicieni care au aplicat până la data de 17 mai 2024, juriul de specialitate a selectat 149 de tineri interpreți din 26 de țări, care vor evolua la București în luna septembrie.