Festivalul George Enescu: trei orchestre europene, în direct la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-trei-orchestre-europene-in-direct-la-tvr/

Festivalul George Enescu aduce pe scenă Orchestre National D’Île-de-France, Orchestre de Chambre de Lausanne şi London Philharmonic Orchestra.

Un articol de Andrada Văsii|12 septembrie 2013

Festivalul George Enescu aduce pe scenă Orchestre National D’Île-de-France, Orchestre de Chambre de Lausanne şi London Philharmonic Orchestra.

Aceste trei orchestre internaţionale vor evolua astăzi şi sâmbătă (14 septembrie) la Ateneul Român şi, respectiv, la Sala Mare a Palatului.

Concertele susţinute la Festivalul George Enescu de Orchestre National D’Île-de-France (dirijor: Enrique Mazzola) în seria „Recitaluri şi concerte camerale” vor putea fi urmărite în direct astăzi, şi sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 17.00, la TVR HD şi online pe enescu.tvr.ro şi pe TVR+.

Festivalul George Enescu – de la Ibert la Berlioz

Programul orchestrei cuprinde lucrări de Ibert, Honegger, Ravel şi Milhaud (vineri) şi de Sibelius şi Berlioz (sâmbătă). Vineri îşi va face apariţia alături de orchestra franceză pianista Claire-Marie Le Guay, iar sâmbătă va urca pe scenă violonista Alissa Margulis.

London Philharmonic Orchestra va evolua la Sala Mare a Palatului în seria „Mari orchestre ale lumii” alături de dirijorul Vladimir Jurowski.

Programul pregătit de orchestra londoneză va fi LIVE pe site-ul TVR dedicat festivalului – enescu.tvr.ro, astăzi, de la ora 19.30, şi sâmbătă, de la ora 20.00.

Programul orchestrei cuprinde compoziţii de Rimski-Korsakov, Prokofiev, Bruckner (vineri, solistă Anika Vavic) şi de Brahms şi Enescu (sâmbătă). Orchestra va fi acompaniată sâmbătă de Corul Academic Radio (dirijat de Dan Mihai Goia) şi de violonistul Leonidas Kavakos.

Christian Zacharias și o orchestră celebră

Dirijorul Christian Zacharias va fi la pupitrul renumitei Orchestre de Chambre de Lausanne, în seria „Concertele de la miezul nopţii”, parte din Festivalul George Enescu. Astfel, concertul de astăzi, de la ora 22.30, va fi transmis în direct la TVR 2, TVR HD şi online pe enescu.tvr.ro* şi pe TVR+.

Festivalul George Enescu

Dirijorul Christian Zacharias va fi la pupitrul Orchestrei de Chambre de Lausanne, în seria „Concertele de la miezul nopţii”.

 

Reprezentaţia de sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 23.00, va fi transmisă în direct la TVR HD şi online pe enescu.tvr.ro* şi pe TVR+. Cele două concerte cuprind câteva dintre cele mai cunoscute compoziţii ale lui Mozart.

Programul complet al transmisiunilor în direct este disponibil pe site-ul TVR dedicat Festivalului „George Enescu” – enescu.tvr.ro. Televiziunea Română este coproducător al Festivalului „George Enescu” – ediţia a XXI-a.

 Info:

*Conform drepturilor de difuzare, concertul Orchestrei Camerale din Lausanne de astăzi (de la ora 22.30) şi cel din data de 14 septembrie (de la ora 23:00), vor putea fi urmărite prin live streaming doar pe teritoriul României.

 Foto credit: Sergiu Iczkovits, Festivalul George Enescu

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.