Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru – viitorul teatrului se mută la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-al-scolilor-de-teatru-viitorul-teatrului-se-muta-la-bucuresti/

După ce, timp de trei ediţii s-a desfăşurat la Suceava, anul acesta, Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru (F.I.S.T) se mută la Bucureşti, unde se va desfăşura între 9 şi 16 iulie.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2017

Evenimentul va avea o mai mare amploare și deschidere către public și va fi organizat de Asociaţia „Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru” în parteneriat cu Primăria Capitalei prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale cu sprijinul Teatrului Metropolis, Teatrului L.S. Bulandra şi  Institutului Cultural Român.

”Ideea acestui festival s-a născut din dorința de a integra școala românească de teatru în rețeaua școlilor europene. Pentru şcolile de teatru din ţară festivalul a devenit o necesitate, un loc de confruntări amicale, loc al structurării profilului unei generaţii de artişti în care ne punem mari speranţe”, spunea Paul Chiribuţă, actor, regizor, conf. univ. dr. al Facultăţii de Teatru al UNATC și Directorul Festivalului Internaţional al Școlilor de Teatru, într-un interviu acordat Ziarului Metropolis.

Festivalul şi-a propus, încă de la prima ediţie, să înlesnească schimburile de experienţă între şcolile de teatru din Europa, urmărind promovarea valorilor culturale naţionale şi internaţionale. Intenţia organizatorilor este aceea de a contribui la dezvoltarea culturală locală şi regională, creând posibilitatea dezvoltării unor parteneriate internaţionale.

Ecourile pozitive ale primelor trei ediţii desfăşurate la Suceava şi publicul numeros au confirmat beneficiile acestei inţiative şi le-au întărit organizatorilor convingerea de a continua pe drumul început. Aceștia își doresc ca şi această a patra ediţie să impresioneze la Bucureşti prin spectacole reprezentative ale şcolilor de teatru din ţară şi din Europa.

”Suntem onoraţi pentru că la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru, facultăţile invitate au răspuns prompt şi cu entuziasm solicitării noastre. Pe lângă facultăţile pe care le-am invitat, ne-am bucurat şi de solicitări din partea altor şcoli de teatru care au participat în trecut la festivalul nostru sau pur si simplu au aflat de existenţa lui. Această experienţă ne-a confirmat încă odată  faptul că la cea de-a patra ediţie, Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru a câştigat atenţia şi interesul oamenilor de teatru din ţară şi din Europa”, spun organizatorii.

Spectacolele se vor juca la Teatrul Metropolis (Sala Mare) și la Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei, Sala Toma Caragiu și Studio Space).

Iată care sunt cele 11 școli participante

RADA ( Royal Academy of Dramatic Art ) Londra, Anglia

RUSSIAN STATE INSTITUTE OF PERFORMING ARTS, St. Petersburg

VSMU ACADEMY OF PERFORMING ARTS Bratislava, Slovacia

UNIVERSITY OF ARTS Belgrade, Serbia

UNIVERSITY OF THEATRE AND FILM ARTS Budapesta, Ungaria

FACULTY OF DRAMATIC ARTS Skopje, Macedonia

ACADEMIA de MUZICĂ, TEATRU și ARTE PLASTICE, FACULTATEA de TEATRU, FILM si DANS (Republica Moldova – Chişinău);

UNIVERSITAȚEA „LUCIAN BLAGA”, FACULTATEA DE LITERE ȘI ARTE (Sibiu);

UNIVERSITATEA de ARTE ,,GEORGE ENESCU”, FACULTATEA de TEATRU (Iaşi)

UNIVERSITATEA DE ARTE, Târgu-Mureș

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ I.L. CARAGIALE, Bucureşti

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.