Festivalul Internațional de Film BUZZ CEE 2018 și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-buzz-cee-2018-si-a-desemnat-castigatorii/

Câştigătorii celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film BUZZ CEE au fost desemnaţi aseară, 7 iulie, în cadrul festivităţii de închidere. Premiile au fost acordate pentru următoarele categorii de film: documentar scurt, scurtmetraj, scurtmetraj studenţesc, film documentar şi lungmetraj.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2018

Trofeul Long Buzz, pentru cel mai bun film de lungmetraj a mers la Pădurea (The Forest), în regia lui Roman Zhigalov, film rusesc, a cărui poveste a convins membrii juriului format din: Domnica Cîrciumaru – director de casting, George Kalomenopoulos – producător din Grecia și Daniel Sandu – regizor.

„Dacă extragi povestea din acest film și o așezi în orice alt teritoriu din lume, funcționează la fel de bine. Este vorba de dramele și problemele cu care se confruntă oamenii din zonele rurale, care se ocupă cu exploatarea lemnului, mai mult sau mai puțin legal. Este un film de debut, în care jocul actorilor este credibil”, spune Daniel Sandu, regizorul filmului Un Pas în Urma Serafimilor.

La categoria documentar de lungmetraj, Trofeul Real Buzz a fost câștigat de filmul Voiaj la clasa a 3-a, în regia lui Rodion Ismailov. Documentarul extrage personaje și povești, anecdote și amiciții pe care le organizează într-un portret sincer și uman al Rusiei de azi.

Piciorul (The Leg), în regia lui Anton Sukharev, a luat Trofeul Short Buzz, pentru cel mai bun scurtmetraj, iar filmul Marele Premiu (Superprize), regizat de Konstantin Chelidze, a câștigat premiul la categoria cel mai bun scurtmetraj studențesc.

Diploma Doc Buzz, acordată celui mai bun documentar de scurtmetraj, a mers la Afganistanbul, regizat de Ulaş Tosun. „Un documentar care funcționează foarte mult pe ideea de noutate și capacitatea regizorului de a intra într-o lume care este total ascunsă, atât celor din Istanbul, cât și celor din restul lumii. S-a creat o legătură foarte bună între regizor, operatori și personaje, o simbioză, prin care mesajul creat de ei a fost transpus perfect.” – Mihai Dragolea, regizor de documentar și câștigătorul trofeului Real Buzz din 2016!

„Le mulțumim oamenilor din Buzău pentru că au venit în număr mare să vizioneze proiecțiile și ne bucurăm că au fost alături de noi și la această ediție BUZZ CEE. De asemenea, îi mulțumim Primăriei Municipiului Buzău, pentru deschiderea de care a dat dovadă în fiecare an pentru acest festival și le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri, fără de care evenimentul nostru nu ar putea exista”, transmite Mihaela Constantinescu, director al BUZZ CEE.

BUZZ CEE 2018 este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Buzău și Centrul Național al Cinematografiei.

La fel ca la edițiile anterioare, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului a fost liberă.

29
/06
/14

CRONICĂ DE FILM Realizat de Guillaume Canet, actor francez tentat ocazional de regie, „Blood Ties” („Legături de sânge”) se înscrie în categoria unei posibile nișe de retro-cinema, tot mai frecventată în ultimii ani. Nu este o plecăciune în fața unui anumit regizor, cât a unui gen și stil clar asumate, la modă odată.

27
/06
/14

Lungmetrajul "Quod Erat Demonstrandum", de Andrei Gruzsniczki, a fost selectat în secţiunea Variety Critics' Choice: Europe Now! a celei de-a 49-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, din Cehia, informează site-ul oficial al evenimentului.

27
/06
/14

Sibiul, cea mai aclamată destinație turistică românească în presa internațională din ultimii ani, menționat în prestigioasa publicație Huffington Post, este subiectul celui mai nou film și al unei inedite colecții de fotografii realizate de Dumitru Budrala, unul dintre antropologii de marcă din România și din Europa.

25
/06
/14

Proiectul Cinema-Edu aduce limbajul artistic al cinematografiei în vocabularul fiecărui licean. Pe parcursul a șase luni de proiecții, elevii învață să aprecieze filmele de artă și, mai ales, să înțeleagă formele sale de vizionare.

25
/06
/14

Lungmetrajul "Kira Kiralina", regizat de Dan Piţa, o adaptare după romanul omonim scris de Panait Istrati, va intra în cinematografele din România pe 5 septembrie. Pelicula îi are în distribuţie pe Iulia Dumitru, Iulia Cîrstea, Corneliu Ulici, Ștefan Iancu, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, Andrei Runcanu şi Ovidiu Niculescu.

24
/06
/14

Sâmbătă aceasta, pe 28 iunie, Grădina Botanică din Bucureşti se transformă în cinema outdoor şi se pregăteşte pentru cel mai mare picnic nocturn din capitală. Nu orice fel de picnic, ci unul cu scurtmetraje premiate la marile festivaluri ale lumii, poveşti cinematografice care vor pune la încercare imaginaţia cinefililor bucureșteni între 21:00 și 5 dimineaţa.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.

21
/06
/14

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL se desfăşoară în acest an, în mod excepţional, în Bucureşti, în perioada 12-17 august, păstrând atmosfera din Deltă şi ideea de a te îndepărta de “betoanele urbane” ca să vezi filme bune într-o atmosferă specială.

20
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Cel mai recent lungmetraj de ficțiune al surprinzător de prolificului regizor Radu Gabrea, „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, este ca o creatură împăiată: de la distanță pare un film promițător, dar, privit de aproape, lipsa naturaleții și a ritmului lasă o impresie pregnantă de dezamăgire.