Festivalul Internațional de Film BUZZ CEE 2018 și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-buzz-cee-2018-si-a-desemnat-castigatorii/

Câştigătorii celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film BUZZ CEE au fost desemnaţi aseară, 7 iulie, în cadrul festivităţii de închidere. Premiile au fost acordate pentru următoarele categorii de film: documentar scurt, scurtmetraj, scurtmetraj studenţesc, film documentar şi lungmetraj.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2018

Trofeul Long Buzz, pentru cel mai bun film de lungmetraj a mers la Pădurea (The Forest), în regia lui Roman Zhigalov, film rusesc, a cărui poveste a convins membrii juriului format din: Domnica Cîrciumaru – director de casting, George Kalomenopoulos – producător din Grecia și Daniel Sandu – regizor.

„Dacă extragi povestea din acest film și o așezi în orice alt teritoriu din lume, funcționează la fel de bine. Este vorba de dramele și problemele cu care se confruntă oamenii din zonele rurale, care se ocupă cu exploatarea lemnului, mai mult sau mai puțin legal. Este un film de debut, în care jocul actorilor este credibil”, spune Daniel Sandu, regizorul filmului Un Pas în Urma Serafimilor.

La categoria documentar de lungmetraj, Trofeul Real Buzz a fost câștigat de filmul Voiaj la clasa a 3-a, în regia lui Rodion Ismailov. Documentarul extrage personaje și povești, anecdote și amiciții pe care le organizează într-un portret sincer și uman al Rusiei de azi.

Piciorul (The Leg), în regia lui Anton Sukharev, a luat Trofeul Short Buzz, pentru cel mai bun scurtmetraj, iar filmul Marele Premiu (Superprize), regizat de Konstantin Chelidze, a câștigat premiul la categoria cel mai bun scurtmetraj studențesc.

Diploma Doc Buzz, acordată celui mai bun documentar de scurtmetraj, a mers la Afganistanbul, regizat de Ulaş Tosun. „Un documentar care funcționează foarte mult pe ideea de noutate și capacitatea regizorului de a intra într-o lume care este total ascunsă, atât celor din Istanbul, cât și celor din restul lumii. S-a creat o legătură foarte bună între regizor, operatori și personaje, o simbioză, prin care mesajul creat de ei a fost transpus perfect.” – Mihai Dragolea, regizor de documentar și câștigătorul trofeului Real Buzz din 2016!

„Le mulțumim oamenilor din Buzău pentru că au venit în număr mare să vizioneze proiecțiile și ne bucurăm că au fost alături de noi și la această ediție BUZZ CEE. De asemenea, îi mulțumim Primăriei Municipiului Buzău, pentru deschiderea de care a dat dovadă în fiecare an pentru acest festival și le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri, fără de care evenimentul nostru nu ar putea exista”, transmite Mihaela Constantinescu, director al BUZZ CEE.

BUZZ CEE 2018 este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Buzău și Centrul Național al Cinematografiei.

La fel ca la edițiile anterioare, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului a fost liberă.

18
/04
/18

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica începe miercuri, 18 aprilie, cu proiecția în avanpremieră națională a celui mai nou film regizat de Fatih Akin, “În întuneric” / “In The Fade”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco din București.

18
/04
/18

La filme, cetăţeni! Între 24 aprilie şi 6 mai, Festivalul Filmului Francez face o mică revoluţie pe marile ecrane din 9 oraşe din România (Arad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Timişoara) cu cea de a 22-a sa ediţie al cărei cuvânt de ordine este „schimbare” - schimbare de idei, de idealuri, de perspectivă, de viaţă, de societate.

18
/04
/18

Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional de Film DaKINO începe astăzi la Bucureşti, iar printre starurile din distribuţiile filmelor din acest an se numără Annette Bening, Jamie Bell, Alicia Vikander, Helen Mirren, James McAvoy, Christian Bale, Glenn Close, Dakota Fanning sau Jean-Pierre Bacri.

17
/04
/18

Născut la Londra în urmă cu 125 de ani, pe 16 aprilie 1889, Charles (Charlie) Spencer Chaplin a fost fiul lui Hannah şi al lui Charles Chaplin. Mama sa, actriţă măruntă, era mai mereu prin spitale, din cauza problemelor psihice, iar tatăl, cântăreţ, şi-a părăsit familia şi a murit din cauza alcoolismului.

17
/04
/18

INTERVIU „Filmul politic nu există ca gen în sine. Doar subiectul îl facă să fie așa”, spune Marius Copel, directorul artistic al festivalului Cinepolitica, ce are loc între 18 şi 22 aprilie la Cinema Elvire Popesco şi Institutul Balassi din Bucureşti. Festivalul oferă o secţiune competiţională şi mai multe proiecţii speciale.

17
/04
/18

Filme despre romi şi istoria lor vor putea fi văzute la European Film Week of the Invisible Roma, de astăzi (marți) până pe 22 aprilie. În total vor fi prezentate 12 filme din 11 ţări europene care ilustrează, printre altele, curajul unei activiste ce luptă pentru drepturile romilor din Suedia, poveştile vorbitorilor de limbă romani din Austria, povestea unor copii şi tineri din Cehia care reuşesc să găsească o cale de ieşire din ghetou prin intermediul muzicii sau povestea tragică a unei poete care a trădat secretele romilor din Polonia.

15
/04
/18

CRONICĂ DE FILM Pare că documentarul „România neîmblânzită” vine să răspundă dorinţei unei părţi a publicului larg de a vedea la cinema (şi) „frumuseţile” României. Realizat din filmări spectaculoase exclusiv în natură, documentarul îşi merită vizionarea pe marele ecran, deși nu este decât foarte puțin stimulant cinematografic.

13
/04
/18

Cel mai nou film al apreciatului regizor Fatih Akin, “În întuneric” / “In The Fade”, o puternică dramă inspirată de crimele xenofobe ale unui grup de neo-naziști, premiat la Cannes și Globurile de Aur, va deschide cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 22 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Institutul Balassi din București).

13
/04
/18

DaKINO 2018 aduce la București cel mai recent film al celebrului regizor german Wim Wenders, SUBMERGENCE, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto în toamna anului trecut. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional de Film DaKINO are loc în perioada 18-22 aprilie la ARCUB și Cinema Muzeul Țăranului.

12
/04
/18

“Pasiunea pentru meseria asta m-a urmărit toată viața. M-a terorizat, chiar. De-a lungul vieții, am avut trei divorțuri. Niciunul dintre ele nu m-a dat peste cap în așa măsură încât să-mi ratez măcar o parte a carierei... Nu am amestecat niciodată meseria cu viața particulară.” – Florin Zamfirescu. Aplaudat în zeci de spectacole și lăudat pentru cele peste 30 de roluri interpretate pe marele ecran, actorul Florin Zamfirescu împlinește, astăzi, 69 de ani!

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

12
/04
/18

“Consider că un popor poate fi numit civilizat atunci când îşi ocroteşte şi îşi respectă bătrânii. La noi însă s-a pierdut demult această calitate. Ne urâm unii pe alţi, aşa cum niciodată nu s-a întâmplat" - Carmen Stănescu. Cunoscuta actriţă s-a stins din viață în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 92 de ani.