Festivalul Internațional de Film BUZZ CEE 2018 și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-buzz-cee-2018-si-a-desemnat-castigatorii/

Câştigătorii celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film BUZZ CEE au fost desemnaţi aseară, 7 iulie, în cadrul festivităţii de închidere. Premiile au fost acordate pentru următoarele categorii de film: documentar scurt, scurtmetraj, scurtmetraj studenţesc, film documentar şi lungmetraj.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2018

Trofeul Long Buzz, pentru cel mai bun film de lungmetraj a mers la Pădurea (The Forest), în regia lui Roman Zhigalov, film rusesc, a cărui poveste a convins membrii juriului format din: Domnica Cîrciumaru – director de casting, George Kalomenopoulos – producător din Grecia și Daniel Sandu – regizor.

„Dacă extragi povestea din acest film și o așezi în orice alt teritoriu din lume, funcționează la fel de bine. Este vorba de dramele și problemele cu care se confruntă oamenii din zonele rurale, care se ocupă cu exploatarea lemnului, mai mult sau mai puțin legal. Este un film de debut, în care jocul actorilor este credibil”, spune Daniel Sandu, regizorul filmului Un Pas în Urma Serafimilor.

La categoria documentar de lungmetraj, Trofeul Real Buzz a fost câștigat de filmul Voiaj la clasa a 3-a, în regia lui Rodion Ismailov. Documentarul extrage personaje și povești, anecdote și amiciții pe care le organizează într-un portret sincer și uman al Rusiei de azi.

Piciorul (The Leg), în regia lui Anton Sukharev, a luat Trofeul Short Buzz, pentru cel mai bun scurtmetraj, iar filmul Marele Premiu (Superprize), regizat de Konstantin Chelidze, a câștigat premiul la categoria cel mai bun scurtmetraj studențesc.

Diploma Doc Buzz, acordată celui mai bun documentar de scurtmetraj, a mers la Afganistanbul, regizat de Ulaş Tosun. „Un documentar care funcționează foarte mult pe ideea de noutate și capacitatea regizorului de a intra într-o lume care este total ascunsă, atât celor din Istanbul, cât și celor din restul lumii. S-a creat o legătură foarte bună între regizor, operatori și personaje, o simbioză, prin care mesajul creat de ei a fost transpus perfect.” – Mihai Dragolea, regizor de documentar și câștigătorul trofeului Real Buzz din 2016!

„Le mulțumim oamenilor din Buzău pentru că au venit în număr mare să vizioneze proiecțiile și ne bucurăm că au fost alături de noi și la această ediție BUZZ CEE. De asemenea, îi mulțumim Primăriei Municipiului Buzău, pentru deschiderea de care a dat dovadă în fiecare an pentru acest festival și le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri, fără de care evenimentul nostru nu ar putea exista”, transmite Mihaela Constantinescu, director al BUZZ CEE.

BUZZ CEE 2018 este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Buzău și Centrul Național al Cinematografiei.

La fel ca la edițiile anterioare, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului a fost liberă.

16
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent în România direct online, pe pagina de Vimeo a distribuitorului Independenţa Film, „Beanpole” (2019) este al doilea film al lui Kantemir Balagov, considerat de unii cel mai bun tânăr regizor rus, educat la şcoala de cinema a lui Alexander Sokurov. O poveste despre traumele post-război, stilizată însă aproape până la academism.

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.