Festivalul Internaţional de Film pentru Copii, Kinodiseea, la a IV-a ediţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-pentru-copii-kinodiseea-la-a-iv-a-editie/

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea – se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii. Kinodiseea revine cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulatoare pentru copii şi părinţi. Cu mic, cu mare, spectatorii […]

Un articol de Andrada Văsii|30 octombrie 2012

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea – se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii.

Kinodiseea revine cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulatoare pentru copii şi părinţi. Cu mic, cu mare, spectatorii se vor putea bucura în acest an de o secţiune specială dedicată filmelor clasice Disney şi vor putea participa la ateliere de iniţiere în cinematografie, precum şi la un bal mascat.

Cele mai bune opt lungmetraje pentru marele ecran ale anului 2012, premiate la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi la European Film Awards, sosesc în competiţie la Kinodiseea, în premieră naţională. Capetele de afiş sunt „Zarafa”, povestea prieteniei dintre un băieţel şi o girafă şi a călătoriilor lor pline de neprevăzut, „Gattu”, un film despre un oraş fantastic, şi „Dragonul de gheaţă”, povestea unui băiat aflat în căutarea unui nou cămin, ce trece printr-o mulţime de aventuri, se îndrăgosteşte pentru prima oară, descoperă balenele şi îşi face prieteni neobişnuiţi.

Filmele provin din Cehia, Olanda, Franţa, Suedia, India, Estonia şi Letonia şi sunt atât producţii de animaţie, cât şi cu actori. La finalul proiecţiilor speciale ale filmelor din competiţie, copiii îi vor putea întâlni pe regizorii sau pe actorii de pe marele ecran şi le vor putea pune întrebări legate de filme.

Proiecţiile sunt programate în fiecare zi, de la orele 10.00, 12.00 şi 19.00. Accesul la primele două proiecţii şi la Retrospectiva Disney este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Secţiunea specială din acest an este dedicată filmelor Disney, pentru ca cei mici să aibă şansa să urmărească, cot la cot cu adulţii, unele dintre lungmetrajele clasice care au bucurat copilăria multor generaţii. „Cartea junglei”, „Regele Leu” şi „Frumoasa şi Bestia” sunt doar câteva dintre titlurile care vor anima programul Kinodiseea.

„Copiii au nevoie de eroi şi de poveşti, iar accesul la filme de calitate, potrivite pentru vârsta lor, îi va pune faţă în faţă cu eroi adevăraţi, îi va fascina, le va deschide orizontul şi provoca imaginaţia. De aceea am şi înfiinţat acest festival – pentru că acest tip de cultură croită pe măsura celor mici este atât de puţin accesibilă în România, dar atât de necesară pentru minţi mai deschise şi un imaginar mai divers, lucruri care dau culoarea oricărei copilării fericite”, spune directorul festivalului, Daniel Mitulescu.

Filmele, subtitrate sau dublate în limba română, în funcţie de recomandarea de vârstă, se adresează copiilor între 5 şi 14 ani, educatorilor, bunicilor şi părinţilor. Filmele Kinodiseea reuşesc să construiască o punte de comunicare între părinţi şi copii, înlesnind procesul de înţelegere dintre cele două generaţii. Juriul este şi în acest an format din copii, cei mai în măsură să acorde premiul pentru cel mai bun film. Pe lângă selecţia de producţii internaţionale pentru copii, cei mici vor avea ocazia să participe la workshop-uri de actorie, montaj, costume, handmade, susţinute de specialişti care îi vor iniţia în tainele cinematografiei. Mai mult, copiii se vor bucura de nenumărate surprize şi de un bal mascat, unde îşi vor putea întâlni personajele preferate.

Kinodiseea este membru al Asociaţiei Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) şi partener al celor mai importante festivaluri internaţionale de film pentru copii din Europa, precum Kristiansand International Children’s Film Festival (Norvegia), Zlin Film Festival (Cehia) şi International Young Audience Film Festival Ale Kino (Polonia).

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Sectorului 5, Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti.

 

Sursa: Mediafax

18
/02
/14

În urmă cu mai bine de 75 de ani, pe 20 februarie 1938, Maria Tanase cânta pentru prima dată, „pe viu“, la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului“. Café Cărtureşti Verona rememorează momentul printr-o audiţie specială.

18
/02
/14

Astăzi, de la ora 19.00, Librăria Humanitas Cişmigiu organizează prima întâlnire din acest an a Clubului Cărţile Denisei. Ediţia este dedicată scriitorului francez Eric Emmanuel Schmitt şi volumului de povestiri “Visatoarea din Ostende“ - bestseller Gaudeamus 2013. Participă: Radu Gabrea, Alice Năstase, Silvia Dumitrache şi actriţa Ilinca Goia.

18
/02
/14

Joi, 20 februarie, de la ora 18.30, în Foaierul Sălii Media a TNB, va avea loc deschiderea Expoziţiei de gravură şi desen a lui Marcel Chirnoag (1930-2008) şi lansarea în premieră a cărţii „Universul unui mare artist: Marcel Chirnoagă”, de Monica Cerchez-Chirnoagă, recent apărută la Editura Semne.

18
/02
/14

Un duel, dramatizarea nuvelei cehoviene « Duelul », o transpunere scenică purtând marca regizorului Alexandru Dabija, revine la Sala Atelier de vineri, 21 februarie, ora 19.30, când va avea loc prima reprezentaţie a actualei stagiuni. Printre protagonişti, Vlad Ivanov şi Diana Dumbravă.

18
/02
/14

„1984” de George Orwell, „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley și - mai recent - ,,Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins fac parte din topul distopiilor. Distopie... opusul utopiei. Dar ce înseamnă, mai exact? Aflăm astăzi, în cadrul noii rubrici „Dans printre cuvinte“.

17
/02
/14

Florin Piersic Jr. face totul în „Freak Show” şi face totul bine: l-a scris, l-a regizat și l-a jucat. Trece, într-un singur spectacol, prin treisprezece personaje. E uluitor să vezi un om, fie el și un actor atât de talentat, devenind, la fiecare zece minute, altul.

17
/02
/14

SF-ul „Gravity„, de Alfonso Cuaron, a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a premiilor BAFTA, fiind recompensat cu şase trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film britanic şi cel mai bun regizor. Nominalizat la 11 categorii de premii, „Gravity 3D: Misiune în spaţiu” a mai primit trofeele pentru cele mai bune efecte […]

17
/02
/14

Godot Cafe Teatru Bucureşti prezintă miercuri, 19 februarie, de la ora 18.30, spectacolul „LSD Theatre SHOW“ de Christopher Durang, cu Isabela Neamţu şi Matei Chioariu, un concept interactiv, care implică activ publicul în poveste şi îl ademeneşte în zone în care adevărurile sunt spuse prin dans, actorie şi muzică live.

17
/02
/14

“Ce e dragostea și de ce o facem? Cum poți să te iubești pe tine însuți dacă nu iubești lumea? Cine ești tu? Cine? Ce? Când? Unde? De ce?” Club Control prezintă miercuri, 19 februarie, de la ora 20.00, Alb (white dress code), un spectacol de Eugen Jebeleanu, după un text american contemporan de Elizabeth Egloff.

17
/02
/14

Și-a împrumutat vocea unui important post de televiziune. Pe scena Teatrului „Nottara”, a fost: Miles Gloriosus din „Miresele căpitanului”, Kutuzov în „Război și pace” sau Haritonov, în „Bătrânul”. Constantin Cotimanis împlinește, astăzi, 59 de ani.

17
/02
/14

Asociația „Bridge Theatre” prezintă prima ediție a Festivalului „Alt Teatru” de la Sibiu. Timp de 9 zile, orașul Sibiu devine scena de creație pentru o nouă formă experimentală de teatru. „Alt Teatru Festival” cu artiști de pe două continente.

16
/02
/14

Teatrul Metropolis: "Paris, mon amour", "Opposites attract", "Sex", "Doi pe o bancă"; Teatrul Odeon, Sala Studio: "Contra democraţiei", Sala Majestic: "Şefele", "Pyramus & Thisbe 4 You", "Titanic Vals", "Când Isadora dansa", "Un tramvai numit dorinţă" etc - programul teatrelor bucureștene, 17 - 23 februarie.

16
/02
/14

CRONICĂ DE FILM „The Monuments Men“ nu este nici comedie, nici reconstituire istorică, nici film de război, ci doar o producţie convenţională cu (foarte) puţin din fiecare. O nouă ambiţie a lui George Clooney de a-şi transmite – şi ca regizor - viziunea despre America.