Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti debutează miercuri, la Clubul Ţăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-literatura-de-la-bucuresti-debuteaza-miercuri-la-clubul-taranului/

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), care se va desfăşura în perioada 3 – 6 decembrie, va debuta miercuri, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, unde vor avea loc o serie de lecturi publice şi dezbateri

Un articol de Petre Ivan|28 noiembrie 2014

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti / Evenimente de la FILB 7 vor avea loc la Clubul Ţăranului, British Council, Librăria Bastilia şi Cărtureşti (Verona), iar intrarea va fi liberă.

La Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti vor avea loc întâlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog între cititori şi scriitorii români şi invitaţii din străinătate, iar diversitatea este conceptul care stă la baza teoretică a evenimentelor, notează Mediafax.

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) aşază faţă în faţă zece nume importante ale literaturii universale contemporane (scriitori din Brazilia, Palestina, Malta, Ucraina, Marea Britanie, Italia, Ungaria, Elveţia şi Republica Moldova), alături de nouă scriitori români contemporani de referinţă.

La FILB 7 vor avea loc şapte evenimente: serile „clasice” de lecturi publice şi dezbateri de la Clubul Ţăranului (pe 3, 4, 5 şi 6 decembrie, cu începere de la ora 18.00), precum şi trei evenimente distincte; la Librăria Bastilia – salon literar cu scriitoarea maghiară Krisztina Tóth şi Cezar Paul-Bădescu, cu tema „Schimbarea de regim în literatura contemporană”, o întâlnire cu prozatorul elveţian de origine română Marius Daniel Popescu la Cărtureşti Verona, moderată de jurnaliştii Vlad Stoicescu şi Andrei Crăciun, şi un eveniment dedicat iubitorilor de literatură SF & Fantasy, la British Council – întâlnirea cu prozatorii britanici Paul McAuley şi Richard Morgan.

Programul complet al FILB 7 poate fi consultat aici.

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect iniţiat în 2008, de scriitorii Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, alături de Oana Boca Stănescu (manager cultural), este un eveniment internaţional dedicat literaturii, care poartă amprenta Capitalei. Echipa organizatorică îi reuneşte pe Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca, Vasile Ernu şi Ioana Gruenwald.

Foto: Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti – filb.ro

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.