Festivalul Internațional de Literatură de la București – ediție bilanț
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-literatura-de-la-bucuresti-editie-bilant/

Zilele acestea (7-9 decembrie) se desfăşoară, în capitală, cea de a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB). În cei nouă ani de existenţă, FILB le-a prilejuit cititorilor din Bucureşti întâlnirea cu 114 scriitori din 25 de ţări.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2016

Cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) este o ediție-bilant – „Scriitorii invitați în această a noua ediție a FILB au fiecare felul său de a lupta împotriva realității, fie refugiindu-se în trecut și în legendă, fie în basm și memorie, fie de-a dreptul, practicând o critică socială virulentă.

Îi unește ceea ce ar trebui să fie – și este – motorul din spatele oricărui vehicul literar autentic: refuzul lumii așa cum este ea. Ediția aceasta le pune o întrebare retorică, așadar: Adio, arme? Răspunsul îl știm, dar vrem să-l auzim clar și răspicat”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, Președintele FILB.

Două seri de lecturi publice și dezbateri

Programul ediției din acest an include două seri de lecturi publice și dezbateri la Clubul Țăranului: pe 8 și 9 decembrie, începând cu ora 18.00, precum și un eveniment dedicat studenților, realizat în colaborare cu Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere de la Universitatea din București: pe 7 decembrie, de la ora 18.00.

În prima seară de lecturi publice și dezbateri de la Clubul Țăranului, pe 8 decembrie, iubitorii de literatură din capitală au șansa de a se întâlni cu prozatoarele Irina Teodorescu (Franța), Veronica D. Niculescu, Lavinia Braniște și Irina Georgescu Groza – patru momente de lecturi publice din cele mai recente volume publicate de autoare, urmate de o dezbatere cu tema „Despre «scriitura feminină»: există o scriitură feminină sau este doar o etichetă comodă pentru critica literară și pentru jurnalismul cultural?”.

Patru prozatori,  pe scena Clubului Țăranului

Vineri, 9 decembrie, patru prozatori vin în fața cititorilor pe scena de la Clubul Țăranului. Este vorba despre Jan Koneffke (Germania), Marin Mălaicu-Hondrari, Vlad Zografi și Tudor Ganea.

Tema dezbaterii ce va urma momentelor de lecturi publice în ultima seară a Festivalului este „Fuga de realitate: utopii, patrii adoptate, realism magic. Ce se întâmplă cu bunul și bătrânul realism?”.

Bogdan-Alexandru Stănescu

Bogdan-Alexandru Stănescu

Avem ghinionul de a trăi vremuri interesante: asistăm la nașterea naționalismelor care mai de care mai agresive, la triumful discursului xenofob, la o uniformizare a gândirii pe coordonatele unui «bun-simț» plat și lipsit de nuanțe. Am intenționat chiar de la nașterea acestui Festival, în 2008, să construim o platformă de libertate și de non-conformism și credem că e din ce în ce mai pregnantă nevoia de a ne întreba dacă literatura nu ar trebui să reintre în istorie și să folosească unica ei armă, cuvântul, împotriva unei lumi care de ceva vreme bolborosește și se bâlbâie. – Bogdan-Alexandru Stănescu, Președintele FILB.

În 9 ani de cînd există, FILB a adus la București 114 scriitori din 25 de țări.

În cei nouă ani de existență, FILB le-a prilejuit cititorilor din București întîlnirea cu 114 scriitori din 25 de țări: Albania, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Israel, Jamaica, Republica Macedonia, Republica Moldova, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Olanda, Palestina, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia și România.

FILB este singurul festival de literatură din România care a fost prezentat public la cel mai important festival din lume, Edinburgh Festivals (august 2015).

În 2015, FILB a fost recompensat cu Premiul al II-lea la Gala Societății Civile.

În plus, FILB 8 a adus la București Literary Death Match, un show internațional de succes în întreaga lume, spectacolul în care literatura intră în ringul de box, proiectul cu „cele mai antrenante lecturi” (LA Times).

FILB este, astăzi, cel mai important festival independent, internațional, de literatură din România.

FILB este singurul festival de literatură din România care a fost prezentat public la cel mai important festival din lume, Edinburgh Festivals (august 2015).

În 2015, FILB a fost recompensat cu Premiul al II-lea la Gala Societății Civile.

Foto: Festivalul Internațional de Literatură de la București – filb.ro

21
/01
/20

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2020, secțiunea Proză. Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, până pe data de 20 martie 2020.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

O revizitare a biografiei eminesciene prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape pe poet, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.