Festivalul International de Literatura la Clubul Taranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-literatura-la-clubul-taranului/

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), care îi are ca invitaţi, printre alţii, pe scriitorii Jonathan Coe, Will Self şi Andrew Cowan, se va desfăşura în perioada 5-8 decembrie, la Clubul Ţăranului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală. „Dacă până acum în fiecare an ne bucura mai […]

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2012

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), care îi are ca invitaţi, printre alţii, pe scriitorii Jonathan Coe, Will Self şi Andrew Cowan, se va desfăşura în perioada 5-8 decembrie, la Clubul Ţăranului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală.

„Dacă până acum în fiecare an ne bucura mai mult entuziasmul publicului în micuţa noastră ‘republică’, ediţia de anul acesta ne dovedeşte că am intrat cu adevărat într-un circuit al festivalurilor importante. Cu acelaşi buget pe care îl aveam în 2008, fără să avem un sponsor, reuşim anul acesta să aducem la Bucureşti scriitori care fac cinste oricărui festival internaţional de literatură din lumea asta, care – spre deosebire de FILB – este puternic susţinut de autorităţi şi ‘răsfăţat’ de sponsori”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, preşedintele FILB.

Potrivit organizatorilor, aceasta este cea mai importantă ediţie din istoria FILB, un eveniment care aduce la Bucureşti zece nume importante ale literaturii universale de astăzi: cinci scriitori britanici – Jonathan Coe, Will Self, Andrew Cowan, George Szirtes (scriitor britanic de origine maghiară), Kei Miller (scriitor britanic de origine jamaicană), un scriitor rus, Gherman Sadulaev, un reprezentant important al scenei literare macedonene, Goce Smilevski, scriitorul suedez de origine siriană Daniel Boyacioglu şi doi scriitori din Ungaria – Papp Sandor Zsigmond şi Matyas Dunajcsik.

Spre deosebire de anii anteriori, ediţia actuală a festivalului se va desfăşura pe durata a patru zile, ultima zi fiind dedicată poeziei, începând cu ediţia din acest an, parteneriatelor cunoscute alăturându-li-se cele semnate cu Norwich Writers’ Centre (Marea Britanie) şi Krokodil (Serbia).

Sursa: Agerpres

09
/12
/14

Celebrul violonist, dirijor şi compozitor olandez Andre Rieu, va susţine un concert în România, în 2015. Andre Rieu a sosit la Bucureşti marţi, unde a anunţat detaliile concertului. Andre Rieu a postat, pe pagina sa de Facebook, o poză în care apare în faţa unui avion.

09
/12
/14

Seară Mozart, „Anotimpurile” lui Vivaldi, „Norma”, celebra operă a lui Bellini (în concert), cu soprana Elena Moşuc invitată în rolul titular, Integrala sonatelor de Beethoven pentru pian şi vioară, partea a II-a, un prilej extraordinar de a-l asculta pe Valentin Gheorghiu la pian, alături de Gabriel Croitoru la vioară, concertul celebrului acordeonist francez Richard Galliano, sunt doar câteva dintre evenimentele speciale ce se vor derula la Sala Radio între ianuarie şi martie 2015.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.

09
/12
/14

Deschiderea noii stagiuni la Scala din Milano a fost marcată de ciocniri între manifestanţi şi forţele de poliţie, soldate cu doi răniţi, au anunţat autorităţile locale. "Seara de deschidere de la Scala este un spectacol unic şi încercăm să distrugem şi acest eveniment", a afirmat preşedintele regiunii Lombardia, Roberto Maroni.

09
/12
/14

Ermitaj, unul dintre cele mai mari muzee din lume, sărbătoreşte cu mare pompă, până miercuri, împlinirea a 250 de ani de la înfiinţare, prin mai multe expoziţii şi prezentarea în faţa publicului larg a uneia dintre frizele Partenonului, împrumutată de la British Museum.

09
/12
/14

În zilele de 13, 14, 20, 21, 22 și 23 decembrie, de la orele 14:00, în Parcul Unirii, bucureștenii pot asculta cele mai frumoase cântece de sezon în sprijinul acțiunii umanitare pentru Andreea Ion, organizate de AOLN România.

08
/12
/14

Cunoscutul teatrolog George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze, la Paris, în prezenţa filozofului Jean-Luc Marion şi a fostului preşedinte al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing. Premiul i-a fost acordat pentru difuzarea culturii franceze în lume.

08
/12
/14

Lungmetrajul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului".